În căutarea unor obiective turistice atractive, ne oprim azi în nord-estul României, în județul Neamț.
În căutarea unor obiective turistice atractive, ne oprim azi în nord-estul României, în județul Neamț. Vom găsi aici mai multe trasee culturale, trasee de drumeții pentru iubitorii muntelui, dar și muzee interesante, care prezintă specificul cultural, istoria, dar și tradițiile străvechi ale locului. Vom descoperi un loc încărcat de legende, numai bune de povestit la o masă încărcată cu preparate tradiționale.
Adrian Niță, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Neamț, spune că județul Neamț reprezintă o structură teritorială solidă, cu o puternică ambiție de a deveni o forță pe scena turistică a României și a Europei de est.
"Tocmai de asta, Consiliul Județean, instituție care a devenit din ce în ce mai activă, mai implicată și mai apropiată de nevoile comunității locale, arată o deschidere în acest sens. Ambițiile actuale ale conducerii și ale echipei care se ocupă de turism sunt de a poziționa județul nostru între destinațiile de top ale României și de a oferi acestei zone o rezonanță internațională. Când spunem Neamț, ne gândim la un spațiu aparte, un teritoriu complex, cu extrem de multe resurse, un loc în care frumusețile naturii se împletesc în chip armonios cu istoria, tradiția și ospitalitatea oamenilor deosebiți din acest punct de vedere. Trecând la o analiză mai atentă, aș vrea să vă spun că județul nostru se situează în top în România, având cele mai multe mănăstiri din țară, fiind declarat destinație turistică de excelență la nivel european. Această poziție se datorează bogatului patrimoniu de care dispune și care se compune din numeroase arii naturale protejate, un număr de peste 530 de monumente istorice și stațiuni turistice atestate."
Toate aceste resurse asigură o varietate de forme de turism: montan, cultural, ecumenic, agroturism, turism balnear. Există o infrastructură de transport, cazare, masă și agrement bine dezvoltată, precum și trei aeroporturi în apropiere: Bacău, Suceava și Iași, continuă Adrian Niță, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Neamț:
"Cadrul natural de o frumusețe aparte, monumentele istorice și de artă, tezaurul etnofolcloric plasează județul Neamț între primele destinații din România, acesta atrăgând deja numeroși vizitatori români și străini. Începem descoperirea orașului de la poalele munților Pietricica, din Piatra Neamț, care este și municipiul reședință de județ, supranumit și "Perla Moldovei". Ajungem apoi pe Ceahlău, muntele sfânt al românilor, și la barajul și lacul Izvorul Muntelui sau la marea dintre munți, cum e cunoscut. Este o mare întindere de apă chiar în inima muntelui, într-un cadru natural fantastic.
De asemenea, Cheile Bicazului mai sunt numite și "împărăția de piatră", iar Ținutul Zimbrului este singura destinație din România din top 100 destinații sustenabile la nivel global. Acum câteva zile, a fost desemnată prin votul publicului pe locul al doilea între aceste destinații. Tot în Neamț, putem pătrunde în fascinantul univers al copilăriei eterne, chiar în casa renumitului povestitor Ion Creangă, din Humulești, unde se pot descoperi și tainele meșteșugurilor populare. Tot în zonă, puteți vizita Cetatea Neamțului, care nu a putut fi cucerită niciodată, dar și Mănăstirea Neamț, Ierusalimul ortodoxiei românești, cel mai vechi așezământ monahal din Moldova, atestat în anul 1210."
În județul Neamț, puteți găsi și singurul muzeu Cucuteni din România. "Un aspect poate mai puțin cunoscut este că evoluția comunităților umane din această zonă a contribuit la formarea celei mai strălucite civilizații preistorice din Europa, de care aparține și complexul Cucuteni. Marea majoritate a celor care vizitează județul nostru se interesează în special de activitățile de agrement și de evenimentele inedite.
De foarte mare interes în ultimul timp, au devenit activitățile de agrement organizate la Durău Park, în stațiunea Durău. Fie vară, fie iarnă, în această minunată stațiune montană, situată la poalele Ceahlăului, într-un peisaj superb, se poate schia și se pot practica drumețiile. Pârtia e deosebită, cu instalație de teleschi, tunuri de zăpadă și nocturnă. Căutate sunt și evenimentele culinare cum ar fi Eco Brunch în Ținutul Zimbrului, organizat în septembrie 2020 în zona Târgu Neamț. Patrimoniul cultural oferit de picturile lui Nicolae Grigorescu la Mănăstirea Agapia sau ale lui Nicolae Tonitza, la Mănăstirea Durău, reprezintă și acestea o atracție pentru turiști."
În județul Neamț, îi puteți găsi pe vestiții meșteșugari de la Târpești, din zona Târgu Neamț. Există și evenimente la care aceștia sunt prezenți. De asemenea, îi puteți găsi și în câteva muzee.
Adrian Niță, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Neamț: "Cu fiecare vizită pe tărâmurile de legendă ale Neamțului, indiferent de motivația călătoriei, vă veți convinge că județul Neamț e un spațiu unic, care deschide posibilități nelimitate de experimentare și de cunoaștere, un loc încărcat de istorie, copleșitor prin cultura sa. Pentru toate aceste motive și pentru multe altele care nu pot fi cuprinse într-o descriere atât de succintă, credem că Ținutul Neamțului este un izvor nesecat de frumusețe, de semnificații istorice, culturale, etnografice și spirituale, putând reprezenta o destinație de vacanță pe placul oricărui turist. În concluzie, nu mai rămâne decât să veniți la noi și să vă convingeți singuri. Vă așteptăm cu mare drag."
Iată, așadar, o destinație de vacanță pentru toți și pentru orice perioadă a anului. Invitația a fost lansată. Vă așteptăm și data viitoare cu o nouă destinație.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved