Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi Asociaţia Rumes Europa din Spania, în colaborare cu Institutul Limbii Române din Bucureşti, au anunţat organizarea Concursului Tematic de Limbă, cultură şi civilizaţie românească "Cunoaşte România".
Mai puţin de o treime dintre absolvenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Nicolae Testemiţanu' din Chişinău rămân să lucreze în Republica Moldova, iar cei mai mulţi dintre medici merg să profeseze în România, a afirmat prorectorul pentru relaţii internaţionale al UMF Chişinău, profesorul universitar Mihai Gavriliu. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii mass-media prezenţi în 'Caravana jurnaliştilor' din România, Ucraina şi Republica Moldova, care a vizitat, timp de o săptămână, principalele proiecte europene implementate prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013. Profesorul Mihai Gavriliu a afirmat că Universitatea pregăteste specialişti pentru alte ţări. Universitatea Testemiţanu lucrează pentru România. "Universităţile din România lucrează pentru Germania, Germania lucrează pentru Suedia, Suedia pentru Statele Unite, Statele Unite pentru arabi. Fără doar şi poate, e un foarte mare exod", a declarat Gavriliu. La rândul său, profesorul universitar Rodica Grama este de părere că migraţia cadrelor medicale din Republica Moldova către România este determinată de limba comună, dar şi de distanţa foarte mică dintre cele două ţări.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi Asociaţia Rumes Europa din Spania, în colaborare cu Institutul Limbii Române din Bucureşti, au anunţat organizarea Concursului Tematic de Limbă, cultură şi civilizaţie românească "Cunoaşte România", dedicat copiilor români de vârstă şcolară mică. Concursul se va desfăşura în mai multe oraşe reprezentative pentru comunitatea românească din Spania şi Italia: Madrid, Zaragoza, Castellón de la Plana, Bilbao, Guadalajara, Motril, Alicante, Torino şi Roma. Ediţia finală de la Madrid va coincide cu sărbătorirea Zilei României, în jurul datei de 1 Decembrie.Ministerul pentru Românii de Pretutindeni şi Asociaţia Rumes Europa doresc ca prin aceste activităţi culturale să ajute la păstrarea, afirmarea şi promovarea identităţii culturale româneşti. Activităţile proiectate în cadrul concursului se vor încheia cu degustari de produse tradiţionale româneşti. Se vor acorda premii şi diplome de participare.Organizarea celei de-a Va ediţii a Concursului tematic face parte dintr-un proiect ambiţios iniţiat de către Ambasada României la Madrid, care s-a bucurat de un enorm succes în rândul comunităţii româneşti dar mai ales al copiilor români.
Birourile vamale de frontieră de pe graniţa România-Republica Moldova vor fi reabilitate şi modernizate cu 10 milioane de euro. Este vorba despre trei puncte de trecere - Leuşeni-Albiţa, Sculeni-Sculeni şi Giurgiuleşti-Galaţi. Detaliile despre proiect au fost discutate, la Bucureşti, de directorul general al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Vitalie Vrabie cu Mirela Călugăreanu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din România. "Modernizarea posturilor vamale reprezintă una dintre priorităţile de bază ale Serviciului Vamal", a declarat Vitalie Vrabie.Autorităţile de pe cele două maluri ale Prutului au mai stabilit să continue organizarea evenimentelor de dezvoltare profesională a lucrătorilor vamali, prin schimbul de experienţă în domenii de interes comun.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved