Cetatea Făgăraşului

Astăzi vă invităm să cunoaştem Cetatea Făgăraşului, situată în chiar centrul municipiului Făgăraș, în județul Brașov (Transilvania). Construcția cetății a început în 1310, pe locul unei mai vechi fortificații de pământ și lemn din secolul al XII-lea. Scopul construirii cetății era eminamente strategic, mai precis pentru apărarea sud-estului Transilvaniei de incursiunile tătarilor și otomanilor. În 1526, devenit voievod al Transilvaniei, Ștefan Mailat, fiu al unui boier din regiune, a intrat în posesia Făgărașului și a domeniilor din jur și a pornit lucrările de transformare a cetății într-o adevărată cetate întărită. Zidurile de apărare au fost dublate în grosime pornind din interior. Noi spații au fost amenajate în încăperi și săli boltite. 

Elena Băjenaru, directorul Muzeului Țării Făgărașului, ne-a spus ce este frumos aici: 

"Cetatea este frumoasă, este una din cele mai bine conservate cetăți de apărare din sud-estul Europei, nu numai de la noi din țară. Este o cetate care este cunoscută ca fiind cetatea principeselor, aici principesele Transilvaniei locuind și fiind stăpâne ale acestei cetăți, ele au primit cetatea ca o contra-dotă de la soții lor, principii Transilvaniei. Este o cetate care n-a fost cucerită niciodată prin forța armelor, însă și-a deschis porțile de câteva ori, prima dată la 1541 când voievodul Transilvaniei. Ștefan Mailat, a fost luat prizonier de către turci și și-a deschis porțile atunci când Mihai Viteazul, în octombrie 1599, a intrat în Cetatea Făgăraș. Oferim un circuit de vizitare care prezintă istoria Țării Făgărașului, etnografia zonei Făgărașului. Avem săli multifuncționale amenajate în stilul perioadei medievale și ceea ce numim noi Sala tronului sau Marele Palat, cum era numit în secolul al 17-lea."

Elena Băjenaru, directorul Muzeului Țării Făgărașului, ne-a ghidat paşii prin cetate: 

"Prima dată vizitatorul intră pe un pod de lemn, traversează șanțul de apărare care înconjoară cetatea, intră în curtea exterioară a cetății și poate vedea atât drumul de stradă, cât și bastioanele unde odinioară se obținea pulbere pentru armamentul cetății. Apoi se vede Turnul temniței, numit așa pentru că în secolul 16-17 a fost temniţă medievală, iar la etajul al doilea avem prezentată o scurtă istorie a rezistenței și o contribuție a femeilor în mișcarea de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș. Apoi intră într-o curte interioară foarte frumoasă, în mijlocul cărei a fost reamenajată fântâna, așa cum era în secolul al 17-lea, pentru ca, urcând scările cele mari ale acestei cetăți, să intre pe un circuit de vizitare de la etajul 1 care cuprinde 25 de încăperi și în care noi prezentăm istoria zonei, începând cu primele descoperiri arheologice de acum aproape 4000 de ani din așezări din Țara Făgărașului. Avem o prezentare a istoriei orașului nostru, a istoriei economice, începând cu breslele care au activat aici, un număr de 20 de bresle, cu atelierele de glăjărie (sticlărie - n.r.) din zonă, cele de la Porumbacu, cele mai cunoscute, de la Arpașul de Sus. Firește, avem prezentată o etnografie a zonei, o zonă extrem de bogată în port popular, în obiceiuri și în tradiții. Iar în Sala Dietei, numită așa pentru că Dieta Transilvaniei și-a ținut ședințele aici, în Sala Dietei avem o reconstituire de epocă impresionantă, unde am pus o replică a unui mecanism de tortură, adus în cetatea noastră de către austrieci puțin după 1700. În apropierea acestei săli, odinioară era dormitorul principesei, Casa Doamnei se numește inventarele cetății, din secolul 17,  o îmbinare între reconstituire și bunuri culturale originale din secolul 17. Ieșim de pe circuitul expoziţional şi mergem în ceea ce am numit noi astăzi Sala Tronului sau Marele Palat, 4 săli multifuncționale, amenajate în stil secolul a 17-lea unde noi astăzi organizăm evenimente culturale."

Există şi expoziţii temporare realizate în colaborare cu muzeele din ţară. Am mai aflat că ghidajul se face în limbile română, engleză şi maghiară, dar şi că din martie până în octombrie, în şanţurile de apărare ale cetăţii, pline cu apă, se găsesc lebede, respectând tradiţia domniţelor ce îngrijeau lebedele cetăţii.