Institutul Naţional de Statistică confirmă trendul ascendent pe care se află economia României, creşterile înregistrate depăşind estimările analiştilor.
Institutul Naţional de Statistică confirmă trendul ascendent pe care se află economia României, creşterile înregistrate depăşind estimările analiştilor. Produsul Intern Brut a crescut cu 5,8% în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2016. De asemenea, potrivit datelor publicate de Eurostat, în al doilea trimestru de anul acesta, comparativ cu primul trimestru, România a înregistrat a treia cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeana, de 1,6%, după Cehia ( 2,3%) şi Suedia (1,7%). Patru sectoare au avut o contributie determinantă la creşterea economică. Astfel, activitatea din sectorul informaţii şi comunicaţii a crescut cu 15,3% faţă de primul trimestru din 2016, iar activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, serviciile administrative şi serviciile suport - categorie care cuprinde cele mai multe servicii - au urcat cu 9,4%. De asemenea, sectorul comerţului a crescut în primul trimestru cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce industria - sector care contribuie cu aproape un sfert la PIB - a avansat cu 6,8%. Statisticile oficiale arată că, în primul trimestru, un singur sector a fost pe minus, cel al intermedierilor financiare (ce include în special băncile, asigurărire şi pensiile private), care a scăzut cu 0,7%. De asemenea, rate mici de creştere faţă de trimestrul I din 2016 au fost înregistrate în agricultură (+0,9%), construcţii (+1,2%) şi tranzacţii imobiliare (+2,8%). Pe partea de utilizare a produsului intern brut, economia a fost susţinută în primul trimestru în principal de consum. Astfel, cheltuielile pentru consum final ale gospodăriilor populaţiei au urcat cu 7,4%, contribuind cu 4,8% la creşterea PIB, iar variaţia stocurilor a avut o contribuţie de +0,2%, arată datele Institutului Naţional de Statistică.Dar creşterea economică începe să se resimtă şi în buzunarele românilor. Câştigul salarial mediu brut a crescut cu 15,5%, iar câştigul salarial mediu net cu 14,9%.
Premierul României, Mihai Tudose: "Acesta este cel mai bun indicator al bunului mers ale economiei, al economiei reale, dar şi a fezabilităţii politicilor economice promovate. Este evident că prevederile programului nostru de guvernare sunt în consens cu nevoile economiei româneşti. Economia românească îşi îmbunătăţeste eficacitatea şi competitivitatea, ceea ce face ca dezvoltarea şi creşterea economică ridicată să fie sustenabile. Creşterea economică asumată şi anunţată în proiecţia de buget, pe acest an, a fost de 5,2%. Dar o vom depăşi. Va fi o creştere economică mai mare. Numai în luna iulie investiţiile au fost de 2,4 miliarde de lei, dublul mediei lunare din primul semestru şi cu 33% mai mare decât în luna iulie anul trecut."
Economia României a primit mai mulţi stimuli din partea guvernului în ultimii doi ani, în primul rând majorarea semnificativă a salariilor bugetarilor şi a salariului minim pe economie. Pe partea fiscală, Guvernul a redus taxa pe valoarea adăugată (TVA) la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015, măsura care a stimulat puternic vânzările de bunuri alimentare, iar cota generala a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, de la 1 ianuarie 2016, şi la 19%, de la 1 ianuarie 2017. De asemenea, impozitul pe dividende şi mai multe categorii de accize au fost micşorate în 2016, iar de la începutul acestui an a fost eliminată supraacciza pe carburanţi şi "taxa pe stâlp".
Analiştii avertizează însă în legătură cu această creştere economică. Ei susţin că este o mişcare riscantă să creşti salariile şi apoi să aştepţi să crească producţia. Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, spune că stimularea consumului a determinat creşterea importurilor, dezechilibrând balanţa comercială şi că, în prezent, consumăm ceea ce produc alţii. Acesta susţine că ar trebui să existe politici de susţinere a produselor inovative, care să stimuleze exporturile. La rândul său, analistul economic, Aurelian Dochia este convins că economia României se îndreaptă uşor spre o situaţie mai puţin stabilă: deficitul bugetului public este sub presiune foarte mare în 2017 şi va continua să fie probabil şi în 2018. Dobânzile la creditele în lei vor începe să crească lent încă din această toamnă, în condiţiile în care nivelul actual, în România, dar şi în restul Europei, are un caracter excepţional, iar băncile centrale se uită de ceva timp la un proces de normalizare. Analiştii mai avertizează că, pe lângă deficite, creşterea economică bazată doar pe consum va genera şi inflaţie, adică o creştere a preţurilor de consum, care va limita puterea de cumpărare a gospodăriilor.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved