Iosif Iser, născut la București în 1881, a fost un pictor și grafician român de origine evreiască, membru al Academiei Române din 1955, cu studii de artă la Munchen și Paris.
Iosif Iser, născut la București în 1881, a fost un pictor și grafician român de origine evreiască, membru al Academiei Române din 1955, cu studii de artă la Munchen și Paris. A fost inițial inspirat de curentul expresionist, ca mai apoi, după o serie de călătorii efectuate în diferite colțuri ale Europei, să devină un colorist desăvârșit, iar la maturitate să abordeze scene de viață, cu o cromatică cu tente exotice, cu compoziții echilibrate și emanând monumentalitate. A fost și un pictor care a abordat teme socialiste, în special portrete de muncitori.
La Muzeul Național de Artă al României, în inima capitalei, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Iser, s-a deschis o expoziție care aduce aminte publicului de călătoriile marelui pictor, călătorii care l-au marcat profund. Am avut ocazia să stăm de vorbă cu Alina Petrescu, curatorul expoziției "Călătoriile lui Iser":
"Expoziția Iser a fost deschisă pe 21 mai, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea artistului. Expoziția va fi deschisă în perioada 21 mai - 29 august, și cuprinde lucrări din Colecțiile Moise Weinberg și Colecția Iser, preponderent lucrări de grafică. Am încercat să creăm un discurs coerent, folosind documente - avem o vitrină de documente, care cuprind fotografii cu Iosif Iser de la vârsta de 3-4 ani până la expoziția pe care a organizat-o la New York în 1948, cu 40 de lucrări - o expoziție inedită. Și noi situând lucrările în intervalul temporal cuprins între 1920 și 1940, am încercat să creăm trei secțiuni: una dedicată călătoriei în Franța, una dedicată călătoriei în Spania și în ultima sală avem lucrări din Orient - Dobrogea, Balcic și Orientul Apropiat.
Lucrările din Spania se evidențiază prin influența lui Paul Cézanne și a lui André Derain, și sunt niște lucrări foarte strălucitoare din punct de vedere cromatic. După cum spunea Iser, în Spania nu avem nevoie de muzee, peisajul este grandios. Prin urmare, tragem concluzia că i-au plăcut și s-a delectat cu priveliștile din Spania, pe care le-a transpus în lucrări inedite de grafică. Peisajele dedicate Franței au o atmosferă apropiată de picturile lui Pallady - bazate pe griuri colorate, bazate pe o atmosferă mai ternă, cu excepția Plajei de la Saint-Malo".
Curatorul Alina Petrescu ne-a dat mai multe detalii despre viața lui Iosif Iser, importanța acestuia și despre lucrările care pot fi admirate:
"Expoziția cuprinde 66 de peisaje, foarte diferite, realizate între 1919 - călătoria lui în Turcia, care l-a marcat, şi anul 1940, când își schimbă stilul artistic. Creația lui Iser se împarte în două mari perioade: prima perioadă până în 1920 dedicată exclusiv desenului și caricaturilor satirice, și perioada de după 1920 în care el devine un colorist. Cromatica din anii 20-40 este o cromatică mult mai pastelată, față de cea care va urma, iar tematica este foarte apropiată de viața lui, de călătoriile pe care le-a întreprins.
După cum probabil știm, Iosif Iser a fost unul dintre cei mai mari pictori și graficieni ai secolului XX. Noi, din pricina limitelor pe care ni le-a impus spațiul, ne-am axat mai mult pe "Călătoriile lui Iser". Am încercat să creăm o incursiune prin opera lui Iser, o incursiune bazată pe emoție, pe modul în care percepe realitatea Iser - pentru că orice pictor percepe realitatea într-un mod original. Majoritatea lucrărilor aparțin Muzeului Colecțiilor, o secție a Muzeului Național de Artă, și au fost expuse pentru prima dată."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved