Bucureștiul din cutie

Istoria Bucureștiului de la sfârșitul anilor '70 și în anii '80 a fost marcată de transformări care au lăsat urme adânci în amintirile celor care au fost martori oculari. Intervenția brutală a lui Nicolae Ceaușescu și modificarea orașului prin demolări inutile a făcut ca o bună parte a vechiului București să se piardă. Este adevărat că în mod natural orașele se schimbă, deci o parte mai mare sau mai mică a lor inevitabil se pierde. Însă transformările graduale ale orașelor, controlate, nu creează probleme sociale așa cum a fost problema spațiului locativ, apărută în urma demolărilor din București. Uranus, unul dintre cele mai frumoase cartiere ale capitalei românești, dispărut în proporție de 90%, a fost un exemplu de demolare inuitilă care a creat o problemă de spațiu locativ.

Acel București care nu mai există astăzi decât în fotografii sau în alte documente de arhivă atrage pe cei care doresc să retrăiască trecutul pierdut. Se știe că imaginile au o forță de atracție mai mare asupra oamenilor, însă nu mai puțin fascinante sunt reconstituirile prin cuvinte. Este cazul volumului "Orașul găsit în cutie. O cronică afectivă a Bucureștiului", semnat de arhitecta Gabriela Tabacu. Cartea Gabrielei Tabacu aduce în atenția cititorului român un București al anilor 1960 prin ochii unei fetițe de aproximativ 10 ani, care sosește în capitala României din Oradea, din nord-vestul României. Scriitoarea Tatiana Niculescu a comentat volumul semnat de Gabriela Tabacu și a spus ce a găsit citind textul.  

"Găsim tot felul de locuri precum ștrandul de la Lido, magazinul Polar, magazinul Unic, de înghețata Parfait și, minunea minunilor de atunci, profiterolul care tocmai intrase în cofetăriile mai simandicoase din centrul capitalei. Mi-aduc aminte și eu bine când am mâncat primul profiterol, mi s-a părut ceva epocal, nemaipomenit, a fost bucuria vieții mele de copil de atunci. În plus, aprozarele, desigur, și trecerea de la lumea de altădată, pe care părinții acestui copil au trăit-o, la lumea prezentă, la lumea de dinainte. Nu se știe exact, rămâne mister ce era cel dinainte, și lumea din prezent, care e o lume care seamănă cumva cu lumea de după decembrie 1989, e și acolo o lume o a tranziției, a tranziției către ceva, nu se știe încă spre ce."

Orașul se transforma, însă nu așa cum ar fi fost firesc într-o perioadă de normalitate. Cu toate acestea, acei ani aspri nu pot fi șterși din memoria personală și afectivă a individului, așa cum a spus și Tatiana Niculescu. 

"Se schimbă numele străzilor, sunt date jos statuile și sunt puse alte statui, se schimbă scenografia spațiului în care acest copil descoperă lumea. Lumea pe care o descoperă de-a lungul celor 12 ani este lumea Bucureștiului. E un București al inocenței, dar nu-i un București nostalgic. Lucrul acesta merită subliniat și asta face și valoarea documentară, memorialistică a acestei cărți: că nu e o nostalgie după acele vremuri. E pur și simplu o descriere și o descoperire a lumii pe care a trăit-o. Mi-am amintit, citind cartea Gabrielei Tabacu, de un poet, săracul, care a murit nedrept de tânăr, de Cristian Popescu vorbesc. Îmi spunea la un moment dat că detesta epoca Ceaușescu, nu voia să audă de ea, fusese cea mai groaznică perioadă din istoria noastră. Dar, în același timp, în perioada aia eu mi-am trăit tinerețea. Ce mă fac, la tinerețea mea nu pot renunța! De aceea, am să văd totdeauna epoca aia cu ochii tinereții mele. Și, într-adevăr, asta face această carte în care se scrie din perspectiva unei fetițe care crește pe măsură ce crește și orașul din jurul ei."

Ochii fetiței de atunci care refac în 2023 memoria Bucureștiului anilor '60 sunt ochii adultului, ai arhitectului de acum, care retrăiește, știe și explică imaginile întipărite în mintea copilului de atunci. Astfel, cartea avea nevoie și de fotografii. 

Tatiana Niculescu: "În a doua parte, care e plină de poze, cartea este una cu poze. Arhitecta Gabriela Tabacu, deja o altă voce a cărții, scrie o istorie rece, distantă, arhitecturală, a clădirilor despre care povestește copilul din prima parte. Am citit-o, eu m-am străduit s-o citesc cu mai mulți ochi, cu ochii generației de azi care n-a prins acel București. Pentru generația anilor '80, care a trăit grozăvia de după tezele din iulie și toată oroarea anilor '80, va fi redescoperire a acestei insule de relativă normalitate, de acalmie ideologică din cei 12 ani scurși între 1959 și 1971. Iar pentru cei care au trăit de-a binelea această epocă, se va citi din nou cartea asta cu îndoită curiozitate se vor regăsi în ea în fel și chip."

"Orașul găsit în cutie. O cronică afectivă a Bucureștiului" este un București din cutia minții noastre din copilărie peste timp. Este, în egală măsură, o amintire palpabilă și o utopie.