De ce nu este România în Spaţiul Schengen?

Recurentă în ultimii ani, tema aderării României la Schengen a fost atinsă recent şi în cadrul reuniunii anuale a diplomaţiei române, de la Bucureşti, premierul Dacian Cioloş amintind, cu acest prilej, că, de mai bine de 5 ani, României îi este negat accesul la spaţiul de liberă circulaţie europeană pentru motive politice. Motive politice care în acest moment par total depăşite de realităţile cu care ne confruntăm cu toţii, consideră Cioloş. 

Consecventă realizării acestui obiectiv de politică externă, Bucureştiul a făcut eforturi considerabile şi a îndeplinit criteriile tehnice, fapt recunoscut, de altfel, de decidenţii de la Bruxelles. Prevăzută pentru martie 2011, aderarea rămâne încă un obiectiv de realizat. Nici măcar variantele ulterior vehiculate privind o aderare etapizată, în primă fază cu frontierele aeriene şi cele navale, nu au fost concretizate. 

Subiectul Schengen a fost discutat şi în cadrul discuţiilor pe care preşedintele României, Klaus Iohannis, le-a avut la Bucureşti cu omologul său francez, Francois Hollande, şeful statului român reiterând cu acest prilej faptul că Bucureştiul acţionează de mult timp ca membru "de facto" al spaţiului Schengen şi a făcut faţă foarte bine crizei migranţilor. "Este în beneficiul Uniunii ca România să vină cu expertiza ei în acest spaţiu. Din motive practice, acest lucru nu se poate realiza dintr-odată. Trebuie să facem cât de curând demersurile potrivite la Bruxelles pentru a beneficia toată lumea de securitatea aeroporturilor româneşti", consideră Iohannis. "România a investit în controlul circulaţiei persoanelor care tranzitează prin aeroporturi, dotându-se cu o structură importantă pentru securitatea noastră. Pentru noi este un punct esenţial în lupta împotriva terorismului, de aceea discuţiile trebuie purtate la Bruxelles pentru a vedea cum pot aduce aeroporturile române o contribuţie în spaţiul Schengen prin eficacitatea lor", a susţinut şi preşedintele francez. 

La fel ca în cazul aderării la Uniunea Europeană, concretizată în 2007, România merge în tandem cu Bulgaria şi în procesul de includere în spaţiul Schengen. Va fi România întotdeauna pe aceeaşi foaie cu Bulgaria sau ar putea fi vorba de negocieri separate vreodată? Profesorul universitar Iulian Chifu, directorul centrului de Prevenire a Conflictelor explică: "Posibilitatea decuplării presupune complicaţii mai largi, ceea ce nu înseamnă că sunt imposibile, cu excepţia cazului în care argumentele sunt suficient de slabe încât să nu permită decuplarea. Adică, este mai simplu de mers pe o variantă consacrată, obişnuită, decât partenerii europeni să accepte o schimbare majoră, dacă nu ai argumente cu adevărat puternice, care cu adevărat separă cele două state. Nu suntem acolo. În momentul de faţă, practic, suntem în acelaşi tip de abordare din punctul de vedere al partenerilor europeni." 

Dacă Bucureştiul beneficiază de susţineri importante în Europa în privinţa accederii, în aceeaşi măsură probleme vin de la ţările în care liderii trebuie să obţină aprobare în Parlament pentru decizii importante de politică externă. Una dintre acestea, şi poate cea mai vehementă, este Olanda, obţinerea aprobării acesteia reprezentând una dintre pietrele de încercare. Opozanţii de la Haga consideră că Bucureştiul nu a implementat toate cerinţele iniţiale pentru a deveni stat membru al Uniunii Europene". "România nu era pregatită în momentul aderării. Era pregatită din multe puncte de vedere, dar nu în cele esenţiale - de legislaţie, de sistemul judiciar, de funcţionarea lui, de eficienţa şi imparţialitate în modul de aplicare a legilor, de corupţia instituţională", spun aceştia, insistând asupra legăturii între Schengen şi respectarea standardelor UE. 

În plus, dincolo de opoziţia manifestată preponderent de partidele eurosceptice, vorbim în momentul de faţă de o agendă de probleme a Uniunii Europene care începe cu teme extrem de complicate, de la existenţa Uniunii Europene, schimbarea sa, reenergizarea proiectului european, elemente de leadership european care ar putea fi asumate, deci, elemente care ţin chiar de existenţa sau de forma de existenţă şi de dezvoltare şi de flexibilitate, de relansare a Uniunii Europene. Astfel descrie Iulian Chifu contextul actual, în care Bucureştiul şi Sofia speră, totuşi, într-o rezolvare în ceea ce priveşte aderarea la Schengen: "Pe o agendă care începe aşa, continuă cu terorism, migraţie, luptători străini, insecuritate, generic vorbind, şi apariţia partidelor xenofobe, populiste, antisistem, islamofobe, în întreaga Europă, deja în miezul, în prim-planul vieţii politice, cele două haideţi să le spunem categorii de probleme sunt atât de importante, încât temele care ţin de acum de extindere, iată, de reformele din Balcanii de Vest sau de probleme restante de integrare, cum este integrarea României şi Bulgariei în Schengen, din păcate, revin foarte greu pe această agendă, tocmai pentru că este extrem de aglomerată. Din nou, Brexit-ul, iată, vorbim din nou de situaţia Greciei, care nu a ajuns să performeze la nivelul aşteptat, sunt teme cu adevărat importante, sunt unice - vezi Brexit-ul, Uniunea Europeană însăşi nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, nu ştie cum să iasă din ea." 

Altfel spus, un context complicat, care dă mici şanse de rezolvare unei probleme - aderarea de Schengen - care trenează deja de câţiva ani.