Construcţia europeană este un principiu care se mobilizează în vremuri de pericol comun, de război.
Construcţia europeană este un principiu care se mobilizează în vremuri de pericol comun, de război. Iniţiativa din 1950, lansată prin Declaraţia Schuman, venea după un război catastrofal, declanşat şi purtat de ţări europene. Înainte de Al Doilea Răboi Mondial, un alt război teribil de eficient în moarte şi distrugere a zguduit Bătrânul Continent, leagănul civilizaţiei, al democraţiei şi al drepturilor omului. Proiectul comunitar european a început, la mijlocul secolului trecut, cu o propunere ce părea a fi eminamente economică. Miza era, totuşi, pacea în Europa, prin punerea în comun a ramurilor economice ce ar putea alimenta intenţiile belicoase ale ţărilor europene. Ideea era deosebit de îndrăzneaţă şi s-a dovedit foarte eficientă. În 1949, cu un an înaintea Declaraţiei Schuman, ţările europene, Canada şi SUA înfiinţau NATO, organizaţia menită să aplice Tratatul Atlanticului de Nord, semnat de aceste ţări la Washington, pentru a se apăra împreună.
După încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, scena politică internaţională a urmat linii ideologice de diviziune. Uniunea Sovietică, sub conducerea lui Stalin, unul dintre cei mai sângeroşi dictatori din istoria omenirii, a mers pe drumul separării şi opunerii faţă de ţările unde funcţiona economia liberă, bazată pe capital. Şi atunci s-a evoluat de la imaginile cu liderii învingători din război, inclusiv Stalin, ce sugerau interesul comun, la opunerea şi separarea în blocuri antagoniste. Începuse Războiul Rece iar ţările ce deveniseră comuniste, după ce fuseseră ocupat-eliberate de Armata Roşie, se grupau în jurul atotputernicei Uniuni Sovietice. A fost creat CAER, o organizaţie economică cu nume de bancă populară - Consiliu de Ajutor Economic Reciproc, şi o structură militară, Tratatul de la Varşovia, care imita organizaţia Tratatului de la Washington.
Cu inima strânsă încă ne amintim tensiunile unei jumătăţi de secol de confruntare cu mâna pe butonul nuclear, Războiul Rece riscând să ajungă un război atomic, de sfârşit de lume. Sistemul comunist din Europa s-a prăbuşit în 1989 iar în 1991, chiar Uniunea Sovietică se descompune în fostele 15 republici unionale. NATO şi Comunitatea Europeană se extind spre Est, primind noile democraţii, în căutarea proiectului de siguranţă economică şi militară a continentului unit. Pentru început, părea că Rusia, moştenitor în multe domenii, inclusiv al armelor nucleare, al Uniunii Sovietice, eliberată şi ea de comunism, urmează modelul democraţiei liberale, cu alegeri libere, sistem pluripartid şi respectarea drepturilor omului.
În
prezent, însă, asistăm la un adevărat coşmar, cu un război declanşat fără
justificări sau declaraţii făcute de Rusia împotriva unui stat independent şi suveran,
membru al ONU, Ucraina. Populaţia civilă a devenit ţinta predilectă a
loviturilor militare, clădiri de locuinţe cad sub bombe iar oamenii mor peste
tot. Nimic din ce se întâmplă acum în Ucraina nu poate fi justificat prin
prisma legilor internaţionale, a legilor omeneşti, a logicii sau a politicilor
acestui secol. Europa comunitară este încă divizată în faţa acestei provocări
de coşmar şi simplele reacţii economice nu par a avea vreo eficienţă pe câmpul
de luptă. Se face un bilanţ al evoluţiei construcţiei europene şi vedem că,
până la urmă, proiectul politic a rămas destul de labil, cu propuneri timide în
situaţia de agresiune militară criminală de la frontierele Uniunii Europene.
Acolo unde trebuia să funcţioneze o generoasă politică europeană de vecinătate
se desfăşoară un război adevărat, de secol XX, alimentat de porniri de
dominaţie teritorială şi de resuscitare a unor perimate dar periculoase obsesii
imperiale.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved