Mai multe evenimente artistice sunt dedicate la acest sfârşit de săptămână tragediei din Clubul „Colectiv”.
Vineri, 13 noiembrie, trupele Grimus, ZOB, Truper şi AURA susţin la orele 19.00, la Arenele Romane din Bucureşti, concertul caritabil „Legal Rock”, în cadrul cauzei „ÎmpreunăRezistăm”, pentru sprijinirea Asociaţiei „Stop Autismului”, dar şi pentru victimele din „Colectiv”. Tot vineri „Bucureşti NonStop“, al cincilea lungmetraj din cariera regizorală a lui Dan Chişu, va fi lansat pe marile ecrane din România. Cineastul a anunţat că toate încasările obţinute din vânzarea biletelor vor merge către familiile victimelor incendiului care a avut loc, pe 30 octombrie, în Clubul „Colectiv” din Bucureşti.
Sâmbătă, 14 noiembrie, Grupul de ajutor „ÎmpreunăRezistăm” organizează, tot la Arenele Romane, începând cu orele 16.00, concertul caritabil cu acelaşi nume, pentru ajutorarea victimelor tragediei de la Clubul „Colectiv” şi a familiilor acestora. Coma, Paraziţii, Tiarra, Şuie Paparude, H8 şi Breathelast se numără printre cele 14 trupe care vor urca pe scenă.
Duminică, 15 noiembrie, Teatrul Municipal “George Bacovia”, din Bacău, va găzdui, de la ore 19.00, în Sala Mare, premiera absolută a spectacolului “Foc”, produs de compania de teatru independent Teatru de Cartier, în parteneriat cu Teatrul Municipal “Bacovia”, care se alătură, astfel, artiştilor din întreaga ţară implicaţi în ajutorarea victimelor tragediei din Clubul „Colectiv” din Bucureşti. Instituţia de cultură organizează două spectacole umanitare, în cadrul programului său de teatru social.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved