O dezbatere având ca temă "Femeile în spaţiul public" a avut loc în această primăvară, la librăria Humanitas Cişmigiu din capitală, eveniment organizat de PEN Club România.
O dezbatere având ca temă "Femeile în spaţiul public" a avut loc în această primăvară, la librăria Humanitas Cişmigiu din capitală, eveniment organizat de PEN Club România. Invitaţi: Magda Carneci, preşedinte Pen Romania, scriitoarele, jurnalistele şi traducătoarele Svetlana Cârstean, Adina Diniţoiu, Ioana Bâldea Constantinescu şi scriitorul, traducătorul şi publicistul Bogdan Ghiu. Pornind de la dezbaterea propusă de PEN Club le-am invitat pe Svetlana Cârstean şi Adina Diniţoiu să vorbească despre condiţia şi posibilităţile scriitoarei în spaţiul public românesc. Svetlana Cârstean este autoarea volumelor de poezie "Floarea de menghină" (Editura Cartea Românească, 2008), câştigător al celor mai importante premii literare româneşti, şi "Gravitaţie" (Editura Trei, 2015), nominalizat la Premiile Radio România Cultural şi Observator Cultural. Critic literar, jurnalist cultural şi traducator din franceză, redactor la Observator cultural, Adina Diniţoiu colaborează la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărţii "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii", Editura Tracus Arte, 2011. Le-am întrebat pe cele două invitate cum se raportează la condiţia lor de scriitoare în spaţiul public.
Svetlana Cârstean: "Eu am în minte un articol din Scottish Pen citit recent, care încă mă obsedează pentru că acolo am găsit date. Pe scurt, folosind date si citate, autoarea articolului ajunge la concluzia că acţiunile întreprinse de bărbat sunt reprezentative pentru omenire, în timp ce acţiunile femeii rămân reprezentative pentru femeie. Cu alte cuvinte, tot ce scriu bărbaţii este reprezentativ pentru întreaga omenire, în timp ce scriem noi, femeile, rămâne reprezentativ doar pentru femei. Autoarea articolului face referire şi la un caz concret: o scriitoare care a trimis 100 de emailuri către diverşi editori, cu acelaşi manuscris al ei. Cincizeci de mesaje au fost trimise în nume propriu şi 50 în numele unui bărbat. Ca autor femeie a primit şapte răspunsuri, pentru cea de-a doua situaţie, şaptesprezece răspunsuri. Vă las să consideraţi dacă este relevantă sau nu această situaţie."
Adina Diniţoiu: "În general, critica literară este o zonă de putere în spaţiul literaturii, criticii literari, prin discursul lor asupra literaturii, de validare sau invalidare a unui text, execută şi un act de putere culturală, stabilindu-şi un anume loc în ierarhia literară. Eu am debutat cu inocenţa omului care scrie despre literatură, face critică, fără să se gândească la identitatea sa de gen. Am încercat în acel moment să fac abstracţie de gen, mi s-a părut că aşa este firesc, este un prim pas spre o normalitate a discursului critic şi literar. Îmi doresc să ajungem să vorbim normal, ca femei şi bărbaţi, fără să fie necesar ca noi, femeile, să luptăm pentru o cauză, fără să ne simţim marginalizate într-un discurs public, fără a ne simţi marginalizate fie şi pentru că avem parte de un exces de corectitudine politică când suntem în vizorul public."
Tot Adina Diniţoiu. Despre pierderea inocenţei după momentul debutului: "După debut, mi-am dat seama că nu este atât de simplu. Şi am fost obligată să iau act de identitate de gen, mi-am dat seama că sunt femeie, nu numai critic literar, şi că acest lucru îmi crează nişte dificultăţi mai mari decât aş fi bănuit. Şi atunci n-am simţit neapărat o marginalizare, dar am devenit conştientă de faptul că sunt critic literar, dar în acelaşi timp am şi o identitate feminină şi că acest lucru complică lucrurile în spaţiul public al ideilor şi mai ales în România, care are un climat mai tradiţional. Citeam zilele trecute că în 2015, într-un index european al egalităţii de gen, România ocupa ultimul loc, este vorba de un studiu realizat la nivel euroepan. Şi concluziile erau că întreaga UE se află abia la jumătatea drumului în această luptă a afirmării de gen, a reprezentării publice echilibrate femei-bărbaţi. Astfel că în momentul de faţă e nevoie să lupt mai mult ca femeie pentru ca discursul meu să se facă auzit."
Svetlana Cârstean: "Eu cred că nici măcar nu este nevoie de marginalizare. Este suficientă etichetarea, pentru că este o manieră foarte subtilă - n-aş numi-o chiar perversă - de a evita marginalizarea pe faţă împotriva căreia e mult mai simplu să lupţi sau să o arăţi cu degetul. E vorba de etichetare şi despre nişte prejudecăţi, concepte cu care operăm, care provin de multe ori din zona criticii literare, care e zona puterii."
Cum e la început de drum, discuţia rămâne deschisă. Vorba Mihaelei Ursa, în "Divanul scriitoarei" (editura Limes, 2010): "Este important de văzut dacă, din punctul de vedere al proiecţiei de sine, scriitoarele din România se percep armonios sau antagonic şi mai ales dacă li se pare necesar să problematizeze relaţia dintre existenţa lor publică şi cea privată, dintre creaţia artistică şi viaţa domestică - relaţii, după cum se va vedea, cu nesfârşite complicaţii şi nuanţe."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved