Anul 1946 şi colaboraţionismul politic

Despre colaboraţionism în politică s-a scris mult, mai ales despre colaboraţionismul intelectualilor. Dar colaboraţionism a însemnat şi asocierea unor facţiuni din partidele democratice cu partidele comuniste în a doua jumătate a anilor 1940 pentru participarea la alegeri. Aceasta a fost una dintre strategiile de bază ale comuniştilor de participare în alegeri: atragerea de disidenţe din partidele tradiţionale pentru a induce electoratul în eroare şi a-l face să voteze cu disidenţele apropiate de comunişti. 

În preajma alegerilor din noiembrie 1946 din România, din toate partidele tradiţionale româneşti, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat, s-au desprins grupări care nu erau de acord cu liderii lor, în schimb erau foarte favorabile coaliţiei conduse de comunişti. Din Partidul Naţional Ţărănesc s-a desprins gruparea Partidul Naţional Ţărănesc-Anton Alexandrescu, din Partidul Naţional Liberal s-a desprins gruparea Partidul Naţional Liberal-Gheorghe Tătărescu, în timp ce Partidul Social Democrat a fost acaparat cu totul, liderul său cel mai respectat, Constantin Titel-Petrescu, fiind nevoit să înfiinţeze Partidul Social Democrat-Independent, adevăratul continuator al social-democraţiei române.

Juristul Dan Amedeo Lăzărescu, deţinut politic în anii 1950, a făcut parte din tineretul liberal la jumătatea anilor 1940 şi a fost martor la toate acele maşinaţiuni politice. Intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1996, Lăzărescu îşi amintea cum la şedinţa la care urma să se stabilească strategia electorală a Partidului Naţional Liberal, preşedintele disidenţei liberale tătăresciene Petre Bejan, le cerea tuturor liberalilor să se alăture comuniştilor în alegeri: 

"Ni s-a spus că partidul comunist din punct de vedere electoral este zero. Toată ţara vota cu Maniu. Partidul nostru era zero din punct de vedere electoral. Prin urmare, dacă mergeam separat, noi vom fi zdrobiţi, numai dacă mergeam împreună vom reuşi să obţinem un succes. Atunci a luat cuvântul marele avocat Patriciu Popescu, bunul meu prieten, avea o elocvenţă extraordinară! Şi a spus: "Domnule preşedinte, dumneavoastră aţi pledat pentru o acţiune care nu prea este logică. Aţi spus aşa: Din punct de vedere electoral, partidul comunist este zero. Din punct de vedere electoral, partidul nostru este zero. Dar dacă se contopesc aceste partide înseamnă că vor câştiga majoritatea parlamentară? Dar ce poate să rezulte dacă un zero se adaugă altui zero? Ceva foarte urât mirositor!" Au urmat aplauze şi din nou s-a cerut vot secret. Petre Bejan, cu violenţă, a cerut vot pe faţă şi mai mult de două treimi au votat pentru mergerea pe liste comune."

Liberalii care s-au opus participării în alegeri alături de comunişti, numiţi şi "părerişti", s-au întors în Partidul Naţional Liberal condus de Dinu Brătianu, adevăratul exponent al liberalismului politic românesc. Dan Amedeo Lăzărescu: "Păreriştii au hotărât să treacă la Dinu Brătianu. Cum eram prieten cu toţi, mai ales cu Dumitru Alimăneşteanu, Bentoiu şi mai ales cu Costel Tătăranu şi cu Aznavorian, am mijlocit trecerea şi foarte repede ei au revenit, însă cu mari rezistenţe din partea anumitor oameni de-ai lui Dinu Brătianu. Alexandrescu Guranda, şeful organizaţiei liberale Neamţ, a fost violent împotriva revenirii păreriştilor în Partidul Liberal, dar în cele din urmă Dinu Brătianu a fost înţelept şi i-a reprimit. Prin urmare, Tătărăscu cu oamenii lui a hotărât să meargă pe liste comune, iar păreriştii au trecut la Dinu Brătianu."

Social-democraţii au avut o soartă şi mai dură, partidul lor fiind pur şi simplu confiscat printr-un puci intern. Dan Amedeo Lăzărescu: "La Titel Petrescu lucrurile au fost mai dramatice. Aici a intervenit direct guvernul. Pe la 17 sau 18 martie 1946, Titel Petrescu a hotărât să meargă pe liste separate şi ţinuse un celebru discurs la Ateneu, pe care eu l-am auzit, în care a făcut elogiul Statelor Unite, care au câştigat războiul, cu concursul evident al Uniunii Sovietelor. A fost un entuziasm nemaipomenit, sala era arhiplină, iar în Piaţa Palatului, în faţa Ateneului, tineretul social-democrat striga, îmi aduc aminte, "Socialismul şi Titel / Toţi românii sunt cu el!" Titel Petrescu, hotărât să nu meargă cu nici un preţ pe liste comune cu comuniştii, a întrunit un congres al partidului fiind convins că va avea majoritatea. 

Îl numise pe prietenul lui, Voitec, ministru la instrucţia publică, deşi Maniu îi cedase acest minister numai cu condiţia să-l ia el personal. Se baza mai puţin pe Pătrăşcanu, se baza şi mai puţin pe Tudor Ionescu, care provenea de la Partidul Radical. Partidul Radical al lui Iunian număra 6 membri şi fiecare din aceşti 6 membri a optat pentru o altă formaţie politică: Ion Gheorghe Maurer a trecut la comunişti, Mişu Paleologu, care era secretar general al partidului, a rămas la ţărănişti, iar Tudor Ionescu, fostul meu profesor de fizică de la Liceul Spiru Haret, profesor universitar şi ministrul minelor şi petrolului în guvernul Groza, a trecut la social democraţi."

Rezultatul alegerilor din 19 noiembrie 1946 au dovedit că electoratul român nu putea fi păcălit. Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal au luat împreună 78% din voturi, în timp ce coaliţia condusă de comunişti, împreună cu colaboraţioniştii, nu au depăşit 22%, în ciuda imenselor fraude semnalate. Însă, la final, rezultatul a fost inversat şi de atunci şi până în 1989 alegerile politice au fost o succesiune de mascarade.