Anul 1918 văzut din cealaltă parte

S-a scris foarte mult și se va mai scrie încă despre primul război mondial, despre ”Marele Război”, așa cum a fost denumit el atunci, pentru că era ceea ce lumea nu mai văzuse. Era o mobilizare imensă de resurse și oameni făcută pentru ideile timpului, pentru convingeri și pentru utopii. Pentru că ideile cele mai excentrice, înainte să se materializeze, sunt ciudățenii pe care oamenii le tratează și cu entuziasm, dar și cu circumspecție trecându-le în categoria utopiilor. Tot ceea ce a urmat încheierii primului conflict mondial ar fost considerat înainte de 1914, anul începerii conflagrației, de nerealizat.

România a intrat în marele conflict în 1916 de partea Antantei anglo-franco-ruse. Armata română a luptat singură în anul 1916 pe cel mai lung front al primului război mondial, de la nord e lanțul carpatic până la sud pe Dunăre și țărmul Mării Negre, fiind înfrântă. Sprijinită de armata rusă și de misiunea militară franceză condusă de generalul Berthelot, armata română a opus o rezistență de succes înaintării armatelor germane și austro-ungare în anul 1917. În anul 1918, în urma victoriei Antantei, unirea Vechiului Regat al României cu teritoriile din imperiile învecinate locuite majoritar de români, a devenit posibilă. Anul 1918 a fost, pentru posteritate, unul al triumfului, al celebrării și comemorării sacrificiilor tuturor românilor pentru România Mare.

Savurarea victoriei din 1918 nu a lăsat loc pentru compătimirea învinșilor care au pierdut aproape totul. Austro-Ungaria era desființată și redusă la teritoriile în care populațiile etnice ale celor două state succesoare, Austria și Ungaria, erau majoritare. Însă învingătorii adevărați sunt cei care găsesc timp și disponibilitate de a privi și la suferința învinșilor, de a-și vedea propriile suferințe pentru victorie, și prin ochii perdanților. Iar volumul editat de istoricii maghiari Nándor Bárdi și Judit Pál și intitulat ”Dincolo de tranșee. Cum au trăit maghiarii din Transilvania Marele Război și Trianonul” este o culegere de documente ale timpului. Istoricul Daniel Cain a spus că începutul războiului pentru români care a dus la victoria finală a fost unul prea optimist, cu foarte mici îndoieli.

”Fac o trimitere la un articol care a reprezentat o voce singulară în presa din Vechiul Regat de la sfârșitul lui 1914 și începutul lui 1915. Este un articol de fond publicat într-o revistă economică care le răspunde celor care cereau insistent întrarea în război: bine, intrăm în Transilvania, vom face România Mare. Care este modelul administrativ pe care noi îl vom propune celor din Transilvania? Avem experiența administrativă necesară pentru a înlocui, de exemplu, elita din orașele transilvănene? A fost un articol singular în presa acelei acelei perioade pentru că existau articole extrem furtunoase despre necesitatea și despre ușurința de fapt a luării deciziei ca Armata Română să treacă Carpații.”

Lejeritatea cu care oamenii produc adevărate tragedii este tipică minții noastre și motivată de intențiile bune. Una dintre iluziile cu care se hrănesc oamenii este aceea că un război se termină repede, fără a fi nevoie de prea mult efort. A fost un mod de gândire al acelei generații și, așa cum istoria a demonstrat, și generațiile următoare au făcut la fel.

Daniel Cain: ”Pentru a iustra această ușurătate cu care era văzut războiul în vara lui 1916 în București au existat două incidente majore, înainte de intrarea României în război: o explozie la Arsenalul armatei și o explozie la pulberăria din cartierul Dudești. Presa de a doua zi, în speță Adevărul, spune că trebuie luate măsuri pentru că spionii făcuseră asta și 300 de oameni fuseseră sacrificați, adică exact atâția cât trebuia să se sacrifice pentru îndeplinirea idealului național după trecerea Carpaților. Deci, în 1916, o mare parte din publicul din Vechiul Regat era convins că această intrare a României în război va fi, practic, plimbare.”

Daniel Cain ne-a vorbit despre calitățile unui volum provocator, unul în care regăsim aceleași trăiri din timpul războiului, numai că din partea opusă a perspectivei: ”El, practic, ne oferă niște răspunsuri la niște întrebări, ne dă o imagine extrem de variată, despre ce înseamnă experiența războiului în primul rând pentru omul de rând, pentru cel prins sub vremuri. Avem aici mărturii despre experiențe care se rezumă, în primul rând, la incertitudine, la incertitudinea zilei de mâine, la spaimă. Să ne punem în situația celor care locuiau în localitățile de graniță, în care, brusc, a doua zi au văzut o altă armată intrând în localitate. Văd o schimbare, o retragere a administrației locale, o înlocuire a administrației locale, iar peste câteva zile sau câteva săptămâni să se revină la vechea stare de lucruri.”

Volumul ”Dincolo de tranșee” este mai mult decât o invitație la lectură. El este un îndemn la a privi un an glorios, așa cum fost 1918 pentru români, din cealaltă parte, a celor care au pierdut, și de a împărtăși suferința, învingători și învinși deopotrivă.