Arhiva rock-ului românesc

Şi asta pentru că având acces limitat la fenomenul vestic, muzicienii români care au îmbrăţişat stilul au avut de recreat instrumente, partituri, modă, aspecte ce în acea vreme aveau şi conotaţie politică.

Pentru a nu pierde ocazia de a strânge material relevant pentru acest fenomen, în România a apărut Muzeul rockului românesc, despre care ne-a povestit cu entuziasm nemărginit Cosmin Năsui, istoric de artă, curator: 

"Pentru a ajunge la ideea de muzeu rock a existat o întreagă documentare făcută în prealabil de colegul nostru, muzicologul, Doru Ionescu, cel care realizează pentru Televiziunea Română emisiuni despre muzica rock în ipostazele sale, este şi publicist al acestui domeniu, realizând dicţionare ale muzicienilor care au ajuns dincolo de graniţele României.Ideea îi aparţine lui Doru Ionescu. El a început acest proiect documentând, fireşte, fenomenul muzical inclusiv pe zona de Club A, clubul Preoteasa (cluburi din Bucureşti frecventate de tinerii amatori de muzică - n.r.), şamd, în cărţi pe care le-a publicat, şi apoi, într-un fel toate aceste elemente de patrimoniu imaterial şi material cu care a intrat el în contact, ne-au arătat şi nouă, cunoscându-l, că este necesar a prelua cumva acest fenomen şi a încerca să îl muzeificăm."

Să explorăm Muzeul Rock cu ajutorul ghidului nostru, Cosmin Năsui: "Muzeificarea nu presupune un lucru care osifică ceva, ci dimpotrivă,am privit modul de lucru la acest proiect ca un interes spre a încerca să preluăm aceste experienţe ale muzicii rock din România, care a început cu finalul anilor 60 şi care a avut diferite evoluţii în perioada comunistă, 70-80, până în perioada de după 1989. 

E o întreagă discuţie legată de invenţia chitării rock la români. Pentru că rockul înseamnă chitară electrică, folk-ul, chitară rece, dar o chitară electrică nu putea fi construită în anii comunismului în România. Nu puteau fi importate astfel de instrumente şi atunci erau recreate într-un fel, după poze, după scheme electrice ale altor instrumente care prin reviste ajungeau în România. 

Încă mai avem acces la surse şi de aceea proiectul a pornit cu intenţia lui Doru Ionescu, a crescut pe măsură ce am amplificat documentarea şi cercetarea în toate zonele şi am folosit instrumentele de fişă de muzeu, de inventar de muzeu, instrumente tipice acestei discipline, pentru a le aplica pe un domeniu care este efemer, este un fenomen care aparţine zonei audio, audio-video uneori, dar care a lăsat în urmă, în afara acestor fabuloase piese, legendare trupe, legendari artişti, numeroase elemente de patrimoniu material, de la instrumente muzicale, până la ţinute vestimentare, scrisori, corespondenţă care aparţine acestor fabuloşi oameni, inclusiv partituri, lucruri care ţin de ciorne de text, modul în care ne arată cum funcţionau din interior aceste mecanisme de creaţie. 

Chiar şi până la zona unui fenomen de infrastructură culturală din perioada comunistă, care s-a bazat pe cluburi, care erau integrate în Casele de cultură ale studenţilor şi care arătau o mişcare studenţească şi de tineret foarte interesantă şi aici este particularitatea rockului românesc, cea care e născută din mişcarea studenţească şi de tineret."

Cosmin Năsui a adăugat: "Înainte de a exista orice formă fizică a muzeului, ne-a interesat să avem o arhivă, adică să putem să punem laolaltă inventarele. Pentru aceasta am avut nevoie să preluăm practic din colecţii private, cu titlu de împrumut, obiecte, pe care le-am scanat, le-am fişat, le-am fotografiat,  după caz, unele sunt scanate 360 de grade şi ca atare pot fi rotite în platforma din online, pot fi apropiate prin zoom, etc, lucruri care practic au făcut cumva posibil un început de panoramare a acestor obiecte. Unele dintre ele încă sunt funcţionale, altele sunt încă pe scenă funcţionale, mai mult decât varianta de studio, altele nu mai sunt funcţionale, iar unele sunt pierdute ca patrimoniu al României, pentru că o parte importantă a muzicienilor rockului românesc au emigrat în diferite ţări occidentale şi odată cu ei au plecat şi aceste instrumente care nu mai pot fi regăsite."

Mai există o zonă de cărţi poştale, scrisori, corespondenţă între artişti, dar şi albume accesabilizate pentru nevăzători, de exemplu. 

Cosmin Năsui a precizat: "Muzeul nu neapărat trebuie să privească spre trecutul epocii de piatră sau epocii medievale sau perioadei moderne a României, credem că şi o apropiere mai mare de zona prezentului este necesară, pentru că o parte din aceste trupe nu mai funcţionează, o parte din aceste scene au dispărut, lucruri de acest fel se pot pierde, sunt într-o fragilitate destul de mare, pentru că şi istoriile orale care pot fi legate de aceşti legendari pot fi scrise, odată cu dispariţia lor şi a intrumentelor cred că va fi destul de dificil pentru oricine va încerca o astfel de întreprindere, în a recupera şi a redescoperi de fapt ce nu se aude în muzică. Muzica, ce fireşte, rămâne pe locul întâi."

Povestea merge mai departe. O etapă următoare ar putea căuta să descopere regional ce însemna rockul în diferite zone din ţară şi în centrele studenţeşti şi apoi construirea unei reţele de capsule muzeale, care să fie asociate cu marile evenimente muzicale, ca un fel de intrare în spatele scenei.