În toamna anului 1940, cu graniţele de nord, sud, est și vest amputate, România aluneca pe panta regimurilor de extremă dreaptă.
În toamna anului 1940, cu graniţele de nord, sud, est și vest amputate, România aluneca pe panta regimurilor de extremă dreaptă. Regimul corupt şi imoral al regelui Carol al II-lea aruncase ţara în marasm şi îşi trăia sfârşitul. Dictatul de la Viena din 30 august 1940, prin care Germania și Italia impunseseră României cedarea Transilvaniei de Nord în favoarea Ungariei, dăduse regimului catrlist ultima lovitură. Generalul Ion Antonescu, adversar al lui Carol al II-lea, şi Garda de Fier capitalizau toate frustrările românilor și, pe fondul refuzului partidelor istorice de a forma o alianța guvernamentală cu extrema dreaptă, acaparau puterea. Lipsită de liderii care o aduseseră la 15% din preferinţele electoratului la alegerile din 1937, Garda de Fier, împreună cu oamenii generalului Antonescu, ocupa toate funcţiile executive proclamând România stat naţional-legionar.
Garda de Fier a acţionat imediat pentru pedepsirea celor care îi lichidaseră capii în 1938. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, 65 de politicieni, militari şi ofiţeri superiori de poliţie din camarila lui Carol al II-lea, întemniţaţi pe 5 octombrie la închisoarea Jilava din sudul Bucureştiului, erau executaţi. De atunci se împlinesc 80 de ani şi împreună cu istoricul Ioan Scurtu am trecut în revistă acele evenimente. Mai întâi, istoricul a analizat componenta politică a regimurilor care s-au succedat la guvernare în toamna anului 1940 şi comportamentul demnitarilor care au căzut victime legionarilor.
"Orice asasinat este un act împotriva democraţiei, împotriva drepturilor omului, a libertăţii de exprimare, cu atât mai mult că era vorba despre asasinate politice. Numai că cei asasinaţi la Jilava erau oamenii care-şi legaseră numele de regimul autoritar al lui Carol al II-lea instaurat la 10 februarie 1938, un regim antidemocratic. În acel moment, în noiembrie 1940, cei de la Jilava nu reprezentau democraţia ci reprezentau un regim de esenţă autoritară. Dacă unii care au scăpat, cum au fost Gheorghe Tătărescu, Mihai Ralea, Constantin Argetoianu, au evoluat ulterior pe o linie democratică şi colaboraţionistă, cum a fost Ralea, este cu totul altceva. La momentul acela, ei nu reprezentau democraţia."
Istoriografia tradiţională a aruncat responsabilitatea deteriorării climatului politic exclusiv pe umerii legionarilor. Fără a-i absolvi de vină pe fasciștii români pentru crimele comise, tendinţele de revizuire a istoriei acelor ani consideră că aşa-numiţii reprezentanţi ai democraţiei au avut o mare parte din vină împreună cu comportamentul fasciștilor la distrugerea democrației însăși. Ioan Scurtu.
"Această situaţie dramatică a pornit de la asasinarea lui Codreanu, șeful Gărzii, şi a altor 13 legionari, cei care îi omorâseră în 1933 pe premierul I. Gh. Duca şi în 1936 pe Mihail Stelescu, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938. Pe 21 septembrie 1939, legionarii l-au asasinat pe premierul Armand Călinescu şi a urmat apoi un adevărat asasinat în masă. Atunci, în septembrie 1939, s-a practicat pentru prima dată în România terorismul de stat. Au fost omorâţi peste 200 de legionari, cei mai mulţi aflaţi în lagăre şi închisori. care nu aveau nicio posibilitate de a se apăra. Nu existase nicio acuzaţie împotriva lor. Au fost pur şi simplu împuşcaţi iar alţii, care se aflau în libertate, au fost luaţi noaptea din paturile lor, de lângă neveste şi copii, şi spânzuraţi în piaţa publică. Sigur că noi, reliefând şi condamnând asasinatele legionare, nu putem să nu amintim şi că, la rîndul lor, legionarii au suferit persecuţii şi asasinate în timpul lui Carol al II-lea."
Între cele 65 de victime ale masacrului de la Jilava din noiembrie 1940 s-au numărat generalul Gheorghe Argeșanu, fost ministru al Apărării Naționale și fost prim-ministru, Victor Iamandi, fost ministru de justiție, generalul de poliție Gabriel Marinescu, fost prefect al Poliției Capitalei și ministru de interne și ministru al ordinii publice, generalul Ion Bengliu, comandant al Jandarmeriei Române, Mihail Moruzov, șeful Serviciului Secret de Informații al Armatei, și adjunctul său Niky Ștefănescu. Ioan Scurtu arată în ce a constat justiţia concepută de noul regim legionaro-antonescian.
"Regimul legionaro-antonescian a fost un regim ostil celui reprezentat de Carol al II-lea. Cum se întâmplă cel mai adesea în istorie, noul regim caută să se răzbune pe exponenţii vechiului regim. Antonescu a dispus trimiterea la închisoare a principalilor demnitari din timpul lui Carol al II-lea, urmând ca aceştia să fie judecaţi şi condamnaţi pe baza legislaţiei în vigoare. De această judecare se ocupa în particular vicepremierul Mihai Antonescu, jurist, care intenţiona să constituie complete de judecată cu asigurarea de avocați pentru apărare. Legionarii însă nu acceptau această idee. Ei considerau că pe 14 septembrie 1940 avusese loc o revoluţie, se instaurase un nou regim şi nu se mai putea proceda la judecarea pe baza unor legi vechi care permiteau sustragerea şi amânarea. Cei vinovaţi de asasinate, al lui Codreanu în principal, trebuia neapărat pedepsiţi. Trebuia să fie o justiţie revoluţionară. Pe această bază acea echipă de legionari s-a deplasat la Jilava şi i-a împuşcat pe cei care erau acolo. Au fost şi alţii arestaţi şi duşi la Poliţia Capitalei numai că aceştia au fost salvaţi ca urmare a intervenţiei generalului Antonescu."
Moartea celor 65 de demnitari carlişti a fost un tip nou de justiţie în care răzbunarea era principiul de bază. Când abuzul este principiul pe baza căruia acţionează cei care maimuţăresc democraţia justiția nu mai există.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved