Multora dintre victimele regimului comunist nu li s-a ştiut, vreme de mai multe zeci de ani, mormântul. După ce regimul s-a prăbuşit în 1989, societatea a pornit în căutarea celor care îşi dormeau somnul de veci în locuri neştiute ori abandonate.
Multora dintre victimele regimului comunist nu li s-a ştiut, vreme de mai multe zeci de ani, mormântul. După ce regimul s-a prăbuşit în 1989, societatea a pornit în căutarea celor care îşi dormeau somnul de veci în locuri neştiute ori abandonate.
Istoricul Marius Oprea este cel care a înfiinţat şi condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în anul 2006. El şi echipa lui au început campanii de arheologie forensică, de la data înfiinţării fiind derulate 4-5 campanii anual. Am discutat cu istoricul Marius Oprea despre rezultatele campaniilor duse de institut la 10 ani de la înfiinţarea acestuia. Marius Oprea este autor al mai multor volume despre Securitate ca instrument represiv al regimului comunist, pe baza unuia dintre volumele sale realizându-se filmul documentar "Patru feluri de a muri". "Am găsit, mergând în lungul şi-n latul ţării, foarte multe locuri în care au fost împuşcaţi oameni şi apoi îngropaţi de către Securitate fără niciun semn, pe la începutul anilor 1950. Pe lângă acestea, am făcut investigaţii şi în locuri de detenţie, şi anume la Aiud, Periprava şi la Târgu Ocna. O să ne extindem în anul următor şi în zona lagărelor din Balta Brăilei, la Salcia, la Frecăţei şi Agaua unde am depistat câteva gropi comune unde vom cerceta osemintele celor care şi-au găsit sfârşitul acolo. Este o muncă dificilă pentru că pornim de la documente şi mărturii, dar în teren lucrurile arată altfel acum, la 50-60 de ani de la săvârşirea acelor crime. Ne este deseori greu şi uneori imposibil să aflăm locurile în care au fost îngropaţi cei ucişi din motiv că fie peste ei s-au ridicat construcţii, cum a fost cazul celor ucişi la Cluj în sediul Securităţii, fie că locurile au dispărut din memoria oamenilor. Nu am găsit întotdeauna unde sunt gropile comune, dar rata noastră de succes este de peste 60%, ceea ce este relevant."
L-am întrebat pe Marius Oprea câte victime au fost dezgropate până acum. "N-am făcut un total exact, pot să spun că am găsit aproximativ 50 dintre cei care au fost executaţi sumar pentru că s-au împotrivit cu arma în mână regimului comunist. Am găsit alte 70 de persoane împuşcate în penitenciare. Nu ştim numărul exact pentru că în multe situaţii osemintele au fost amestecate. Nu ştim exact dacă toate osemintele pe care le-am găsit, cum au fost cele de la Sighet, aparţin unor foşti deţinuţi politici, asta urmează să fie stabilit de cercetarea criminalistică. În momentul în care descoperim schelete ale unor oameni ucişi de Securitate, pentru care avem documente şi cunoaştem identitatea lor, chemăm organele de cercetare penală. Colaborarea este una excelentă, deşi au existat şi sincope, mai ales în perioadele de început, când organele de cercetare penală nu prea pricepeau ce facem noi. Pentru ei, erau cazuri demult clasate deoarece erau considerate simple omoruri. Noi ne-am încăpăţânat ca aceste cazuri să nu fie considerate simple omooruri ci crime împotriva umanităţii. Aşa s-a ajuns, în cele din urmă, la condamnarea lui Ion Ficior şi Alexandru Vişinescu. Sper ca aceste condamnări ale unor personae vinovate de crime împotriva umanităţii în anii regimului comunist să continue. Noi adunăm probe materiale directe, adică osemintele celor ucişi."
Execuţiile erau cele standard, prin împuşcare. Marius Oprea ne-a dat detalii despre întreaga punere în scenă a lor. "Erau mai multe tipuri de execuţie, majoritatea erau mascate sub pretextul încercării de fugă de sub escortă. Adică deţinuţii erau scoşi din aresturile Securităţii şi duşi pentru aşa-zise reconstituiri în anumite locuri. În drum spre locurile de reconstituire erau scoşi din duba cu care erau transportaţi şi împuşcaţi cu rafale de pistol-mitralieră, după care multora li se mai trăgea un glonţ în cap. Alţii au fost împuşcaţi pur şi simplu din spate, este cazul unui bătrân de 74 de ani, semiparalizat, care a fost împuşcat din spate după ce a fost scos din casă "la o plimbare". "Vina" lui fusese aceea că dăduse nişte struguri unor partizani. Am găsit şi osemintele partizanilor, în stomacurile lor am găsit sâmburi de struguri, ultima lor masă dată de acel bătrân."
În spatele fiecărui schelet se află o poveste şi în documentarul "Patru feluri de a muri" sunt istorisite patru cazuri ale vieţii şi morţii unor oameni care n-au avut altă vină decât aceea că s-au împotrivit comunismului. Marius Oprea. "Era o practică a Securităţii pentru a instaura frica prin mijloace de violenţă excesivă. Oamenii din satele de unde proveneau victimele ar fi aflat că fuseseră ucise şi împotrivirea la colectivizare era curmată. Estimez că în jur de 10.000 de oameni au căzut victime unor asemenea execuţii, este vorba inclusiv de oameni care fuseseră condamnaţi penal la diferite pedepse, dar Securitatea considera aceste pedepse prea mici. Sub pretextul transportării condamnaţilor de la un penitenciar la altul erau ucişi. A fost cazul a 16 deţinuţi tranferaţi de la Constanţa la Timişoara, ucişi pe drum, se pare că undeva pe lângă Lugoj. Am mai găsit 5 deţinuţi transferaţi de la Gherla la Timişoara pentru o aşa-zisă completare de anchetă care n-au mai ajuns niciodată la destinaţie. La Gherla s-au întors doar efectele lor de penitenciar, adică vestoanele vărgate, am găsit chiar şi procesul-verbal de returnare a efectelor."
Demararea unui program naţional, crede Marius Oprea, ar fi un ultim omagiu pe care societatea românească îl mai poate aduce luptătorilor pentru libertate ucişi pe câmp şi îngropaţi fără cruce.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved