Recunoscută ca teritoriu predilect de păstrare a tradiţiilor populare, zona rurală românească înglobează, de asemenea, regiuni încărcate de probleme economice şi sociale.
Recunoscută ca teritoriu predilect de păstrare a tradiţiilor populare, zona rurală românească înglobează, de asemenea, regiuni încărcate de probleme economice şi sociale. Multe dintre ele se regăsesc în modalitatea specifică de organizare a satului românesc post-comunist: gospodăria de subzistenţă. Conform statisticilor, 46% din populaţia României trăieşte la sat unde în 3,6 milioane de gospodării, agricultura e practicată mai ales pentru traiul propriu al deţinătorilor. Aceste date fac din România ţara care înglobează cam jumătate din agricultura de subzistenţă a UE. Aici îşi duc traiul ţăranii de azi care, din păcate, cu modul lor propriu de a trăi şi a face agricultură, fac cu greu faţă concurenţei firmelor care practică agricultura industrială. De pildă, conform unor date mai vechi provenind de la Institutul Naţional de Statistică, între 2002 - 2010, au dispărut 150.000 de ferme mici, în timp ce procentul marilor ferme a crescut cu 3%. De asemenea, terenurile deţinute de aceste ferme mari s-au înmulţit în ultimii ani, după cum ne spune şi Ramona Duminicioiu, coordonatoarea de campanii în cadrul asociaţiei Eco Ruralis. "Foarte multe corporaţii, atât româneşti, cât şi străine, au cumpărat milioane de hectare de terenuri agricole în ultimii 20 de ani. Momentan, aproape jumătate din terenurile agricole din România sunt deţinute de corporaţii, în timp ce milioane de ţărani - în România sunt peste 4,7 milioane de ţărani activi - deţin cealaltă jumătate. Deci suprafeţele noastre se diminuează pe zi ce trece."
Afectaţi fie de îmbătrânirea populaţiei, fie de lipsa mijloacelor tehnice de a lucra pământul în continuare, mulţi îl vând. Fermele mici, tipic ţărăneşti, din care fac parte şi gospodăriile de subzistenţă, fac greu faţă şi altor reglementări menite să încurajeze producţia pe scară mare a produselor agricole. Iar ţăranii, laolaltă cu civilizaţia tipică sătească pe care au creat-o şi pe care o perpetuează din ce în ce mai greu, se simt ameninţaţi şi-şi văd multe drepturi încălcate, consideră Ramona Duminicioiu. "Nu putem produce nimic dacă nu cumpărăm seminţe de la mari firme sau de la surse aşa-zis autorizate. Iar seminţele noastre care produc hrană nutritivă şi sănătoasă sunt considerate ca fiind neconforme cu standardele. Seminţele sunt reglementate pentru a avea acces pe piaţă conform unor norme internaţionale pe care România le-a adoptat. E vorba de anumite criterii: seminţele trebuie să fie uniforme, stabile şi distincte. Seminţele ţărăneşti sunt conforme criteriului de distinctibilitate, dar nu le respectă pe celelalte două. Sunt foarte diverse din punct de vedere genetic şi tocmai asta le dă posiblitatea să se adapteze la condiţiile de mediu vitrege şi să confere produselor ţărăneşti o valoare nutritivă înaltă. Spre deosebire de ele, cele hibride, moderne sau modificate genetic sunt foarte sărace din punct de vedere nutritiv şi nu se pot cultiva decât cu ajutorul îngrăşămintelor chimice şi al mijloacelor de producţie intens automatizate, folosite în agricultura industrială."
Aceste probleme, laolaltă cu altele, au fost considerate suficient de grave pentru ca ONU să iniţieze un proces de adoptare a Declaraţiei pentru Drepturile ţăranilor, ţărăncilor precum şi ale altor persoane care lucrează în mediul rural. Formulat după tipicul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, acest text este deja lansat spre dezbatere publică în toată lumea şi conţine 27 de articole. Ramona Duminicioiu le enumeră pe cele care conţin drepturile ţăranilor români ce trebuie apărate. "Avem nevoie ca dreptul de a ne refolosi seminţele să fie un drept recunoscut legal. Avem nevoie ca pieţele noastre ţărăneşti să nu mai fie privatizate sau să fie lăsate la mâna unor administratori privaţi şi să fie invadate de intermediari. Considerăm că trebuie şi putem să participăm la proiecte de achiziţie publică pentru alimente iniţiate de stat pentru cantine, şcoli, spitale şi servicii de catering public. Avem nevoie ca pământurile comunale să fie protejate la modul real prin lege. Atunci când sunt scoase la vânzare, trebuie să aibă prioritate comunitatea locală şi să nu fie vândute pur şi simplu pe piaţa liberă, căci asta ar crea o competiţie neloială la care ţăranii nu pot să participe, fiindcă au mijloace financiare reduse."
Pentru ca produsele ţărăneşti să ajungă de la producători la clienţi direct, fără intermediarii care le comercializează în piaţă, Asociaţia Creştem România Împreună implementează de peste un an proiectul "Adoptă un ţăran", proiect prin care mediul rural este pus mai bine în legătură cu mediul urban. Cum? Aflăm chiar de pe siteul asociaţiei: "Te încurajăm să alegi româneşte, adoptând un ţăran din jurul oraşului de baştină. Cumpără de la acesta tot ce ai nevoie, fie sub formă de coş săptămânal (dacă acesta comercializează produse alimentare), fie în orice alt mod vă puneţi de acord, împreună." În felul acesta, ţăranii îşi comercializează mai bine produsele, ocolind intermediarii, iar orăşenii mănâncă mai sănătos, consideră Mihai Mihu, coordonator de campanii. "Adoptă un ţăran" e componenta socială a unui proiect mai mare care încearcă să aducă laolaltă mediul urban cu mediul rural. Identificăm gospodării rurale, le prezentăm povestea, ne întâlnim cu ţăranii care lucrează în acele gospodării. Apoi noi îi promovăm, împreună cu povestea lor, pe platforma noastră online şi pe reţelele sociale. Încercăm să susţinem şi să promovăm conceptul de economie locală. În acest fel, banii rămân în comunitate, iar comunităţii îi este mai bine."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved