Expoziţia ARTA, realizată în cadrul Sezonului România-Franţa 2019, a reprezentat unul dintre punctele majore de interes de pe harta culturală a Bucureştiului.
Expoziţia ARTA, realizată în cadrul Sezonului România-Franţa 2019, a reprezentat unul dintre punctele majore de interes de pe harta culturală a Bucureştiului. Găzduită în spaţiul Galateca, expoziţia ARTA a continuat o primă expoziţie de la Maison de l'International din oraşul francez Grenoble, care a avut premiera în luna februarie. Scopul acestor două expoziţii-pandant l-a constituit plasarea propoziţiilor plastice într-un context cu totul inedit. Despre povestea acestui proiect, dar şi despre legătura personală pe care o are cu Franţa, Alexandra Joisten, fondatoare a Agenţiei Defazate, care a iniţiat şi curatoriat evenimentul. "Nu ştiu dacă ceea ce facem aici este foarte tipic pentru relaţia noastră franco-română. De multe ori, nu este o relaţie simplă. Gândim mult în clişee. La fel şi francezii, poate chiar mai mult decât noi. Însă noi am vrut să facem ceva la nivel personal, cu oameni care ne plac, cu artişti care ne plac, cu prietenii şi oamenii pe care îi privim cu multă consideraţie, cu lucrările care ne plac. Unora le-am lăsat libertatea de a face exact cum vor ei. Cumva, oameni cu care avem relaţii foarte bune fără să ne gândim dacă sunt români, francezi sau francezi din România. Asta e în plan secundar. S-a nimerit cu acest Sezon, ştiind că noi stăm mult în România, destul de mult în Franţa, bineînţeles că avem mulţi prieteni români şi francezi. A fost o poveste frumoasă, a fost simplu de lucrat cu toată lumea."
Soţul Alexandrei Joisten, artistul francez Bernard Joisten, crede în puterea artei de a aduce împreună intenţii plastice comune. Iar scenariul expoziţiei ARTA, pe care a curatoriat-o, s-a construit ca un dialog între artişti. "O legătură pozitivă, care spune ceva prin intermediul artiştilor. Este, am putea spune, o conversaţie între artişti, la fel şi între cele două ţări care se află în spatele evenimentului. În mod cert, există aspecte specifice, chiar dacă oamenii nu vorbesc despre o idee a Franţei sau o idee a României. Oamenii nu au discursuri referitoare la aceste subiecte. Desigur, vorbim despre sensibilităţi diferite şi această expoziţie exprimă astfel de lucruri. Alegerile au venit în legătură cu interesul pe care l-au stârnit anumite lucrări. Există un model de plecare asupra unei opere sau asupra unui concept din spatele lucrării respective. Am lăsat libertatea necesară de a coopera şi de a coexista în spaţiul expoziţiei pentru o varietate de opere şi de concepte de producţie. Aşadar, putem vorbi despre eclectism."
Alexandra Joisten, cu detalii despre numele care au expus la Galateca, dar şi despre importanţa acestui tip de manifestare culturală pentru vizibilitatea pe simeze a noii generaţii de artişti. "Artişti foarte cunoscuţi, cum ar fi Ange Leccia, Nicolae Comănescu, Petru Lucaci, Julien Prévieux - ultimul, foarte cunoscut pentru scrisorile de non-motivaţie pe care le-am arătat în expoziţia de la Grenoble. La fel, Philippe Perrin sau Hsia-Fei Chang, o artistă taiwaneză care locuieşte în Franţa. Ce este important pentru noi este să participe întotdeauna artişti tineri, studenţi, cum ar fi Pandele Pandele şi Lucian Hrisav. Avem şi studenţi din Grenoble. Nu vrem să se vadă operele artiştilor cunoscuţi şi operele studenţilor ca şi cum ar fi un decalaj între ele, fiindcă nu este vorba de aşa ceva. Studenţii sau foştii studenţi sunt foarte buni."
Fondatorii Galeriei Defazate definesc toate numele artiştilor contemporani reuniţi la Bucureşti ca făcând parte dintr-o specie artistică, ca un "mutant solid ale cărui membre formează un corp elastic şi sportiv, capabil să facă un pas fantastic peste Europa, unind România şi Franţa" (am încheiat citatul). Bernard Joisten "Cred că este foarte mobilă şi interesantă această expoziţie, pentru că este construită în jurul unor oameni care pun în practică modul de a expune cu galerii alcătuite de tinerii artişti, ca Lucian Hrisav sau Pandele Pandele. Cred că este o bună coordonare cu UNArte, artiştii cunoscuţi au relaţii destul de dinamice cu tinerii. Aşadar, acest lucru creează un dinamism care nu este convenit sau conţinut în interiorul unor structuri rigide."
Printre artiştii invitaţi să ia parte la proiectul ARTA de la Bucureşti s-a numărat şi Claude Closky, un nume cunoscut în lumea artelor plastice din Franţa şi nu numai. Artistul ne-a vorbit despre importanţa acestui dialog cultural realizat în cadrul Sezonului România-Franţa 2019. "Este un proiect de schimb, care oferă deschidere şi care, de asemenea, stimulează. Experimentez, cu ocazia acestui schimb, o parte de necunoscut şi de dialog. Prezint aici un desen simplu, inspirat de o suprafaţă a caroseriei unei maşini. Este o suprafaţă de care m-am folosit, la modul artistic, pentru a desena, dar şi pentru a mă juca. Fac eforturi să observ ceea ce mă înconjoară şi să mă adresez celorlalţi propunându-le o viziune, sper, suficient de liberă."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved