Gătitul are o componentă magică pe care istoricii, folcloriştii şi antropologii nu au ezitat să o cerceteze şi să descopere în el semnificaţii culturale.
Gătitul are o componentă magică pe care istoricii, folcloriştii şi antropologii nu au ezitat să o cerceteze şi să descopere în el semnificaţii culturale. Dimensiunea magică a condimentelor şi secretele artei culinare au fost prezente şi bucătăriile româneşti de la sfârşitul secolului al 18-lea şi începutul secolului al 19-lea. Dar simpla lor prezentare nu este atât de atractivă. Dacă se spune şi o poveste, atunci succesul este garantat. Istoria se ocupă şi de poveşti, dar când literatura îi vine în ajutor totul capătă atracţia timpurilor trecute.
Scriitoarea Doina Ruşti scrie ficţiune istorică. Ultima ei carte, "Mâţa Vinerii", este despre istorie, magie, mental colectiv şi artă culinară la graniţa dintre secolele 18 şi 19. Ideea volumul a pornit, ca de obicei, de la cercetările de arhivă: "Am găsit un document din vremea lui Constantin Hangerli în care se vorbea despre un bucătar vestit. Era atât de bun acel bucătar încât şi-l disputa multă lume. Era un ţigan mărunţel care aparţinea vornicesei Ecaterina Greceanu, era stâpîna lui de drept. Îl avea cu acte pe acel rob, pe numele său Vasile sin Andreica, deci era născut din Andreica, în casa familiei Greceanu. Era nu doar proprietatea ei de necontestat, dar era imposibil de luat de acolo. Cu toate acestea, Hangerli, venit doar de două luni, un venetic oarecare, pune laba pe acel bucătar şi nu mai vrea să-l lase din mână. Îl smulge de la stăpâna sa, faptă fără precedent, şi pentru a fi totul în regulă, deoarece Greceanca nu era nici ea chiar oricine, se deschide un proces. Hangerli aduce martori, mincinoşi sau nu, care declară în faţa mitropolitului că bucătarul o ducea foarte prost în casa Greceanu, că era nefericit. Ca urmare, bunul domnitor Hangerli îl lua de acolo pentru a-l salva şi pentru că era generos dădea la schimb alţi doi ţigani."
Ce putea găti acel bucătar atât de fabulos încât domnitorul nu-l mai lăsa să plece de la palat, iar stăpâna sa îl plângea şi deschisese proces pentru recuperarea lui? Se scriseseră multe documente despre el, mitropolitul intervenise personal în dispută, ajunsese să valoreze cât alţi doi oameni. Doina Ruşti: "Am început să mă gândesc la mâncărurile pe care le-ar fi putut găti, la bucatele extraordinare, la Ecaterina Greceanu care rămăsesc fără bucătar şi care era în stare să strângă bani pentru a şi-l recupera. Tot gândindu-mă, s-a întâmplat să mă întâlnesc cu un autor care tocmai scrisese o carte despre insecte şi mi-a amintit de perioada tinereţii când scotoceam prin cărţile de zoologie medievală. Dilema lui era chiar asta: deşi scrisese o carte ştiiţifică se gândea dacă n-ar fi bine să pună şi nişte reţete din scrierile naturalistului Conrad Gessner. Am avut dintr-o dată revelaţia că multe dintre acele reţete se aflau deja în bucătăria bunicii mele. Că nimic, de fapt, din ceea ce se află într-o carte de vrăjitorie nu este total necunoscut omului obişnuit. Am început să creez reţetarul care se află în prim-planul cărţii, "Cartea bucatelor rele"."
Cel mai vechi reţetar românesc se păstrează la Arhivele Naţionale şi datează de pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, de la începutul secolului al 18-lea. Consultându-l, Doina Ruşti a fost inspirată de bucătăria românească de atunci. "În bucătăria românească au existat multe lucruri interesante, cele mai multe pe bază de carne tocată sau de prăjiturele cu nuci, nucile şi mierea se aflau în prim-planul preocupărilor oricărui bucătar. Se mîncau, pe vremea fanarioţilor dar şi pe vremea lui Brâncoveanu, foarte mult chiftelele, de toate felurile. Chiftelele de raci, de exemplu, erau stropite cu oţet de prune sau de trandafiri. Mâncărurile din gama musacalei erau agreate, exista tradiţia, pe care o mai avem şi noi, de a face pui umplut sau raţă umplută, acea umplututră era, de fapt, tot un fel de chiftea care conţinea tot felul mirodenii. Întotdeauna, carnea, friptura, erau mozolite cu miere şi scorţişoară. Aproape că nu exista friptură care să nu aibă puţin dulce, miere sau zahăr. Amestectul de dulce, acru şi iute era în prim-planul bucătăriei fanariote şi româneşti."
Personajul Doinei Ruşti este inspirat chiar de ea însăşi, de lecturile sale şi de amintirile proprii. Autoarea devine, astfel, narator, personaj, istoric, vrăjitoare şi artistă culinară: "Personajul principal este o femeie care îşi aminteşte un episod de pe vremea tinereţii ei şi această amintire este dublată de cultura ei. Am vrut să creez un personaj cult, care la nivelul secolului 18 ştia latină şi greacă veche, adică tot ceea ce ştiam şi eu pe vremea adolescenţei. Cu acea cultură, ea se iniţiază într-o magie, magia lui Sator şi scrie, cu toată moştenirea pe care familia i-a lăsat-o, o carte a bucatelor rele care înnebuneşte Bucureştiul. Bucătarul pe care îl răpise Costas, numele lui Hangerli din carte, intră în posesia acelei cărţi şi tot ceea ce el gătea la palat găteau şi bucureştenii în casele lor pentru a nu rămâne mai prejos. Fără să ştie, găteşte turta de trandafiuri care incită oamenii la râs, dar care se transformă într-o boală, iar tot Bucureştiul înnebuneşte. Şi în această atmosferă de euforie de necontrolat, încep să plutească toate reţetele din cartea bucatelor rele."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved