Ştiri din baschet, handbal şi tenis.
Echipa masculină de baschet U-BT Cluj-Napoca a învins, miercuri, pe teren propriu, formaţia turcă Bursaspor, cu scorul de 87-83, într-un meci din întrecerea continentală EuroCup, Grupa A. Campioana României a bifat astfel a cincea sa victorie în competiţie şi păstrează şanse teoretice de calificare în optimile de finală. Cei mai buni jucători ai gazdelor au fost americanul Jalen Jones, cu 14 puncte şi 8 recuperări, brazilianul Leonardo Meindl, cu 13 puncte, 8 recuperări şi 4 pase decisive, alături de internaţionalul român de origine americană Patrick Richard, care a înscris 14 puncte. În etapa următoare, formaţia clujeană va juca în Spania, cu Joventut Badalona, pe 14 martie. În clasamentul grupei A, U-BT ocupă locul 9. Doar primele opt clasate se califică în optimile de finală.
Trecem la handbal. Naţionala masculină a României a fost învinsă de selecţionata Insulelor Feroe, cu scorul de 28-26, miercuri seara, la Torshavn, într-un meci din Grupa a 4-a a preliminariilor Campionatului European programat în 2024. Echipa română a fost condusă pe aproape toată durata partidei, evoluând suprinzător de slab. La pauză, gazdele au avut un avantaj de 6 goluri: scor 15 la 9. În repriza a doua, tricolorii au revenit întrucâtva, dar echipa din Feroe a reuşit, până în final, să se impună. România continuă să se afle pe locul 2 în grupă, după Austria, dar înaintea Ucrainei şi echipei Insulelor Feroe. În următoarea partidă, sâmbătă, România joacă din nou cu Feroe, dar la Bucureşti. Primele două clasate în cele opt grupe preliminare se califică la turneul final, alături de cele mai bune patru formaţii de pe locul al treilea. Campionatul European de handbal masculin se va desfăşura în Germania, între 10 şi 28 ianuarie 2024.
Încheiem cu tenis. Jucătoarea română Irina Begu a fost învinsă de cehoaica Linda Noskova, cu 7-6, 6-1, miercuri, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Indian Wells, dotat cu premii totale de 8,8 milioane de dolari. Begu, numărul 38 mondial, a înregistrat a patra sa înfrângere consecutivă. La turneul californian, la dublu, Monica Niculescu face pereche cu poloneza Alicja Rosolska, iar Gabriela Ruse joacă alături de ucraineanca Marta Kostiuk.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved