Samizdatul "Ellenpontok" scris de câţiva intelectuali maghiari în anii 1970, Aktionsgruppe Banat, mişcare de protest a scriitorilor de limbă germană şi Mişcarea Goma au fost cele mai importante forme de protest civic ale societăţii româneşti
Samizdatul "Ellenpontok" ("Contrapuncte"), scris de câţiva intelectuali maghiari în anii 1970, Aktionsgruppe Banat, mişcare de protest a scriitorilor de limbă germană apărută tot în anii 1970, şi Mişcarea Goma au fost cele mai importante forme de protest civic ale societăţii româneşti împotriva regimului comunist. Mişcarea Goma a primit acest nume de la romancierul Paul Goma, cel care a iniţiat protestul.
Paul Goma s-a născut în 1935 în Republica Moldova de azi într-o familie de învăţători, care s-au refugiat în România după ocuparea Basarabiei de către URSS în 1944. A publicat 30 de volume de ficţiune şi memorialistică şi a fost deţinut politic. Cristina Petrescu, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, spune că există o diferenţă între iniţiatorul protestului şi cei care l-au sprijinit. "Deja există această sintagmă, "Mişcarea Goma", care circulă în scrierile istorice, şi care reprezintă modul în care fost canonizat acest protest colectiv. De fapt, această nefericită sintagmă corespunde definiţiei Securităţii dată acestui grup. În acest caz, liniile grupului sunt puţin mai complicate tocmai pentru că este un grup mult mai mare decât Ellenpontok sau Aktionsgruppe Banat. Eu voi încerca să fac o uşoară reinterpretare a acestei mişcări. În primul rând, voi diferenţia între cine a fost Goma, ca oponent cultural faţă de regimul comunist şi care are parte de o anumită canonizare, şi mişcarea Goma, care are o cu totul şi cu totul altă canonizare."
Relaţia lui Goma cu regimul a fost una sinuoasă, mergând de la opoziţie radicală la susţinerea sa, mai ales în 1968, când noul lider de la Bucureşti Nicolae Ceauşescu a exprimat deschis opinia împotriva centrului lagărului socialist de la Moscova. Cristina Petrescu. "Noi ne uităm la oponenţii regimului mereu urmărind dinamica relaţiilor dintre oponent şi regim. Iar Goma are privilegiul de a fi unul dintre oponenţii de cea mai lungă durată, cel mai andurant dintre ei, este chiar o performanţă printre toţi cei care sunt cunoscuţi ca iniţiatori ai unor mişcări împotriva regimului. El a început prin participarea la revoltele studenţilor din Bucureşti care au început în acelaşi timp cu cele de la Budapesta din 1956. A devenit deţinut politic, ulterior a avut domiciliul obligatoriu, după care este reintegrat în Universitate. Există o încercare de a fi racolat ca informator care însă eşuează, pentru ca în 1968 să ajungă, de bună voie, în partidul comunist, şi să susţină regimul Ceauşescu, după cum el însuşi mărturiseşte."
Cu toate acestea, Goma a rămas un interlocutor imprevizibil şi incomod pentru autorităţi. Cristina Petrescu susţine că liderul mişcării române pentru drepturile omului a continuat să şicaneze regimul. "Goma s-a remarcat prin faptul că în anii 1970 a fost un vârf al nonconformismului în rândurile scriitorilor români pentru că este primul care reuşeşte să publice undeva în afara României două volume care îi fuseseră refuzate de cenzură. Unul dintre ele este pronunţat împotriva regimului, este un volum în care vorbeşte despre deţinuţi obsedaţi de libertate. Au avut mare succes pentru că au venit în momentul lui Soljeniţîn i se traducea Arhipelagul Gulag în limbi de circulaţie internaţională, motiv pentru care Goma este denumit Soljeniţîn român."
Goma reintră în conflict deschis cu autorităţile comuniste în 1977 când semnează o scrisoare colectivă de protest adresată Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa de la Belgrad din acelaşi an şi difuzată la postul de radio "Europa liberă". Scrisoarea era un denunţ al încălcării drepturilor omului în România. Cristina Petrescu. "Se ştie că Goma a fost iniţiatorul mişcării pentru drepturile omului care a avut ca model Charta 77 din Cehoslovacia, după care Goma a încercat să fie cooptat de către regim, şi parţial s-a reuşit aceasta, dacă ne uităm la articolele pe care el le publică până este arestat. Aflat în închisoare, retractează foarte mult din poziţiile exprimate, este în final eliberat datorită presiunii internaţionale pentru a ajunge să fie expulzat şi deveni unul dintre membrii marcaţi ai exilului democratic până în 1989. Rămâne un personaj controversat şi după 1989 mai ales datorită poziţiilor pe care le-a luat în privinţa sovietizării Basarabiei. Am să conchid şi am să spun că, în mare măsură, Paul Goma este un erou uitat al istoriei noastre recente, tocmai că nu şi-a găsit un loc potrivit."
Aşa s-a născut Mişcarea Goma, care a cuprins în total 430 de persoane care au avut legături cu "Bărbosul", numele de cod dat de Securitate lui Goma. Printre numele cele mai importante care au susţinut demersul lui Goma au fost criticul literar Ion Negoiţescu, medicul psihiatru Ion Vianu şi muncitorul Vasile Paraschiv. Dintre aceştia, 186 au obţinut paşaport pentru emigrare după ce mişcarea a fost reprimată. Cristina Petrescu. "Mişcarea Goma este descrisă ca unul dintre momentele culminante de mobilizare împotriva fostului regim comunist. O mişcare care a atins aproape 200 de susţinători, ceea ce reprezintă un număr comparabil cu al susţinătorilor Chartei 77. Dar cele două mişcări au urmat traiectorii complet diferite. În timp ce mişcarea Goma a luat sfârşit odată cu arestarea lui, Charta 77 a supravieţuit regimului comunist şi a dat Cehoslovaciei şi Cehiei un preşedinte după căderea comunismului."
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved