Coordonarea sistemelor de securitate socială

Calitatea de cetăţean al unei ţări a Uniunii Europene dă persoanei respective posibilitatea să se mute într-un alt stat membru pentru a studia, a munci temporar sau pentru a se stabili permanent. În prezent, numărul rezidenţilor europeni - lucrători mobili, şomeri şi cetăţeni inactivi din punct de vedere economic - care locuiesc în altă ţară decât cea de origine se cifrează undeva la circa 12-14 milioane. 

Normele comune la nivelul Uniunii Europene le garantează acestora dreptul la ajutoare sociale şi de sănătate. Legislaţia europeană privind securitatea socială cuprinde, astfel, beneficii privind prestaţiile de boală, indemnizaţiile de maternitate şi de paternitate, prestaţiile familiale şi ajutoarele de şomaj. 

Statele membre decid care beneficii sunt acordate, în ce condiţii şi ce contribuţii trebuie plătite, normele europene coordonând doar interacţiunea dintre sistemele naţionale. Ca regulă de bază, lucrătorii mobili se supun legislaţiei din ţara în care muncesc. Cei care îşi caută un loc de muncă într-un alt stat membru pot beneficia pe o perioadă limitată de ajutoare de şomaj din ţara lor de origine. 

În acelaşi timp, persoanele pensionate care au lucrat în mai multe ţări, pot combina perioadele de asigurare pentru a obţine o pensie integrală. Asigurarea portabilităţii este un deziderat la nivelul Uniunii, iar în aceste condiţii este tot mai vehiculată ideea unui număr de securitate socială european. 

În absenţa unui astfel de element, este foarte greu să discuţi despre o coordonare reală, consideră eurodeputatul Dragoş Pîslaru, care a explicat situaţia, dând exemplul românilor plecaţi temporar în alt stat membru al Uniunii: 

"Vestea bună pentru români este că în momentul în care vom reuşi să desăvârşim acest dosar, un regulament, de fapt, portabilitatea drepturilor românilor care lucrează în străinătate va fi mult facilitată. Deci, dacă un român lucrează într-un stat membru şi apoi intră în şomaj, poate să-şi folosească experienţa, vechimea pe care a avut-o acolo şi chiar asigurările pe care le-a plătit în acea ţară. La fel pentru asigurări de sănătate pe termen lung, alocaţii familiale şi chiar pensii într-o anumită măsură. Şi aceasta este foarte important. În discuţiile care au avut loc pe dosarul legat de coordonare, unul dintre aspecte este legat de digitalizarea sistemului. 

Cu alte cuvinte, schimbul de informaţii între autorităţile statelor membre, că discutăm de case de pensii sau agenţii care se ocupă de forţa de muncă sau asigurări de sănătate, este îngreunat de faptul că fiecare ţară are sistemul ei şi că încă se discută de hârtii şi nu discutăm aici numai de România. Există acum o oportunitate de a repune în discuţie şi de a accelera ideea unui număr de securitate socială european, un identificator, de fapt, ca analogie un fel de card de muncă pe care să poţi să-l foloseşti pe teritoriul UE şi să fi identificat automat în aceste sisteme pentru a asigura portabilitatea." 

Nu toţi cetăţenii UE ar trebui să-şi facă un identificator, precizează eurodeputatul Dragoş Pîslaru, ci doar cei care sunt mobili şi care au de suferit în absenţa portabilităţii.