România aniversează 35 de ani de la revolta muncitorilor din Braşov, preludiu al Revoluţiei anticomuniste din 1989.
"Ziua care nu se uită", acesta e titlul unei cărţi pe care doi istorici români contemporani, Marius Oprea şi Stejărel Olaru, au dedicat-o revoltei anticomuniste a muncitorilor de la Braşov, de pe 15 noiembrie 1987. Deşi reprimată dur, aceasta a zdruncinat dictatura comunistă a lui Nicolae Ceauşescu şi a fost, spun tot istoricii, preludiul Revoluţiei din decembrie 1989, care a măturat, după aproape o jumătate de secol, regimul impus de armata sovietică de ocupaţie la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial.
În epocă, la Moscova, ultimul lider sovietic, reformatorul Mihail Gorbaciov, rupea cu tradiţia statului poliţienesc moştenit de la Lenin şi Stalin şi încerca să umanizeze sistemul prin aşa-numitele glasnost (transparenţă) şi perestroika (restructurare). În Polonia, satelizată, ca şi România, după război, sindicatul muncitoresc anticomunist Solidaritatea paraliza, prin proteste şi greve-maraton, un regim comunist care încă mai pretindea că guvernează în numele şi spre binele muncitorilor. Nu e întâmplător că explozia de furie a muncitorilor braşoveni s-a produs pe una dintre cele mai mari platforme industriale ale republicii socialiste, în climatul sinistru din ultimii ani 80, în care precaritatea vieţii era dublată de o supraveghere poliţienescă ce se dorea fără fisură şi de un delirant cult al personalităţii lui Ceauşescu.
Preşedintele Asociaţiei 15 noiembrie 1987 Braşov, Marius Boieriu, rememorează: "Am cerut pâine, era pe cartelă şi o prindeam după cozi lungi la ieşirea din schimb. Am cerut căldură pentru apartamentele reci, unde tremurau de frig copiii colegilor mei mai în vârstă. Eu aveam 20 de ani. Am cerut libertate. Ca să avem toate acestea, am strigat "Jos Ceauşescu!". În speranţa că braşovenii ni se vor alătura, am cântat în marşul nostru către judeţeana de partid, "Deşteaptă-te române" şi, doi ani mai târziu, românii s-au trezit. E greu de descris în câteva cuvinte câte am îndurat".
Muncitorii care au pătruns în sediul local al puterii au azvărlit pe geamuri portretele lui Ceauşescu şi steagurile roşii ale partidului unic comunist. Ulterior, circa 300 de protestatari au fost arestați şi anchetaţi sub tortură de Securitate, poliţia politică a regimului. Puterea a ales, totuşi, să trateze protestele ca pe "cazuri izolate de huliganism", iar pedepsele nu au depășit trei ani de închisoare, fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Va fi contat şi faptul că, la câteva zile după revoltă, studenţii din Braşov au afişat, în campus, o pancartă pe care scria: "Muncitorii arestați nu trebuie să moară", semn că nemulţumirile depăşeau porţile uzinelor din oraş şi erau împărtăşite de majoritatea românilor. Doi ani mai târziu, Revoluţia punea capăt regimului pe care însuşi statul român postcomunist avea să-l condamne, în mod oficial, drept criminal şi ilegitim.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved