Economia planificată şi instituţiile sale

Modelul economic marxist afirma că economia planificată sau dirijată putea prevedea şi evita crizele capitalismului. Sistemul economiei dirijate de către stat a fost o piesă de rezistenţă a regimului. După instalarea primului guvern comunist în România, pe 6 martie 1945, PCR a început să pună în practică acest sistem. Ritmul de trecere de la o economie liberă de piaţă la una centralizată şi planificată a fost unul care a durat câţiva ani, însă cu obiective bine definite şi îndeplinite.

În practică, însă, economia planificată nu numai că nu a reuşit ce şi-a propus, dar a însemnat îngrădirea libertăţii ei şi o rigidizare care au dus-o, finalmente, la faliment. Începutul a fost făcut prin naţionalizare sau confiscare a mijloacelor de producţie, după care teoria economică marxistă şi consilierii sovietici au continuat. Instituţia de bază a fost Comitetul de Stat al Planificării al cărei preşedinte avea rang de ministru.

În anii 1950, Anton Moisescu a fost preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării. Intervievat în 1995, el îşi aducea aminte de unele măsuri care trebuia să îmbunătăţească economia dirijată: "Activitatea mea de la Comitetul de planificare punea problema reechilibrării dezvoltării ramurilor economice ale ţării care erau dezechilibrate, mai ales de acel canal care ne consuma foarte mult, Canalul Dunărea - Marea Neagră. Din punct de vedere economic el nu era justificat, toată lumea ştia că-i numai justificat din punct de vedere strategic, de pe vremea lui Stalin. Şi atunci ni s-a dat sarcina de a face un studiu temeinic şi propuneri pentru această reechilibrare a economiei naţionale. Rezultatul acesteia a fost oprirea pentru moment a unor întreprinderi, a unor investiţii care nu erau în momentul ăla neapărat necesare. Se punea şi problema podului ăstuia de la Giurgiu care nu era necesar României, legătura între noi şi Bulgaria. Era mai mult în interesul bulgarilor şi sovieticilor pentru că acest pod făcea legătura directă între Bulgaria şi Uniunea Sovietică şi între Bulgaria şi restul Europei. Din punct de vedere economic, nouă ne folosea prea puţin şi România avea mari cheltuieli acolo. Nu s-a putut să sistăm lucrările pentru că era pe terminate, nu mai era mult de lucrat la el. În schimb, s-a hotărât oprirea canalului Dunăre-Marea Neagră la care sovieticii ţineau, deşi murise Stalin."

Proiectele nefezabile din punct de vedere economic dar importante din punct de vedere politic, precum Canalul Dunăre-Marea Neagră, au îngreunat semnificativ funcţionarea chiar a unei economii planificate. Aceasta din cauza urmăririi altor obiective decât eficienţa. Anton Moisescu: "Pe baza acelui studiu făcut de noi a început o discuţie, au intervenit sovieticii. Atunci încă mai erau consilieri sovietici şi, din păcate, mai era şi armata roşie în România. Sovieticii mai aveau încă un cuvânt greu de spus aici la noi. Şi ei au trimis o comisie centrală să facă o analiză. Ei, în loc de analiză, au făcut o anchetă. Şi până la urmă au vrut să arunce vina pe noi că suntem incompetenţi, cu acel studiu. Partidul şi guvernul de atunci, conducerea, n-a acceptat această concluzie şi construcţia canalului tot a încetat pentru că noi, din calculele făcute, ajunseserăm la concluzia că încă treizeci de ani după terminarea lui nu va fi rentabil pentru România în condiţiile de atunci. Astăzi, canalul are o importanţă mai deosebită după celelalte deschideri care s-au făcut pe Dunăre şi cu timpul va începe să fie rentabil, pentru că nici acum nu e rentabil. Este o legătură cu întreaga Europă pe calea apei, pe Dunăre, dar atunci nu era. Conducerea noastră de atunci nu şi-a retras hotărârea, în schimb a trebuit să facă concesii comisiei sovietice şi să înlocuiască întreaga conducere a Comitetului Planificării. Întâi i-a înlocuit pe toţi vicepreşedinţii şi apoi l-a înlocuit şi pe Miron Constantinescu care era preşedinte."

Economistul şi profesorul Costin Kiriţescu, intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în 1994, crede că, în condiţiile unui regim politic autoritar precum a fost cel comunist, o economie planificată şi dirijată avea nevoie de o instituţie precum Comitetul de Stat al Planificării: "Comitetul de Stat al Planificării a fost un organism necesar pentru o economie dirijată, centralizată, cum era economia românească. Un centralism din ăsta nu poate să funcţioneze decât cu un plan, şi Comitetul de Stat al Planificării elabora acest plan. Însă viaţa economică este aşa de complexă, sunt atâtea necunoscute încât nici cei mai buni planificatori nu reuşesc să cuprindă întreaga viaţă economică. Aşa încât planificarea, planul de stat, este una, şi activitatea economică pe teren este alta. Şi de aici au apărut anumite conflicte, uneori devenite politice pentru că se considera că nu s-a realizat planul pe anumite segmente ale lui din cauza duşmanului de clasă, care se opunea realizării planului. Însă aşa, ca o concluzie, Comitetul de Stat al Planificării a fost o organizaţie inerentă sistemului economic dat. Rezultatele, în ansamblu, au fost din ce în ce mai slabe, până când s-a ajuns la situaţia dinainte de Revoluţia din '89, când această activitate slăbise aşa de mult încât diferenţa între birourile planificatorilor şi realitatea de pe teren erau atât de diferite încât s-a ajuns la criză. Criza care a premers Revoluţia."

Experimentul economiei planificate în România s-a încheiat în 1989. Deşi între 1945 şi 1989 dezvoltarea multor sectoare economice a fost impulsionată, ele s-ar fi putut face cu costuri mai mici decât le-a făcut economia planificată.