Săptămâna viitoare, în premieră, Bucureștiul va fi gazda unei reuniuni a miniştrilor de Externe din ţările membre ale NATO.
O reuniune a miniştrilor de Externe din ţările membre ale NATO va avea loc pentru prima oară la Bucureşti, săptămâna viitoare. Și tot în premieră, acestora li se va alătura șeful diplomației Republicii Moldova. Din capitala României nu vor lipsi nici miniştrii de Externe din Georgia, Bosnia-Herţegovina şi Ucraina. De altfel, situaţia din Ucraina va fi un punct important pe agenda discuţiilor - spune purtătoarea de cuvânt a NATO, românca Oana Lungescu: ʺMiniştrii de externe ai NATO se vor reuni la Bucureşti la aproape nouă luni de când Ucraina a fost invadată ilegal de Rusia. Aşadar, situaţia din Ucraina, dar, de asemenea, situaţia globală din zona Mării Negre, preocupările pe care le avem legate de securitatea din întreaga regiune euroatlantică vor fi priorităţile agendei de la Bucureşti.ʺ
La rândul său, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, precizează că reuniunea șefilor diplomațiilor din țările NATO de săptămâna viitoare, de la Bucureşti, este o punte între summit-ul din vara trecută, de la Madrid, şi următorul, de la Vilnius, şi menţionează că reuniunea este o contribuţie a României la gândirea strategică a Alianţei şi la răspunsul NATO la situaţia prezentă, foarte complexă, de pe continent.
Mircea Geoană: ʺSunt aproape 50 de naţiuni care contribuie nu direct la NATO, dar într-un proces condus de Statele Unite, în grupul de contact pentru Ucraina. Vedem, în continuare, dorinţa activă a aliaţilor şi a partenerilor să ajutăm Ucraina din punct de vedere militar. În acelaşi timp, trebuie să spunem că din punct de vedere politic, de această dată, nu vedem condiţii pentru o negociere între cele două părţi în viitorul apropiat, dintr-un motiv care este evident. Poziţiile sunt atât de diferite şi atât de masiv îndepărtate una de alta, încât, astăzi, nu vedem condiţii pentru un minimum de teren unde să se poată ajunge la un început de negociere.ʺ
De altfel, la nivel politic, NATO nu are contacte cu Rusia. În plus, nimeni din cadrul Alianţei nu negociază ceva în numele Ucrainei - mai precizează secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Potrivit unor oficiali din Alianță, în prima zi a reuniunii din capitala României, pe 29 noiembrie, va fi organizată o sesiune destinată războiului dintre Rusia şi Ucraina, urmată de o cină informală, unde este invitat ministrul de Externe de la Kiev, care va detalia situaţia din ţara sa. Pe 30 noiembrie este programată o discuţie a miniştrilor aliaţi cu reprezentanţii Finlandei şi Suediei. De asemenea, va exista o sesiune dedicată Bosniei-Herţegovina, Georgiei şi Republicii Moldova, ocazie pentru ţările NATO să-și ia angajamente suplimentare faţă de aceşti parteneri, sub formă de pachete adaptate de ajutor.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved