În vremuri de criză mondială profundă, în care abilitatea tuturor de a ne adapta la nou este pusă la încercare, tinerii din România sunt invitaţi să se mobilizeze prin participarea la proiectele Asociaţiei "Young Initiative".
În vremuri de criză mondială profundă, în care abilitatea tuturor de a ne adapta la nou este pusă la încercare, tinerii din România sunt invitaţi să se mobilizeze prin participarea la proiectele Asociaţiei "Young Initiative". Prin acţiuni concrete sau, pur şi simplu, prin idei care ar putea genera o mai bună gestionare a situaţiei la nivel comunitar, tinerii pot contribui vizibil la bunăstarea societăţii de astăzi.
Cum este posibil acest lucru? Ne explică Eliza Vaş, vicepreşedintele Asociaţiei "Young Initiative" :
"Cred că ar trebui să se uite puţin în jur, să vadă unde sunt problemele. În momentul acesta, sunt multe, mai ales cele legate de criza sanitară. Poate că, în blocul în care locuiesc, sunt vecini în vârstă care au nevoie de ajutor cu cumpărăturile, în această perioadă de carantină. Apropo, acea declaraţie pe proprie răspundere are şi un câmp pentru cei care aleg să facă voluntariat şi pot să bifeze acest lucru. Poate că sunt la şcoală şi ar dori ca orele să fie interactive şi dinamice. Ar putea veni cu propuneri pentru profesori, pentru a pune în practică noi metode. Poate că sunt la facultate şi ar putea strânge un grup de colegi pentru a organiza un workshop de dezvoltare a gândirii critice. Pot face atât de multe! Mai ales acum, când este foarte important să ne uităm la judeţele cu foarte multe probleme, cum este Suceava."
Informarea corectă este, înainte de toate, principalul factor către înţelegerea cât mai profundă a realităţilor lumii în care trăim. Din informare se nasc ideile noi, care ar putea schimba în bine măcar alte câteva vieţi.
Eliza Vaş: "În primul rând, cred că înseamnă să te informezi, să cauţi să înţelegi ce se întâmplă în jurul tău. Doar cunoscând mai bine societatea din care faci parte poţi ajunge, ulterior, să ai şi iniţiativă. Observând ceea ce este în jur, poţi să vii cu o iniţiativă pe care să o implementezi şi astfel să contribui, într-un fel sau altul, pentru binele comunităţii respective. De exemplu, poţi gândi o seară de jocuri online pentru cei din blocul tău, având în vedere că, în această perioadă, nu se poate interacţiona în mod fizic."
Pentru Eliza Vaş, implicarea este deosebit de importantă. Deşi îşi construise, deja, o un traseu profesional şi lucrează cu normă întreagă, Eliza a ales să facă parte şi din Asociaţia "Young Initiative":
"Cred că nimeni nu este prea mic sau prea mare pentru a veni cu o iniţiativă şi cred că societatea nu s-a săturat de prea mult bine ce există, aşa că putem face mereu un lucru bun pentru a îmbunătăţi viaţa celor din jur, mai ales prin intermediul educaţiei. La nivel personal, mi se pare foarte bun de urmat modelul Norvegiei, unde fiecare persoană care are un job full-time, cum este şi cazul meu, este şi implicată într-una sau câteva organizaţii non-guvernamentale, astfel încât să fie conectată şi mai mult la ceea ce se întâmplă în comunitate şi să poată contribui din acest punct de vedere."
Asociaţia "Young Initiative" propune o serie de evenimente dedicate educaţiei non-formale şi nu numai. În perioada de izolare impusă de pandemia cu noul tip de coronavirus, toate aceste activiţăţi se vor desfăşura exclusiv online.
"Am început cu un eveniment online pentru profesori, unde le-am arătat ce fel de instrumente digitale pot folosi pentru a preda online. Au participat peste o sută de profesori din toată România. Am continuat cu un atelier pentru oamenii din ONG-uri, respectiv cu un webminar de educaţie financiară. O să continuăm să mai organizăm astfel de webminarii gratuite şi în perioada următoare, iar temele sunt legate de lucrul digital cu tinerii, cum să îţi găseşti şi să te pregăteşti pentru un loc de muncă sau chiar viitorul educaţiei în epoca digitală în care ne aflăm. Fiind un ONG educaţional, Asociaţia "Young Initiative" are ca misiune împuternicirea celor tineri prin educaţie. Ne dorim ca, prin toate proiectele şi activităţile pe care le desfăşurăm, să venim cu instrumente şi cunoştinţe pentru dezvoltarea acelor abilităţi şi moduri de gândire necesare celei de-a patra revoluţii industriale."
"Împreună putem fi mai puternici" este deviza tinerilor care aleg să se implice în societate prin contribuţia lor efectivă. O atitudine absolut necesară, în vremuri în care avem atâta nevoie unii de ceilalţi.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved