UE și Vietnam au semnat, recent, la Hanoi, Acordul de Comerț Liber (ACL) și Acordul privind Protecția Investițiilor (API).
UE și Vietnam au semnat, recent, la Hanoi, Acordul de Comerț Liber (ACL) și Acordul privind Protecția Investițiilor (API). Negocierile dintre cele două părți au debutat în 2012 și au fost finalizate în 2015. În 2018, UE și Vietnam au convenit asupra textelor finale ale celor două documente. Primul acord va reduce semnificativ barierele netarifare existente și va deschide companiilor din UE accesul pe piața vietnameză a comerțului cu servicii și a achizițiilor publice, în timp ce al doilea va consolida protecția investițiilor UE în Vietnam.
La ceremonie a fost prezent și comisarul european pentru Comerț, Cecilia Malmström, care a vorbit despre importanța documentelor semnate:«E un proverb vietnamez care-mi place şi care s-ar traduce: "Atunci când mănânci fructe, gândeşte-te la persoana care a plantat copacul." Cred că ne îndeamnă să ne gândim la ceilalţi, să le fim recunoscători. În acest sens aş dori să le mulţumesc tuturor partenerilor noştri vietnamezi şi tuturor celor implicaţi în aceste negocieri. Munca pe care aţi depus-o, profesionalismul şi devotamentul au făcut posibil acest acord. Şi iată că în curând afaceri, consumatori, cetăţeni europeni şi vietnamezi se vor bucura de beneficiile acestui acord de liber schimb care elimină aproape toate taxele vamale, peste 99% dintre acestea. Astfel sunt reduse costurile, birocraţia în afaceri, ceea ce ajută în special afacerile mici, care aşa cum ştim se confruntă cu mai multe dificultăţi când vine vorba de a profita de noi oportunităţi de piaţă. Tocmai de aceea, prin acest acord de liber schimb, noi acordăm o importanţă sporită îndeosebi companiilor mici şi mijlocii.»
Acordul de liber schimb dintre UE și Vietnam este cel mai ambițios acord de acest fel încheiat vreodată cu o țară în curs de dezvoltare. Acesta prevede eliminarea aproape totală (99 %) a taxelor vamale între cele două blocuri. 65 % dintre taxele la exporturile UE către Vietnam vor dispărea de îndată ce acordul de liber schimb va intra în vigoare, restul urmând să fie eliminate treptat în decursul unei perioade de până la 10 ani. În ceea ce privește exporturile Vietnamului către UE, 71 % dintre taxe vor dispărea în momentul intrării în vigoare a acordului, restul urmând să fie eliminate pe parcursul unei perioade de până la 7 ani.
Fiind unul dintre acordurile bilaterale "de nouă generație", acordul comercial UE-Vietnam conține și dispoziții importante privind protecția proprietății intelectuale, liberalizarea investițiilor și dezvoltarea durabilă.
Vietnamul este cel de-al doilea partener comercial al UE din cadrul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), după Singapore, cu un total de 47,6 miliarde de dolari pe an din comerțul cu bunuri și 3,6 miliarde de dolari din comerțul cu servicii. Principalele importuri ale UE din Vietnam includ echipamente de telecomunicații, îmbrăcăminte și produse alimentare. UE exportă în Vietnam mașini și echipamente de transport, produse chimice și produse agricole.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved