Organizatorii Iniţiativei cetăţeneneşti privitoare la minorităţile naţionale autohtone din Uniunea Europeană au anunţat, în debutul lunii aprilie, că au reuşit să strângă peste un milion două sute de mii de semnături
Organizatorii Iniţiativei cetăţeneneşti privitoare la minorităţile naţionale autohtone din Uniunea Europeană au anunţat, în debutul lunii aprilie, că au reuşit să strângă peste un milion două sute de mii de semnături, număr suficient pentru ca iniţiativa să fie luată în considerare de Comisia Europeană.
Campania, numită "Minority SafePack", cere Uniunii Europene să îmbunătăţească protejarea minorităţilor naţionale şi lingvistice cu legi care să le susţină limbile, educaţia şi cultura, precum şi accesul la conţinutul media şi la sprijin regional, printre altele.
Potrivit iniţiatorilor, aproximativ 50 de milioane de persoane din UE, care reprezintă 10% din numărul total de cetăţeni, aparţin unei minorităţi sau vorbesc o limbă minoritară. Printre exemple sunt enumerate comunitatea daneză din Germania, minoritatea maghiară din Transilvania, bretonii din Franţa şi populaţiile de romi din ţările din Europa Centrală şi de Est.
Săptămâna trecută, UDMR a depus, la Direcţia Naţională pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, semnăturile care au fost strânse în România pentru susţinerea Iniţiativei. Este vorba de 303.695 de semnături, care plasează România pe locul doi în clasamentul ţărilor semnatare, după Ungaria. La nivel european, a fost primul pas în procesul de înregistrare a semnăturilor de susţinere.
Despre acest demers, europarlamentarul Iuliu Winkler, membru al Partidului Popular European, a spus: "Iniţiativa cetăţenească privitoare la minorităţile naţionale autohtone din Uniunea Europeană nu se îndreaptă împotriva niciuneia dintre majorităţile naţionale din statele membre ale Uniunii Europene, ci se îndreaptă exclusiv spre ideea ca minorităţile istorice să beneficieze de drepturi mai extinse, care să le asigure acestor comunităţi un confort al speranţei în viitor. Dorim să ştim că şi copiii şi nepoţii noştri vor putea să fie tot maghiari din România, români din Ungaria, danezi din Germania sau austrieci sau germani din Italia şi acest lucru cred că este o dorinţă legitimă".
În următoarele trei luni, autorităţile naţionale urmează să efectueze o anchetă administrativă obligatorie privind semnăturile. După această perioadă, Comisia Europeană ar trebui să emită o rezoluţie referitoare la Iniţiativa Cetăţenească. Potrivit estimărilor organizatorilor campaniei, în a doua jumătate a lui 2019, după încheierea alegerilor pentru Parlamentul European, instituţiile europene se vor ocupa de problema legiferării acestui proiect.
Campania Minority SafePack este supervizată de Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene, cu sediul în oraşul german Flensburg.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved