Cârnaţii de Pleşcoi au intrat, la începutul acestei luni, pe lista produselor cu indicaţie geografică protejată în Uniunea europeană.
Cârnaţii de Pleşcoi au intrat, la începutul acestei luni, pe lista produselor cu indicaţie geografică protejată în Uniunea europeană. Pe această listă sunt înregistrate peste 1450 de produse alimentare, printre ele figurând, alte cinci produse româneşti: scrumbia de Dunăre afumată, novac adumat din Ţara Bârsei, telemeaua de Ibăneşti, salamul de Sibiu şi magiunul de prune de Topoloveni.
Cârnaţii de Pleşcoi sunt produşi în judeţul Buzău în mai multe localităţi printre care şi cea care dă numele produsului. Preparate asemănătoare din carne tocată au fost produse şi în alte zone, însă ei au devenit cunoscuţi datorită târgurilor locale organizate într-un loc cu mare trafic comercial, care lega cele trei mari provincii istorice româneşti: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Cel mai cunoscut târg era Drăgaica, organizat în cursul lunii iunie la Buzău, iar documente de la începutul secolului al 19-lea fac referire la preţurile la care erau vândute pastrama de oaie şi cârnaţii, produse aduse din satele Berca şi Pleşcoi.
Iniţial, cârnaţii de Pleşcoi erau produşi din carne de oaie, tocată cu barda, amestecată cu seu de oaie şi condimentaţi cu usturoi, cimbru şi busuioc. Acest amestec era pus în maţe subţiri de oaie, după care urma afumarea cârnaţilor. În reţetă a fost introdusă apoi şi carnea de vită, într-o proporţie mai mică decât cea de oaie. Sosirea în zona Buzăului, la sfârşitul secolului al 18-lea, a unor refugiaţi de naţionalitate bulgară şi sârbă din cauza războaielor ruso-turce a dus la modificarea reţetei cârnaţilor. Aceştia s-au aşezat în zona Buzăului unde au înfiinţat aşa-numitele sârbării, iar aici au continuat să facă ce ştiau ei mai bine, adică să cultive legume. Preferinţa acestora pentru condimentarea cu ardei iute roşu a dus la modificarea reţetei cârnaţilor de Pleşcoi. Atunci a apărut, se pare, babicul de Buzău sau babicul sârbesc de Buzău, preparat însă nu cu carne de oaie sau de vită, ci cu carne de porc, probabil o frondă faţă de otomani. Metoda de preparare a babicului este asemănătoare cu cea a cârnaţilor de oaie, carnea de porc, de obicei pulpă, fiind tocată cu barda.
Există două tipuri de cârnaţi de Pleşcoi, unii uscaţi şi alţii afumaţi. În ambele variante, materia primă utilizată este carnea de oaie, două treimi şi de vită, o treime. În reţeta tradiţională este permisă înlocuirea cărnii de oaie cu carne de capră, în proporţie de cel mult 10%. Condimentele folosite sunt ardei iute roşu, cimbru, boia de ardei iute şi dulce, usturoi şi sare. Carnea se dă cu sare şi se lasă la maturat, la rece, timp de două zile, după care se toacă şi se amestecă cu supă de oase, care are rolul de liant. Se adaugă şi condimente: usturoi mărunţit, ardei iute roşu crud sau uscat, tocat, cimbru mărunţit, boia de ardei iute şi boia de ardei dulce. Pasta astfel obţinută este introdusă în maţe de oaie, după care se formează cârnaţii, cu o lungime de 15 ... 20 de cm. După aceea, cârnaţii sunt lăsaţi la zvântat la rece, timp de o zi, iar apoi afumaţi cu lemn sau rumeguş de fag.
Cârnaţii de Pleşcoi sunt pregătiţi pe grătar sau în tigaie, ca aperitiv cald sau împreună cu alte preparate la gratăr, cu sau fără garnitură şi cu salată de gogonele sau de castraveţi muraţi. La toate acestea poate fi adăugat şi un pahar de vin, alb sau roşu, sec sau demisec, zona Buzăului fiind renumită şi pentru vinuri.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved