La sfârşitul anilor '30, norii negri ai războiului se adunau asupra Europei. Războiul care urma se va purta şi pe mare, iar marina, cea militară şi cea civilă, căpătau un rol foarte important.
La sfârşitul anilor '30, norii negri ai războiului se adunau asupra Europei. Războiul care urma avea să se poarte şi pe mare, iar marina, cea militară şi cea civilă, căpăta un rol aparte. Marina civilă română aştepta, în acea stare de confuzie de început, ordinul de acţiune.
Între 1939 și 1941, navigația în Marea Mediterană era controlată de marina regală britanică, aflată în război cu cea germană și italiană. Navele neutre aveau o inscripție pe corpul vasului, cu litere enorme, pentru a fi identificate mai ușor de forţele beligerante. Pe navele românești era scris cuvântul "România". În porturile Mediteranei, navele neutre primeau certificate din partea britanicilor pentru mărfurile încărcate, pentru a se asigura că nu ajungeau la germani sau italieni.
Ofițerul de marină Mircea Nicolau îşi amintea, într-o declaraţie din 1998, pentru Centrul de Istorie Orală al Radiodifuziunii Române, că în 1939, la izbucnirea războiului, se afla pe nava "Alba Iulia", la Istanbul, încărcând mărfuri cu destinația România. Nicolau își aducea aminte câte nave formau flota comercială a României și ce s-a întâmplat cu fiecare în parte. "Vasul "Alba Iulia" era dintr-o serie de nave de 12.500 tone, ca și vasul "Ardealul". Au fost "Alba Iulia", "Ardealul", "Peleș" şi "Suceava" dintre care până la sfârşitul războiului nu a mai rămas decât "Ardealul". Acest vas a fost singurul restituit de ruşi, complet devastat, restul fiind scufundate. De exemplu, "Peleşul" a fost scufundat pe coasta Crimeii. Când a fost restituit, pe nava "Ardealul" nu mai exista lemn aproape deloc, nu mai exista nici cabina, nici instalaţie electrică. Aceste vase erau vase mici dar aveau şi cabine de pasageri. În aceste cabine, ruşii făcuseră vetre de foc, iar pe post de combustibil întrebuinţaseră lemnul de la bărcile de salvare sau de pe pereţii cabinelor. Din celelalte două nave-pasager, mândria flotei din 1938, "Transilvania" şi "Basarabia", ni l-au restituit doar pe "Transilvania", foarte distrus. "Basarabia" a rămas la ruşi şi a primit numele de "Ucraina"."
În 1941, după încetarea neutralității şi intrarea României în război, alături de Germania, vasele comerciale române au intrat sub autoritatea marinei italiene. Prezența submarinelor britanice și americane în apele Mediteranei era un real pericol pentru vasele comerciale românești care aprovizionau trupele Axei. Mircea Nicolau își amintea ce se întâmpla când se semnala prezența unui submarin inamic. "În caz de pericol de submarine, interveneau vasele de escortă, distrugătoare, care însoţeau convoiul. Erau maxim 2 distrugătoare la un convoi. Escorta italiană, însă, încerca să îşi păzească pielea şi mărea viteza. Când era alarmă, intram la adăpost în primul port aflat în drumul nostru. Și rămâneam acolo săptămâni întregi, până când înceta alarma. Portul de destinaţie pentru toate mărfurile care mergeau în Germania era Trieste, fie că vasele se încărcau la Istanbul, fie la Pireu. Nemții încărcau de acum pradă de război furată din Grecia. Porturile de refugiu erau Brindisi, Bari, Ancona, Veneţia şi Trieste. Era o criză mare de nave de transport, pe cât era posibil convoaiele se compuneau din nave cu viteză asemănătoare. Nu se constituiau convoaie cu mai mult de 10 mile pe oră, iar convoaiele noastre erau formate din maxim 6-7 vase."
În mai 1944, evacuarea Sevastopolului de către armatele germană și română a făcut ca sovieticii să treacă la bombardarea vaselor de transport. Mircea Nicolau își amintea de un episod al atacului împotriva navei pe care se afla. "Ruşii scăpaseră de grijă, toată flota rusească era pe mare, toată aviaţia era în aer. De la 9 dimineaţa am început să avem treabă cu atacurile ruseşti. Primul atac a fost lansat de avioanele torpiloare. Veneau în atac astfel încât aveam posibilitatea, în momentul în care îşi lansau torpilele la apă, să manevrăm şi să evităm torpilele. După aceea a fost o încercare de atac de submarine. Şi această alarmă de submarine a fost lichidată de atacurile navelor germane. La un moment dat, a apărut o formaţie de 21 de avioane rusești, erau avioane de producţie americană Aero Cobra, care bombardau în picaj de 90 de grade. Însă atacau unul câte unul. Din formaţie se desprindea un avion, care era doborât. Venea al doilea avion, viram la stânga şi așa am evitat 19 atacuri. Până la urmă au început atacul câte două deodată."
Mircea Nicolau și-a adus aminte și de cea mai puternică lovitură primită de marina comercială română în război. "Vasul "Danubius", care era un vas vechi, complet uzat şi moral și fizic, plin până la refuz cu mii de mine de câmp, era în curs de încărcare la Constanţa. Când s-a pus chestiunea evacuării rapide, cu încărcătura la bord, a fost lovit de un avion rusesc şi pur şi simplu s-a pulverizat. Era escortat de distrugătorul "Ferdinand", comandat de contraamiralul Horia Măcelaru. El a trebuit să depună la tribunal mărturie pentru a putea fi eliberate certificatele de deces ale echipajului. Nu a rămas nici o scândurică din acest vas."
Marina comercială română a luat parte și ea la războiului mondial. Iar în vremurile de război, diferența dintre ce este militar și civil se face cu greutate, pe front și în spatele acestuia.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved