În urmă cu exact 50 de ani, legendarul preşedinte de atunci al Franţei, generalul Charles de Gau...
Este cunoscută ca o luptătoare pentru libertatea poporului român. În anii 80, când regimul comu...
În urmă cu 65 de ani se încheia un armistiţiu care punea capăt războiului ce lăsa Coreea împ...
Cu o săptămână în urmă credeam că a început războiul, unul de dimensiuni pe care ne temem s...
În urmă cu un secol, părea că haosul cotropise această parte a Europei. Singurul element de sig...
La români, steaua unui om este chiar destinul acestuia. De fapt, viaţa oamenilor este scrisă în...
La început nu știam de nimic, nici de Sfântul Valentin, nici de Dragobete. Apoi a apărut primul,...
Suntem în al treilea an Brâncuşi. În 2016, s-au împlinit 140 de ani de la naşterea marelui scu...
Chiar dacă nu mai reuşesc mereu să aducă pacea, jocurile olimpice, de iarnă sau de vară, propu...
1918 este ultimul an al primului război mondial, cel în care s-au petrecut atâtea eveimente esen...
Dacă imposibilul s-ar fi produs de două ori, România ar fi văzut, la acest ceas de iarnă, cele...
Sute de ani, în Evul Mediu mai ales, ţara românilor a fost împărţită în trei mari principate...
Istoricele realizări ale anului 1918 au început cu declaraţia în 14 puncte făcută de preşedin...
De la revolta românilor, care l-au înlăturat pe Ceauşescu, dictatorul comunist, au trecut 28 de...
Regele Mihai a intrat definitiv în istorie. De fapt, a aparţinut istoriei prin naştere şi prin d...
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved