Parlamentul European a dezbătut ieri un raport referitor la activitatea Corpului Solidarităţii Europene şi a aprobat un regulament pentru mai buna funcţionare a acestui program.
Parlamentul European a dezbătut ieri un raport referitor la activitatea Corpului Solidarităţii Europene şi a aprobat un regulament pentru mai buna funcţionare a acestui program. Corpul Solidarităţii Europene reuneşte tineri voluntari între 18 şi 30 de ani care contribuie la proiecte comunitare în întreaga Europă. Corpul European de Solidaritate a fost lansat în decembrie 2016. De atunci s-au înscris mai mult de 75.000 de tineri, din care peste 8.000 sunt implicați în activități de solidaritate.
În urma votului de ieri din Parlamentul European, tinerii europeni au posibilitatea de a face voluntariat sau de lucra în diverse proiecte private bazate pe principiul solidarităţii.Deoarece companiile private pot accesa fondurile acestui program, membrii Parlamentului European au votat pentru o distincţie clară între activităţile de voluntariat şi angajare, pentru a evita ca organizaţiile private să folosească tinerii în activităţi de voluntariat neplătite atunci când există disponibile locuri de muncă. Pentru perioada 2018 - 2021 a fost aprobat un buget total de 375,6 milioane de euro dar Comisia Europeană a propus suplimentarea bugetului.
Comisarul pentru Educaţie, cultură, tineret şi sport, Tibor Navracsics: "Noul regulament cu bugetul aferent va oferi oportunităţi de exprimare a solidarităţii pentru 100.000 de tineri până în 2020. Dar, noul regulament are o limită temporală, se opreşte la 2020. Trimiţând un semnal puternic către tinerii Europei, Comisia a propus să acorde puteri sporite Corpului European de Solidaritate şi să extindă termenul de funcţionare şi în exerciţiul bugetar multianual următor, adică pentru perioada 2021- 2027. Vrem să dezvoltăm ceea ce am reuşim deja să realizăm şi să construim mai departe adăugând o noutate: dorim să susţinem voluntariatul în activităţi de ajutor umanitar. Acesta ar putea fi startul în crearea unei comunităţi globale de voluntariat. Corpul European de Solidaritate este un proiect ce vizează voluntariatul în rândul tinerilor, motiv pentru care are am propus creşterea bugetului alocat la 1,26 miliarde de euro pentru o perioadă de 6 ani. Acestă măsură ne oferă posibilitatea de a oferi 350 de mii de posturi de voluntariat"
Termenul-limită de depunere a propunerilor este 16 octombrie 2018, cu excepția proiectelor propuse de echipele de voluntariat, care vor avea timp să aplice până la 18 februarie 2019. Condițiile detaliate ale cererii de propuneri, inclusiv prioritățile și instrucțiunile de depunere a candidaturilor pentru fiecare proiect, pot fi consultate în Ghidul Corpului European de Solidaritate.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved