Maria-Mirabela Bucur-Sabău are 18 ani și învață la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB).
Maria-Mirabela Bucur-Sabău are 18 ani și învață la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHB). A crescut într-o familie dintr-un mic oraș din Transilvania, în care educația și școala sunt considerate importante. Orașul în care a crescut ducea însă lipsă de tehnologie în școli, de cataloage virtuale, de materiale vizuale, de inovație. Drept urmare, Maria-Mirabela își dezvoltă propriul proiect menit să ofere șanse egale tuturor celor ce vor să studieze. Maria-Mirabela Bucur-Sabău
"Am fost pasionată încă de mică de partea de antreprenoriat, avându-i pe părinții mei pe sfera aceasta. Ce îmi place mie la antreprenoriat este că face viața să fie mai entuziasmantă, nu este o viață plictisitoare. Mereu ai griji și trebuie să te gândești la soluții, astfel încât să fie bine pentru toată lumea. Așa că m-am decis să deschid un business, Uclass, care să combine pasiunea mea pentru informatică și antreprenoriatul. Totodată, fiind elevă, am acces la educație, la educația din România, la cum se dezvoltă și ce aspecte cuprinde. M-am gândit ca business-ul să cuprindă partea aceasta de educație, unde am eu o mai mare expertiză. Business-ul acesta este mai mult pentru a ajuta școlile și instituțiile private să-și desfășoare și activitatea online și nu numai, să-și țină cursurile într-un mod mai organizat."
Ideea Mariei-Mirabela și a colegilor ei de proiect a fost aceea de crea un singur site prin care elevii să poată accesa toate documentele întocmite de profesori, ca ele să rămână salvate pe site ca, după ore, elevii să le poată accesa într-un mod organizat. Maria-Mirabela Bucur-Sabău
"Școala din România este mai mult axată pe prezența permanentă la ore, altfel obții materialele mult mai greu. Trebuie să fii capabil să scrii la fel de repede pe cât dictează profesorul, nu are ideea de a face prezentări, de a face totul mai vizual, nu doar predarea ca la carte, pur și simplu. Eu cred că predarea ar trebui să fie mai distractivă, pentru că altfel elevii nu își păstrează atenția. Ca să fie mai distractivă, avem nevoie de materiale vizuale, să captăm atenția elevilor. Și atunci, dacă am putea face o platformă prin care putem posta acele documente care au captat atenția elevilor și pe care ulterior să le poată vizualiza, ar fi mult mai bine. Noi am creat site-ul acesta ca un fel de clasă online, dar nu neapărat online să fie ținută ora. Acolo, pur și simplu, păstrăm toate documentele oficiale încât să inovăm și școala."
Profesorii viitorului vor reuși, crede Maria-Mirabela Bucur-Sabău, să revoluționeze predarea cu un stil proaspăt și bazat într-o importantă măsură pe instrumentele pe care le pune la dispoziție mediul virtual. Iar generația actuală își propune să rezolve problemele care țin de interacțiunea virtuală. Maria-Mirabela Bucur-Sabău
"De când a început școala online, am observat că este destul de dificil și pentru elevi, și pentru profesori să se descurce online. Pentru că majoritatea aplicațiilor care erau folosite nu erau special dedicate școlii online, fiind un subiect nou introdus sau un alt teren, care nu era acoperit de marile companii. Eu, Ioan Dorian Dobricean și Zăhărăchescu Mihail am venit cu ideea să creăm noi un site pentru a ajuta. Din punctul de vedere al publicului stăm mai greu, momentan platforma este folosită doar de profesorii de la noi din școală, nu este folosită de un public foarte larg, dar încercăm să o facem cât mai populară și să ajungă cât mai folosită. Din punctul nostru de vedere, este un instrument important pentru a organiza mai bine școala."
Care este secretul unui proiect antreprenorial de succes? "Întotdeauna este frica de a deschide un business, pentru că nu poți fi sigur dacă chiar va funcționa, dacă lumea chiar vrea acest lucru. În schimb, este foarte important să se creeze un plan de business, să se analizeze piața, să se vadă dacă este o nevoie acum de acel obiect sau nu. După aceste analize, care ne spun nouă de fapt dacă merită să deschizi un anumit business, crește și curajul. Trebuie să își ia inima în mâini și să înceapă, să-l creeze. Pe parcurs, vor veni și alte idei, se va dezvolta și va deveni ceva extraordinar. Și noi am reușit o mare parte din ceea ce ne-am propus cu Uclass, încă îl dezvoltăm, îl creștem. Nu este obiectul final, niciodată nu va fi, va fi întotdeauna ceva adăugat la el. Și noi, în momentul de față, analizăm piața, ne dorim feedback, astfel încât să vedem ce să mai implementăm ca să fie obiectul cât mai bun și să ajute cât mai mult."
Platforma de studiu creată de către Maria-Mirabela Bucur-Sabău și colegii ei poate fi accesată la adresa uclass.ro .
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved