Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a îndemnat, din nou, pe cetăţenii din stânga Prutului să se vaccineze împotriva COVID-19 şi a subliniat că orice moldovean beneficiază, în prezent, gratuit de vaccin.
Preşedintele Comisiei senatoriale pentru românii de pretutindeni, Claudiu Târziu, cere condiţionarea integrării Serbiei în Uniunea Europeană de respectarea drepturilor românilor din Timoc aşa cum sunt ele consemnate în Protocolul semnat în martie 2012, la Bruxelles. Comisia s-a întrunit pe 7 decembrie pentru a dezbate situaţia gravă a celor circa 300.000 de români care trăiesc în această regiune a Serbiei. "Lipsa educaţiei şi a mass-media în limba română, refuzul autorizaţiilor de construire a lăcaşurilor de cult în care se slujeşte în limba română sunt doar câteva din încălcările grave ale drepturilor şi libertăţilor pe care autorităţile sârbe le perpetuează faţă de numeroasa comunitate românească din Timoc", a declarat reprezentantul Congresului Românilor din Serbia, doctorul Predrag Balaşevic.
Acesta a arătat că viaţa românilor din Timoc este profund afectată de intervenţia unei firme din China care a preluat exploatările de minereu de la Bor şi Maidanpek şi care desfăşoară lucrări fără să respecte normele de mediu. Predrag Balaşevic s-a plâns că sesizările făcute către autorităţile sârbe şi cele române au rămas fără răspuns, iar asistenţa acordată de Ambasada României la Belgrad şi de Consulatul general de la Zaicear "este inexistentă". În urma discuţiilor, membri comisiei au decis ca ministrul de externe, Bogdan Aurescu, să fie invitat în faţa Comisiilor parlamentare reunite de politică externă şi pentru românii de pretutindeni pentru o discuţie lămuritoare legată de modul în care diplomaţia României sprijină respectarea drepturilor comunităţii româneşti din Timoc.
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a îndemnat, din nou, pe cetăţenii din stânga Prutului să se vaccineze împotriva COVID-19 şi a subliniat că orice moldovean beneficiază, în prezent, gratuit de vaccin. Într-un mesaj video, Maia Sandu a amintit de perioada în care Republica Moldova ducea lipsă de vaccinuri ceea ce a dus la decesul unor personalităţi de primă mărime, precum scriitorul Nicolae Dabija, diplomatul Valeriu Turea, folcloristul Tudor Colac, jurnalista Antonina Sîrbu, cântăreţul Alexei Revenco şi jurnalistul Efim Josanu. "Mă doare enorm să văd medici luptând din răsputeri pentru viaţa unui copil a cărui mamă pur şi simplu nu a găsit timp să se vaccineze. Mă doare să văd tineri intubaţi, tineri care, deşi au acces la orice informaţie, au ales să ajungă la terapie intensivă", a spus Maia Sandu, care le solicită oamenilor să nu dea cu piciorul şansei de a rămâne în viaţă. Radio Chişinău transmite că numărul total al cazurilor de COVID-19 în Republica Moldova a depăşit 365.000, iar cel al deceselor se apropie de 9.300.
România este partener oficial al celei de-a 10-a ediţii a Festivalului GastroAdvent, care are loc până pe 19 decembrie la Split, în Croaţia. Asociaţia Românilor din Republica Croaţia, un ONG care protejează interesele conaţionalilor şi ajută la dezvoltarea cooperării croato-române, va fi prezentă la eveniment, pe 12 decembrie, cu un stand de promovare a produselor româneşti. Vizitatorii vor putea degusta de la produse tradiţionale de Crăciun, până la delicatese româneşti cu o istorie de zeci de ani. De asemenea, asociaţia va organiza şi un moment artistic susţinut de şcoala de dans "Studio Dimache". Fondatorul studioului de dans, coregraful Remus Dimache, este membru al comunităţii româneşti din Croaţia şi balerin al Teatrului National din Split. Asociaţia Românilor din Croaţia transmite că participarea la acest eveniment este o oportunitate de a promova imaginea României, gastronomia şi tradiţiile româneşti, precum şi un instrument de consolidare a diasporei româneşti. Potrivit Ambasadei ţării noastre la Zagreb, comunitatea românească din Croaţia numără aproximativ 3.000 de persoane şi este formată, în majoritate, din cetăţeni români care s-au stabilit în acest stat după 1990.
Proiectul "Să ne reZOOMăm la cultură!", organizat de Filiala Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta, continuă pe 9 decembrie cu dezbaterea dedicată personalității lui Vasile Alecsandri. Invitatul acestei întâlniri online este conferenţiar doctor Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Limba şi literatura română a Facultăţii Pedagogice "Juhász Gyula" din cadrul Universității din Seghedin. Acesteia i se va alătura lectorul de limba română Judith Călinescu, din partea Institutului Limbii Române. Evenimentul se adresează vorbitorilor de limbă română și elevilor de la școlile românești din Ungaria şi poate fi urmărit în direct, începând cu ora 18.00, pe platforma Zoom. Detalii despre modul de accesare a transmisiunii se găsesc pe site-ul Institutului Cultural Român, icr.ro.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved