Principalii producători siderurgici prezenţi în ultimii ani în România – Arcelor Mittal şi Mechel - fac cu greu faţă crizei economice prelungite, care a dus la scăderea cererii pe piaţa internaţională, şi au fost nevoiţi să recurgă la procese de reorganiz
Principalii producători siderurgici prezenţi în ultimii ani în România – Arcelor Mittal şi Mechel - fac cu greu faţă crizei economice prelungite, care a dus la scăderea cererii pe piaţa internaţională, şi au fost nevoiţi să recurgă la procese de reorganizare a activităţii, ce presupun închiderea unor unităţi de producţie şi concedieri masive de personal. După ce anul trecut anunţase că intenţionează să vândă cele patru combinate pe care le deţinea în România, la Brăila, Buzău, Câmpia Turzii şi Târgovişte, concernul rus Mechel le-a cedat unei mici firme ruse, cu trei angajaţi, la preţul simbolic de 52 de euro, cu scopul declarat de a încerca să salveze ce se mai poate salva. Intrarea în insolvenţă a multora dintre aceste combinate şi închiderea unor secţii au fost următorii paşi. Iar la fostul Sidex din Galaţi, deţinut în prezent de ArcelorMittal, numeroase au fost procedurile de concedieri voluntare.
Recent, revista Capital a făcut o analiză amănunţită a evoluţiei domeniului siderurgic în România, după anul 1989. Iar prima concluzie a fost că, de atunci, producţia aproape că s-a înjumătăţit, de la 7,1 milioane de tone în 1991 la 3,8 milioane de tone în 2011. Principalele combinate au fost privatizate, iar criza internaţională le-a lovit cu atât mai dur cu cât anii dinaintea izbucnirii acesteia au fost extrem de profitabili pentru investitori, după cum a explicat pentru Radio România jurnalista Ileana Ilie, de la revista Capital: „Firmele siderurgice româneşti au beneficiat şi ele de conjunctura asta internaţională favorabilă, dar marele nostru câştig nu a venit din creşterea producţiei, ci din vânzarea produselor la preţuri mult mai mari. Un exemplu concret: de la circa 150 de dolari pe tonă în 2008, oţelul beton a ajuns la un preţ mediu de 640 de dolari pe tonă în 2009. A venit criza, a lovit piaţa imobiliară şi industria auto, adică pilonii care dusseseră la creşterea cererii de oţel în România, şi preţul produsului acestuia s-a înjumătăţit, în prezent.”
În România, e vorba de mii, dacă nu chiar zeci de mii de oameni care sunt legaţi de această industrie. E vorba de capacităţi de producţie care, practic, se opresc sau îşi micşorează producţia foarte mult. Agenţii economici se plâng că preţul energiei este foarte mare şi că asta îi împiedică să meargă mai departe şi cer ajutor de la stat. Se poate statul implica? Ileana Ilie: „Statul se poate implica, aţi văzut ce au făcut francezii cu ArcelorMittal, să nu închidă un combinat cu 600 de angajaţi. Dar exitul ăsta sonor de la început de an, Mechel, care este al doilea mare grup siderurgic din România şi care a fost vândut unei firme de apartament, ce ne spune, adică ce urmează? Va putea, va reuşi această firmă să scoată din impas patru coloşi industriali? Pentru că vorbim de patru combinate, multe dintre ele deja în insolvenţă, evident că statul poate să facă multe să salveze situaţia, dar ce?”
Şi Comisia Europeană a intervenit pentru ca marii jucători de pe piaţă prezenţi în Europa să-şi amâne planurile de restructurare, care înseamnă, cu siguranţă, disponibilizări şi închideri de unităţi. Se poate spune că tactica autorităţilor este să obţină o păsuire sau să aştepte o redresare a economiei internaţionale. Care sunt perspectivele pentru industrie pe termen scurt? Ileana Ilie: „Dacă ne referim la piaţa internă, România are potenţial de creştere, pentru că noi mai avem încă mult până să ne aliniem la standardele din vestul Europei, şi mă refer acum la infrastructură, la alte sectoare strategice. Deci, în sensul acesta, da, orizontul rămâne unul însorit, pentru că suntem departe de a fi acolo unde ar trebui să fim. Dar când, ce, cum sunt întrebări la care încă nu există răspuns. O perspectivă optimistă vine şi din Statele Unite, şi din China. Acolo sunt semnale de o oarecare redresare. Dar tot precaut, adică e un optimism prudent.”
Şi ministrul român al economiei, Varujan Vosganian, a punctat, recent, problemele specifice României în acest domeniu. „Siderurgia are probleme de reglementare, are probleme cu terţele pieţe. România are şi câteva probleme suplimentare, care ţin fie de evaziunea care vine prin Bulgaria cu firme fantomă, care aduc oţelul beton mai ieftin şi după aceea dispar şi nu mai plătesc TVA, fie cu această piaţă extraordinar de absorbantă, care este Turcia pentru fierul vechi. Noi am privatizat toată zona de colectare, mă refer la acele foste baze ale fostului Minister al Metalurgiei, care au devenit Remat acum şi care preferă să lucreze cu Turcia, care plăteşte cash, decât cu românii. A treia problemă este, într-adevăr, aceasta a curentului electric scump şi a patra este cea care ţine de absorbţia pe piaţă. Dar mai e o problemă: nici industria românească nu s-a pregătit pentru liberalizarea preţurilor.”
Ministrul Varujan Vosganian intenţionează elaborarea unei strategii de reindustrializare a României, în urma dialogului cu reprezentanţii tuturor ramurilor industriale. Retragerea statului din economie, cu excepţia unor domenii strategice, susţinerea sectoarelor industriale de vârf şi stimularea industriei prelucrătoare sunt principalii piloni care vor sta la baza reindustrializării ţării, a precizat ministrul economiei, Varujan Vosganian, cu prilejul lansării dezbaterii pentru formularea strategiei. În plus, este nevoie de o diplomaţie economică agresivă care să promoveze în străinătate industria românească, inclusiv parcurile industriale şi incubatoarele de afaceri deja existente.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved