Comisia Europeană a adoptat un program de investiţii de 4 miliarde de euro pentru 25 de proiecte de infrastructură de mare anvergură din 10 state membre.
Comisia Europeană a adoptat un program de investiţii de patru miliarde de euro pentru 25 de proiecte de infrastructură de mare anvergură din zece state membre. Proiectele acoperă mai multe domenii importante precum sănătate, transporturi, cercetare, mediu şi energie. Între acestea, patru proiecte majore din România, care au în vedere îmbunătăţirea transportului în Bucureşti, protecţia mediului şi o mai bună gospodărire a apelor, vor beneficia de finanţare europeană de aproape două miliarde de euro.
Astfel, fonduri în valoare de un miliard de euro vor contribui la modernizarea centurii rutiere a Bucureştiului, prin extinderea mai multor segmente ale acesteia. Alte 97 de milioane de euro vor finanţa lucrări în cadrul magistralei 2 de metrou, incluzând linii noi şi material rulant. De asemenea, 603 milioane de euro vor sprijini protecţia şi reabilitarea zonei foarte frecventate de turişti a litoralului Mării Negre din judeţul Constanţa. Proiectul include lucrări de consolidare a falezelor, reumplerea plajelor cu nisip, măsuri de conservare a biodiversităţii, precum şi echipamente de monitorizare.
De asemenea, Uniunea Europeană va investi peste 135 de milioane de euro în sisteme mai bune de apă potabilă şi de ape reziduale în judeţul Timiş. 15.000 de locuitori vor fi racordaţi la reţeaua de apă potabilă şi aproape 380.000 de oameni vor beneficia de apă potabilă de o calitate mai bună.
Comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, declară că un impediment în calea atragerii mai multor fonduri europene pentru proiecte din România a fost cel legat de schimbarea priorităţilor şi de lipsa de coordonare. Oficialul european a salutat, însă, faptul că în perioada 2007-2013, România a înregistrat o bună absorbţie de fonduri, iar unele întârzieri au fost recuperate.
Corina Creţu: "Sunt mulţumită de modul în care au fost folosiţi banii europeni, de pildă în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii. Sunt mulţumită de faptul că s-a evitat dezangajarea de fonduri, prin schimbarea Programului Operaţional Regional, care a permis achiziţionarea de ambulanţe în toate judeţele ţării. Singurul meu regret este că la finalul mandatului meu nu ştim care va fi soarta celor trei spitale regionale şi nu avem alte proiecte de infrastructură rutieră; vorbim de ţara care înregistrează cele mai multe cazuri de mortalitate pe autostrăzi."
Comisarul european şi-a exprimat speranţa ca la nivelul Comisiei să se primească spre analiză cât mai repede proiectele vitale pentru România, printre care cele pentru spitalele regionale şi proiectele mai multor autostrăzi. Potrivit CE, în perioada 2014 - 2020, peste 250 de proiecte majore au primit finanţare din partea Uniunii Europene. Contribuţia UE la aceste proiecte se ridică la 31 de miliarde de euro, care reprezintă jumătate din valoarea lor totală.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved