Pe 1 decembrie 1918, Adunarea Națională a românilor din Transilvania era convocată la Alba Iulia, în partea centrală a României de azi.
Pe 1 decembrie 1918, Adunarea Națională a românilor din Transilvania era convocată la Alba Iulia, în partea centrală a României de azi. În Consiliul Național Român, cei 6 membri ai Partidului Național Român și cei 6 membri socialiști au decis că viitorul românilor din Austro-Ungaria urma să fie alături de România. La Alba Iulia au fost aleși 1228 de deputați care au votat Rezoluția prin care se Transilvania se unea cu Regatul României.
Acel moment de maximă exaltare națională a fost descris la 100 de ani de istoricul și politologul Daniel Barbu, profesor la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității din București: "Ce s-a întâmplat atunci? S-a întâmplat o coliziune frontală și dramatică între două forme de suveranitate. Dreptul timpuriu roman avea două noțiuni pe care nu le vedea drept contradictorii ci drept complementare. Le vedea angajate într-un schimb permanent de argument și contraargument. Și anume maiestas, care aparținea poporului, adică suveranitatea poporului, și imperium, adică suveranitatea magistraților, a statului, a Senatului, a consulilor, a cenzorilor și așa mai departe. Ce s-a întâmplat în 1918 la începutul iernii în Ardeal, ca să resuscit această terminologie romană? Transilvania era o provincie fără stat, Coroana maghiară era în stare de disoluție, într-o situație de imobilism, nu putea reacționa. Când spun "Coroana" mă refer la magistrații ei, adică prefecți, comandanți de jandarmi și toți cei care asigurau ordinea publică și suveranitatea națiunii Ungariei Mari, exercitată sub formă de imperium prin Parlament, rege și delegații guvernului în regiuni și comitate. Această autoritate nu mai exista."
În acea situație de confuzie, românii au reacționat pe rațiunea autoguvernării. Daniel Barbu: "Și totuși, în acel context, avem o izbuncnire, o răbufnire a majestății, a suveranității poporului. Și anume etnicii români, cu precădere care militau în două partide care aveau o pondere relativ egală ca reprezentare în Parlamentul de la Budapesta, partide echilibrate sub raportul influenței, Partidul Național Român, pe de-o parte, și Secția română a Partidului Social Democrat din Ungaria, pe de cealaltă parte, au organizat un proces electoral. După știința mea, a fost singurul proces electoral din epoca contemporană neorganizat de un guvern sau autoritate publică, organizat, cum am spune de 40 de ani încoace, de societatea civilă. Nu vreau să spun că a fost un proces foarte democratic. Datele de microistorie pe care le avem cu privire la alegerea delegaților în fiecare localitate ne arată că s-a folosit mai degrabă un tot un soi de procedură de tip roman, și anume aclamația. De regulă, doi-trei-patru notabili din satul respectiv, adică preotul, proprietarul funciar, dacă era român, notarul, învățătorul sau un țăran mai bogat și așa mai departe erau, prin aclamație, prin consens, dotați cu autoritate care reprezentau întreaga comunitate locală. A fost un proces laborios, a durat aproape o lună și care prezintă acea caracteristică în istorie care ar fi putut fi fondatoare a unui imaginar politic extrem de puternic și cu conotații profund democratice. Unde altundeva sau altcândva un grup uman relativ mare s-a organizat pe sine, fără prefecți, jandarmi și poliție, fără niciun fel de asistență, încurajare sau finanțare din partea unei autorități publice într-un proces electoral care a dus la o adunare de tip constitutiv, cea de la Alba Iulia?"
Însă vremurile erau tulburi, sfârșitul primului război mondial scosese la suprafață așteptări și reacții reprimate în anii predecenți. Daniel Barbu spune că democrația s-ar fi putut pune atunci pe baze noi, însă nu a fost așa: "Negreșit, Constituanta de la Alba Iulia, în rezoluțiunea pe care a adoptat-o unanim, tot prin aclamație, nu s-a folosit tehnica votului. Vorbea despre unitate și accepta sub condiții însă unirea cu Regatul României. Vorbea și despre instituirea unui regim curat democratic, adică autentic. O întrebare decurge de aici: erau participanții la Adunarea de la Alba Iulia sau cel puțin cei care au redactat rezoluțiunea și au propus-o aclamației populare erau niște democrați? Erau evident patrioți români. Erau oameni care aveau experiențe parlamentare lungi, aveau știința și practica politicii. Bănuiala mea e că nu erau democrați și se va dovedi în următoarele luni. Ce se întâmpla pe 6 decembrie? Pe 6 decembrie armata română ocupa Ardealul. Ea a fost extraordinar de instrumentală în stabilirea granițelor și, mai ales, ea restabilea liniștea în țară. Avem mărturii foarte clare, Ion Lapedatu vorbește în memoriile lui, în paginile de jurnal redactate chiar în acele zile, unde scria că "se mișcă satele". Atunci când vorbim de comuna sovietică ne gândim numai la Budapesta și la Ungaria de dincolo de Tisa, dar întreaga Europă, inclusiv Anglia, era prinsă de un fior revoluționar. Vreme de multe luni, orașe ca Torino, Munchen, Berlin au fost conduse sub steagul roșu de asociații de soldați și muncitori. Lucruri asemănătoare începuseră să se întâmple în Ardeal. "Se mișcă satele", se plângea Lapedatu. Ce însemna? Țăranii își împărțeau pământurile și nu întotdeauna însemna că proprietarul de pământ era maghiar, țăranii se duceau la notar și ardeau arhivele care consemnau datoriile lor. Exista o întreagă mișcare mai ales rurală care emula revoluția."
În urmă cu 100 de ani, Alba Iulia era centrul românismului din Ardeal. Acel sfârșit de an a fost unul glorios, însă istoricii spun că evenimentele de atunci nu au decurs clar, către un final așteptat.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved