Creaţia de modă şi sustenabilitatea s-au întâlnit la jumătatea lunii aprilie, la Bucureşti, în cadrul campaniei "Fashion Revolution Week".
Campania s-a adresat atât creatorilor de modă consacraţi, cât şi studenţilor din ani terminali sau Masterat de la Universitatea Naţională de Arte (UNARTE), iar la îmbinarea dintre experienţă şi curajul explorării au apărut ţinute absolut surprinzătoare.
Roxana Petrescu, Asociaţia Roxy and Kids Arts şi Mara Malinovski, studentă UNARTE ne-au vorbit despre exprienţa lor, ca participante.
Roxana Petrescu, Asociaţia Roxy and Kids Arts: "De curând a avut loc, la Bucureşti, a doua ediţie a unui eveniment din campania "Fashion Revolution Week". Este o mişcare şi în fiecare an se organizează o campanie, de o săptămână. De regulă, se transmit nişte mesaje foarte clare. Mesajul de anul acesta, manifestul a fost pentru sustenabilitate.Studenţi de la UNARTE împreună cu designeri au fost invitaţi să creeze ţinute în ideea de a reinventa "La Belle Epoque", deci pe tema aceasta. Şi, sigur că da, ideea a fost sustenabilitate în modă. Deci absolut toate materialelel să fie reciclate, să fie obţinute prin metode naturale, vopsite - dacă e cazul - prin metode naturale şamd."
Cu Asociaţia Roxy and Kids Arts ne-am mai întâlnit, în ultimii ani, la diferite proiecte, dar vă reamintim că este o asociaţie înfiinţată în România, dar care desfăşoară proiecte de artă colaborativă atât în România, cât şi în Germania.
Mara Malinovski, studentă UNARTE, ne-a vorbit despre experienţa ei şi a colegei ei, Nicoleta Bucşoru, sub coordonarea profesoarei doctor Daniela Frumuşanu, de la UNARTE, în cadrul proiectului Fashion Revolution Week:
"Noi am acceptat provocarea asociaţiei Roxy and Kids şi alături de Nicoleta Bucşoru am zis că este o oportunitate să dezvoltăm ce am învăţat până acum. Şi ideea de sustenabilitate a fost pentru noi importantă, pentru că am putut să vopsim natural. Am împărţit în două această lucrare, am vopsit cu turmeric şi cu foi de ceapă. În momentul în care am văzut rezultatul culorilor, cât de intens poate să fie, din nişte materiale simple, din nişte plante pe care le putem găsi oriunde, am zis că e un aspect foarte important de promovat. Şi cred că asta poate să ajute şi pe viitor, ideea de fashion şi să creăm culori, prin lucruri foarte uşor de accesat. În principiu doar cu materiale naturale vopsesc, de la turmeric, foi de ceapă, varză roşie, rugină. Cred că sunt peste 50 de tehnici pe care le-am învăţat în ultimul timp, alături de doamna Daniela Frumuşanu, care m-a învăţat tot ce ştiu în momentul de faţă în privinţa vopsirilor naturale."
Rezultatul a fost pe măsura creativităţii studentelor.
Mara Malinovski: "Alături de colega mea, Nicoleta Bucşoru, am pregătit o rochie formată dintr-un corset, pe care ea l-a realizat din lână împâslită, iar în partea de jos sunt trei suprapuneri de fuste semicloş, ca să dea aceeaşi senzaţie de volumetrie, de dinamism, în momentul în care mergem. Absolut toată ţinuta este vopsită natural, cusută de mână, design propriu."
Pentru o tânără artistă, orice poate deveni inspiraţie în artă, după cum ne-a spus Mara Malinovski:
"Cred că absolut orice poate să fie o formă de inspiraţie, de la pământul pe care mergem, până la masa de la restaurant, absolut orice poate să intervină ca idee viitoare, pentru o anumită ţinută. Pe lângă aceasta îmi doresc să combin şi instalaţiile artistice cu fashion şi poate să existe nişte schimbări, poate reuşesc să fac pe viitor o revoluţie în modă."
Iar Roxana Petrescu, Asociaţia Roxy and Kids Arts, ne-a spus povestea acestei creaţii vestimentare şi a sursei de inspiraţie pentru ea:
"Aş putea să spun şi eu cum am ajuns la ţinuta aceasta: prin miile de lucrări, am găsit o lucrare "Belle epoque" , această "Regină verde" (n.r. o pictură abstractă semnată Roxana şi Alexander Ené, în stilul deja consacrat Roxy and Kids Arts), un tablou. Şi pentru că am studiat, am făcut un mic research, ce elemente să luăm din Belle Epoque, ne-am gândit că poate de data aceasta ar fi bine să avem o colaborare şi aşa am ajuns la fetele acestea talentate, de la Master UNARTE. Deci această lucrare este lucrarea de inspiraţie, pentru ţinutaaici expusă. Tabloul aceasta "Green Queen" intitulat, este realizat în cadrul unui proiect din Germania, cu copii cu vârste între 2-4 ani."
Expoziţia s-a încheiat, dar Asociaţia Roxy and Kids Arts are şi alte planuri.
Roxana Petrescu: "Ne gândim ca tot ce s-a întâmplat aici cumva să folosească, pe viitor, la o colaborare pe care o gândim cu Fashion Revolution din Germania, de data aceasta. Întâmplător sau nu, Roxana Ené are conceptul unui proiect care prevede ateliere, în care oamenii să se adune şi să lucreze şi să colaboreze , cu materiale reciclate şi ne gândim că poate nu întâmplător lucrurirle au mers în direcţia asta şi, cine ştie, poate că şi în Germania vom putea participa la o campanie Fashion Revolution."
Între timp, organizatorii Fashion Revolution Week îşi fac bilanţul, observând că "Fashion Revolution Week este despre oameni şi faptele noastre în relația cu moda". Mesajul clar transmis este că nu poți să fii parte din schimbare dacă nu crezi în ea.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved