70 de ani, Europa, 75 de ani, pacea

9 mai este o zi intensă în istoria omenirii. La 9 mai, în 1945, armele au tăcut, după ani lungi şi cumpliţi, de război mondial. Armatele germane se predau, pe rând, în faţa ofensivei finale a Aliaţilor ajunşi la Berlin. La 7 mai, se semnează capitularea de la Reims, iar ziua următoare, capitularea, la un nivel oficial mai înalt, se semnează într-o suburbie a Berlinului. 

A rămas acelaşi moment al intrării în vigoare a capitulării, ora 23.01, ora Berlinului, a zilei de 8 mai 1945. Acel moment al zilei, la Moscova era devansat cu două ore, din cauza fusului orar. Asta înseamnă că, în Uniunea Sovietică, era deja ziua următoare, 9 mai, ora 1 şi 1 minut. Această diferenţă a devenit semnificativă în contextul Războiului Rece, cu dispute ideologice pe multe subiecte. Astfel, Vestul marca Ziua Victoriei pe 8 mai, în timp ce URSS şi statele din Estul subordonat, pe 9 mai. 

România, care a căzut sub dominaţia sovietică, în conformitate cu înţelegerea secretă dintre Stalin şi Churchill, a marcat încheierea războiului la 9 mai. Mai este, însă, un aspect. Fusul orar face ca ora 23.01 a Berlinului să însemne primul minut al zilei de 9 mai în România. Pe de altă parte, important este momentul semnării păcii, şi acesta a avut loc pe 8 mai. Aceasta este, pe scurt, explicaţia privind ziua exactă a păcii.  Desigur, în 1945, Japonia a continuat lupta până în august, capitulând numai după bombardamentele nucleare de la Nagasaki şi Hiroşima. 

Practic, războiul nu s-a încheiat brusc, la un minut anume, tot aşa cum declanşarea sa a însemnat o succesiune de evenimente, nu doar atacul împotriva Poloniei de la 1 septembrie 1939. Europa postbelică s-a născut la 9 mai 1945, de atunci se fac planuri de renaştere şi înflorire, speranţa a căpătat valenţe concrete. Peste exact 5 ani, la 9 mai 1950, ministrul francez de externe, 

Robert Schuman, un politician care a trăit în epicentrul geopolitic al declanşării celor două războaie mondiale, a lansat un apel concret pentru viitorul paşnic al Europei. Poate nu întâmplător într-o zi de 9 mai, la 5 ani după război, Schuman propunea o organizaţie cum nu se mai văzuse până atunci, o alianţă de tip nou, de maximă încredere chiar între foştii beligeranţi, între cei de la care pornise războiul. El propunea concret crearea unei Înalte Autorităţi Comune pentru două industrii, a cărbunelui şi a oţelului, care erau sinonime, la aceea dată, cu înarmarea, cu militarismul şi cu războiul. 

Astfel, ţările participante, cu Germania şi Franţa, în primul rând, îşi coordonau în comun, transnaţional, aceste industrii strategice. A fost punctul de pornire al Uniunii Europene de astăzi, un proiect unic în istoria omenirii, care a adus nu numai pace, ci şi prosperitate. S-a pornit de la ideea deciziei comune în două industrii esenţiale atunci, dar care acum sunt mult reduse ca importanţă. Ideea a cunoscut o extindere a spaţiului de acţiune dar şi o aprofondare a filosofiei sale. 

În prezent, statele europene au o monedă comună şi politici puse de acord în foarte multe domenii, nu numai economice. În ciuda evoluţiilor contemporane, prima ieşire a unui stat din organizaţia comunitară şi provocările la adresa solidarităţii europene lansate de pandemia COVID, Uniunea Europeană continuă să fie o ideea generoasă, corectă, care îşi arată eficienţa. Nu este un organism perfect dar tocmai discuţia despre viitorul său îi asigură perfecţionarea de care are nevoie. 

Lansată la cinci ani de la război, de Ziua Victoriei, comunitatea europeană a păcii şi prosperităţii continuă să străbată vremurile, adaptându-se la provocările situaţiei internaţionale, la 70 de ani de la Declaraţia Schuman, fondatoare, şi după 75 de ani de pace mondială postbelică. ,