Oana Dumitru, coordonatoarea LSRS Japonia, despre viaţa studenţilor români din Țara Soarelui Răsare

Oana Dumitru are 24 de ani şi este din Ploieşti. În prezent urmează cursurile de Master în Afaceri Internaţionale la Universitatea Româno-Americană din Bucureşti iar de un an lucrează la un hotel de lux din insula Okinawa şi conduce filiala din Japonia a Ligii Studenţilor Români din Străinătate. 

A ajuns în "Țara Soarelui Răsare" ca urmare a activităţilor sale din cadrul Centrului de Studii Româno-Japoneze "Angela Hondru", unde a făcut voluntariat în perioada anilor de studenţie şi a învăţat limba japoneză. Spune că de mică a visat să ajungă în spaţiul nipon şi de aceea nu a putut refuza şansa de a lucra în arhipelagul japonez. Socul cultural a fost însă destul de mare, iar Oana recunoaşte că  încă mai are dificultăţi de acomodare.

"Nici în momentul de faţă nu pot să spun că m-am obişnuit 100% cu stilul de viaţă japonez. În Japonia, atmosfera este una mult mai strictă. Ei au un soi de reguli nescrise după care îşi desfăşoară activităţile zilnice. Nu sunt foarte vorbăreţi, iar asta a fost un pic provocator pentru mine la început pentru că am crezut că este o problemă chiar dacă eu le vorbesc limba. Am crezut că probabil ei au vreo problemă cu mine, însă în natura lor ei nu sunt vorbăreţi. 

În cultura japoneză există doi termeni honne şi tatemae, honne însemnând ce simţi tu cu adevărat şi tatemae este ceea ce arăţi celui de faţă cu tine. Ei arată acel tatemae, iar honne rămâne ascuns în interiorul lor neffind dezvăluit decât celor foarte, foarte apropiaţi. Asta m-a afectat pe mine în primul şi în primul rând. Faptul că lumea nu comunică atât de mult cum comunicăm noi, românii."

Oana conduce de un an filiala LSRS Japonia. Spune că atunci când a ajuns acolo aceasta era inactivă de câţiva ani aşa că s-a apucat de treabă. Împreună cu alţi doi membri precum şi cu un mic grup de studenţi români au reactivat LSRS Japonia şi au restabilit legăturile cu reprezentanţa diplomatică a României la Tokyo. Pandemia de COVID-19 le-a pus însă rapid planurile pe butuci.

"De când am reactivat filiala ne-am dorit foarte mult să colaborăm şi cu Ambasada României în Japonia. Ei au avut un răspuns foarte plăcut şi în momentul de faţă ne sprijină în tot ceea ce am avea nevoie şi sunt doritori să facem împreună proiecte. Din nefericire, contextul actual ne-a pus o foarte mare piedică anul acesta. Noi ne doream foarte mult ca în aprilie 2020 să facem un eveniment cu cireşii înfloriţi. Tot evenimentul s-ar fi petrecut în grădina Ambasadei, însă a fost imposibil din pricina pandemiei."

Criza sanitară nu i-a oprit pe studenţii români din Japonia. Filiala LSRS s-a adaptat  imediat şi a lansat o serie de mini-proiecte în online cu scopul de a face ca distanţa de ţară de peste 8.000 de kilometri să nu mai pară atât de copleşitoare.

"Am avut un mic eveniment care s-a numit Cioc, cioc LSRS, care s-a petrecut în timpul sărbătorilor pascale în care am încercat să încurajăm atât studenţi cât şi oameni care fie locuiesc în Japonia, fie locuiesc în Europa să petreacă Paştele alături de cei dragi prin intermediul ecranului şi să ciocnească ouăle prin ecran. 

Totodată, am avut evenimentul Felicitare către acasă, în care, cu ocazia sărbătorilor Crăciunului, am zis să încurajăm studenţi din LSRS şi alţi studenţi care nu neapărat fac parte dintr-o anumită organizaţie  studenţească să trimită felicitări către familie, prieteni indiferent dacă sunt în România sau în alte ţări."

V-am spus la început despre visul Oanei Dumitru de a locui şi munci în Japonia. Arhipelagul nipon nu-i va fi însă casă pentru multă vreme. Oana îşi doreşte să revină în Europa, să lucreze în domeniul diplomaţiei şi la momentul oportun să se rapatrieze.

"Eu îmi doresc foarte mult să mă întorc în România, însă nu preconizez acest lucru în viitorul apropiat deoarece, după ce voi termina studiile de Master, îmi doresc să mă întorc pe drumul acesta al dipomaţiei. Vreau să mă dezvolt puţin în Japonia după care să mă întorc în Europa şi în Europa să lucrez fie la anumite instituţii de diplomaţie, fie pentru ambasade, iar când consider că va fi cazul să mă întorc în România, mă voi întoarce. România este locul în care am crescut, m-am dezvoltat din punct de vedere profesional şi social şi întotdeauna va fi casa unde mă voi întoarce."