Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România ar putea fi eliminat până la finele acestui an.
În 2007, când a intrat în Uniunea Europeană, România a acceptat să fie monitorizată şi evaluată, atâta vreme cât va fi necesar, la capitolul legat de funcţionarea sistemului judiciar. Instituit atunci, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie, celebrul MCV, a avut tocmai acest rol, de a semnala eventuale defecţiuni în angrenajul justiţiei şi de a propune remedii. După atâţia ani, MCV poate deveni istorie. "Veşti bune pentru România! Comisia Europeană susţine eliminarea MCV la finalul acestui an!", anunţă premierul liberal Florin Cîţu, după discuţiile pe care le-a avut cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Vera Jourova, legate de Mecanismul privind Statul de Drept şi Raportul pentru România.
Florin Cîţu subliniază că, alături de Comisia Europeană, Executivul român susţine eliminarea şi repararea modificărilor legislative calificate ca 'nefericite' aduse legilor justiţiei în perioada 2017 - 2019, în perioada fostei administraţii social-democrate. Potrivit primului ministru, coaliţia majoritară de centru-dreapta şi Ministrul Justiţiei, în dialog continuu cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai societăţii civile, au un obiectiv european: să livreze o legislaţie care să garanteze independenţa justiţiei pe termen lung şi să reziste în faţa presiunilor politice conjuncturale. "Prin dialog civilizat şi dezbatere bazată pe argumente raţionale vom ajunge la un consens în interesul României pentru încheierea MCV şi pentru un stat de drept consolidat", promite şeful Guvernului. Încheierea Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România este unul dintre obiectivele majore ale Guvernului, afirmă, la rândul său, vicepremierul Dan Barna.
"După 13 ani în care România a fost subiect al unei monitorizări excepţionale din partea Comisiei Europene, cu regrese majore în 2018 şi 2019, am încredere că eforturile noastre intensificate în perioada următoare vor duce la o funcţionare normală şi predictibilă a statului de drept în România", afirmă Barna. Recomandările Comisiei sunt similare celor din anii trecuţi, a precizat Vera Jourova: independenţa justiţiei, cu referire la eliminarea Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor, despre care spune că are impact negativ asupra independenţei, funcţionării şi eficienţei justiţiei, o actualizare a Codului Penal şi a celui de Procedură Penală, continuarea luptei anticorupţie, apărarea libertăţii şi pluralismului presei. 'Am încredere şi voi oferi întregul suport Guvernului pentru a realiza reformele privind domeniul justiţiei şi Codul penal', a declarat Vera Jourova, care a pledat totodată pentru un consens legislativ în Parlament.
Coaliţia de guvernare PNL- USR-PLUS - UDMR a făcut, deja, un pas important pentru desfiinţarea Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor, percepută ca un instrument de presiune asupra acestora. Proiectul de desfiinţare prezentat de guvern a primit avizul Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, însă cu o modificare importantă - judecătorii şi procurorii să nu poată fi trimişi în judecată fără avizul CSM.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved