Accidentul feroviar de la Ciurea

România intrase în primul război mondial în august 1916 de partea alianței franco-anglo-ruse. După aproape patru luni de lupte violente, pe 6 decembrie 1916 armata germană ocupa Bucureştiul. Autoritățile române se retrăgeau în Moldova, dar retragerea a fost făcută în mare măsură haotic. În acel haos, în ultima noapte a anului 1916, lângă Iaşi avea loc cel mai mare accident feroviar din istoria României. Aproximativ 1000 de oameni îşi pierdeau viaţa atunci când un tren supradimensionat şi supraîncărcat deraia în localitatea Ciurea.

Istoricul Dorin Stănescu este istoric al căilor ferate și a documentat marele accident. Conform lui, pe o reţea de 1330 de kilometri de cale ferată din Moldova au fost retrase 1000 de locomotive şi aproximativ 25.000 de vagoane, întregul parc feroviar din România. Astfel, s-a ajuns în situația ca liniile să fie blocate, iar circulaţia era foarte îngreunată. Dorin Stănescu a început povestea acelui accident cu ziua de 30 decembrie. 

"În contextul în care armata română s-a retras în Moldova, un tren a plecat de la Galaţi în data de 30 decembrie 1916, un Galaţi aflat sub bombardamentele armatei germane şi sub iminenta ocupaţie. Acest tren a plecat supraîncărcat cu destinaţia Iaşi. Trenul a plecat cu o întârziere de câteva ore. Era un tren supraaglomerat pentru că o mulţime de civili voiau să plece spre Iaşi. Alături de aceştia se mai aflau soldaţi care erau în permisie şi trebuia să ajungă evident la unităţile lor militare, plus o serie de soldaţi ruşi. Trebuie să spunem că printre cei care au plecat cu acel tren mai cunoscuţi erau Emil Costinescu, fost ministru de finanţe, Yvonne Blondel, fiica fostului ambasador al Franței la Bucureşti, şi geograful George Vâlsan."

Se spune că orice lucru care începe rău se termină și mai rău. Dorin Stănescu. "Trenul a devenit supraaglomerat pentru că pe traseu se mai adaugau vagoane care erau pur şi simplu luate cu asalt. Foarte mulţi călători au decis să se urce cu orice preţ în acest tren, inclusiv pe acoperişurile vagoanelor. Ca atare, de la o staţie la alta trenul a devenit tot mai lung şi tot mai plin de călători. Am făcut un calcul, luând ca etalon vagoanele care circulau la vremea respectivă şi ce suprafaţă aveau ele, pentru a vedea cam câţi călători ar fi încăput în compartimente, pe holuri, pe tampoanele vagoanelor şi pe acoperiş. Coroborate cu mărturiile privind numărul vagoanelor a reieşit că în acel tren călătoreau nu mai puţin de 5000 de oameni, în mod normal nu puteau călători decât cel mult 1000. Lumea era disperată să fugă din Galaţi, iar soldaţii să ajungă la unităţi."

Pe 31 decembrie 1916 călătoria trenului Galați-Iași se apropia de final. Însă de unul tragic. Dorin Stănescu.  "Pe 31 decembrie trenul a ajuns la Bârlad şi a staţionat întreaga noapte de 30 spre 31 decembrie. A doua zi, până la Iaşi, mai erau de parcurs încă 120 de kilometri. Trenul a ajuns pe la 12 noaptea la Ciurea, o localitate şi o staţie de cale ferată la câţiva kilometri de oraş, care are particularitatea că este într-o vale. Era o iarnă grea şi ninsese din abundenţă. În momentul în care trenul a început să coboare panta, mecanicii au încercat să frâneze. Din păcate, aglomeraţia excesivă din tren nu a mai permis persoanelor abilitate să acţioneze modul în care erau prevăzute acele vagoane cu frâne de mână manevrate individual, pentru fiecare vagon, şi să încetinească acea coborâre. Trenul a coborât panta cu viteză foarte mare și a deraiat de pe linie."

În gara de la Ciurea, toate liniile erau pline de vagoane de călători și vagoane cisternă în care se afla petrol. Atunci când trenul a sărit de pe șine, el s-a ciocnit cu alte vagoane și s-a produs o explozie uriașă. În apropierea gării Ciurea se afla un depozit de muniție care a fost afectat și el. Martorii spun că exploziile au fost ca un mic cutremur de pământ. Mulți oameni au fost aruncați în zăpadă, dar foarte mulți au murit striviți între fiarele vagoanelor sau uciși de explozii. Estimările epocii merg până la 1000 de morți.

Urmările teribilului accident au fost previzibile, supraviețuitorii și urmașii victimelor cerând dreptate. Dorin Stănescu.  "Foarte multe dintre victime sau urmași ai acestora au încercat să dea în judecată căile ferate și armata română pentru a primi despăgubiri. Evident că procesul a trenat și s-a ajuns la concluzia că, din punct de vedere juridic, teritoriul se afla sub jurisdicția armatei și pagubele ar trebui considerate ca pagube de război. De multe ori, în societatea omenească, vinovat este mortul. Comisia de ancheta a găsit de cuviință să spună că, din cauza călătorilor care blocaseră manevrele angajaților trenului, acesta n-a mai putut fi oprit. 

Există o similitudine cu un alt accident care s-a întâmplat în același context, dar în Franța. Pe 12 decembrie 1917, în Savoia, un tren de soldați francezi aflați în permisie, aflat într-o zonă de deal, a deraiat și concluziile anchetei care a urmat au fost cam aceleași. Nimeni n-a plătit pentru acea tragedie. Și acel tren era supraaglomerat și au murit 400 de oameni. S-a dorit să nu se mai caute țapi ispășitori, vinovat a fost considerat războiul."