În România, s-a decis prima condamnare la închisoare cu suspendare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Premierul Ludovic Orban a cerut factorilor responsabili controale zilnice pentru respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
În România, crește, de la o zi la alta, numărul celor infectați cu noul coronavirus. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că această creştere nu a fost determinată de începerea noului an şcolar, care a avut loc pe 14 septembrie sau de alegerile locale care s-au desfășurat pe 27 septembrie. Atât ziua votului, cât şi perioada pe care copiii o petrec la şcoală sunt cele mai reglementate, a punctat Nelu Tătaru. Problemele apar, consideră el, înainte ca elevii să ajungă în unităţile de învăţământ, în mijloacele de transport şi în timpul pe care îl petrec în afara şcolii. În ultima săptămână, au fost diagnosticaţi cu COVID-19 aproximativ 270 de copii cu vârste până în 9 ani şi circa 500 cu vârste între 10 şi 19 ani, a precizat ministrul Sănătății.
Numărul mare de cazuri de COVID-19 raportat în ultimele zile l-a determinat pe premierul Ludovic Orban să ceară factorilor responsabili controale zilnice pentru respectarea măsurilor de protecţie sanitară. "Simt că a scăzut gradul de conformare şi în condiţiile în care, practic, am permis reluarea aproape a tuturor activităţilor în condiţii de normalitate există o creştere a interacţiunii sociale. Ori, dacă nu asigurăm respectarea măsurilor de protecţie riscăm să crească nepermis de mult numărul de cazuriˮ, a avertizat Ludovic Orban. Acesta a solicitat miniştrilor de la Interne, Transporturi, Muncă şi Sănătate să pregătească un plan care să conţină acţiuni clare ce să pună în practică măsurile de protecţie sanitară. Obiectivul guvernului, a amintit, din nou, premierul, este acela de a reduce numărul de cazuri de COVID-19, iar lucrul acesta se poate face doar prin controale zilnice.
Premierul Ludovic Orban a declarat că a cerut comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor legale adoptate de autorităţi, a acţiunilor de control şi a comunicării cu cetăţenii pentru respectarea măsurilor de protecţie a sănătăţii, în contextul epidemiei cu noul coronavirus. El a mai spus că reintroducerea unor restricţii sau impunerea carantinei trebuie stabilită în funcţie de situaţia locală a epidemiei de coronavirus, şi nu la nivelul întregului judeţ. Ludovic Orban a atras atenţia că, acolo unde se depăşeşte rata de infectare de 1,5 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile, activitatea în restaurante, baruri şi în alte spaţii închise se suspendă până la îmbunătăţirea situaţiei. Cei care se fac vinovați de încălcarea restricțiilor primesc pedepse mai dure. Judecătoria din Buzău a decis să condamne un bărbat suspect de COVID-19 și care a fugit din spital în luna aprilie. Este primul caz de acest gen din România. Bărbatul care a părăsit unitatea medicală fără încuviințarea cadrelor medicale, având simptomatologie specifică bolii, a fost judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor și condamnat, în septembrie, la șase luni de închisoare cu suspendare.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved