Funcția principală a propagandei este aceea de a-și mobiliza proprii cetățeni în vremuri grele pentru un stat și pentru populația sa.
Funcția principală a propagandei este aceea de a-și mobiliza proprii cetățeni în vremuri grele pentru un stat și pentru populația sa. Pentru că funcționarea propagandei este legată de aparatul unui stat. Despre propagandă s-a scris enorm, despre propaganda de război și mai mult. Unul dintre elementele de care propaganda abuzează și fără de care n-ar putea exista este imaginea. Orice tip de propagandă se folosește de imagine pentru a-și glorifica realizările dar și pentru a diminua forța adversarului ori chiar a-l ridiculiza.
În primul război mondial, propaganda prin imagine a funcționat la cote înalte. România a intrat în Marele Război în august 1916 de partea alianței franco-anglo-ruse în urma promisiunilor teritoriale după doi ani de neutralitate. Însă în decembrie 1916, partea sa de sud sau provinciile Muntenia, Oltenia și Dobrogea împreună cu capitala București era ocupată de armatele germană, austro-ungară, bulgară și turcă după patru luni de lupte violente în care 300.000 de militari români și-au găsit sfârșitul. Refugiate în est în Moldova, autoritățile române împreună cu sprijinul misiunii militare franceze și al armatei ruse pregăteau victorioasa campanie din 1917 prin bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Ocupată în sud, România a fost nevoită să suporte un drastic regim economic de rechiziții și restricții și propaganda învingătoare se folosea din plin de situație pentrua prezenta realitățile românești. În spatele realităților să exista însă și o viață cotidiană care se reluase sub ocupație și ea era surprinsă de camerele de fotografiat. Mihail Macri este colecționar, cartofil și prin mâinile sale au trecut zeci de mii de cărți poștale, unele dintre ele din România anilor 1916-1918.
"Au apărut cărți poștale ale armatelor de ocupație. De exemplu, era renumita poștă bulgară în România. Când au ajuns bulgarii în București și au găsit niște cărți poștale pe care pe care au pus niște timbrișoare ale lor. Au format un fel de întreguri pseudofilatelice dar care acum sunt colecționabile după atâta timp. După care, atunci când a trecut armata germană, fiecare regiment sau batalion sigur avea un fotograf pentru soldații proprii ca să scrie acasă pentru că aveau voie s-o facă. Soldații germani nu aveau cărți poștale și atunci se fotografiau, de exemplu, cu o țărancă din Titu și trimiteau poza acasă, dacă nu erau căsătoriți. Dacă erau căsătoriți nu se fotografiau cu acea țărancă, evident."
În 1916, România era o țară care ieșise din sfera de influență otomană începând cu mai mult de un secol în urmă. În timpul regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, România reușise performanțe economie notabile precum construirea unei rețele de căi ferate care acoperea întregul teritoriu național, o industrie petrolieră de înaltă calitate și își construise capitala București și alte orașe importante precum Iași, Craiova, Ploiești la care se adăugau orașele-port la Dunăre și portul Constanța de la Marea Neagră. Majoritatea populației rămăsese rurală și dependentă de agricultură, cu un grad ridicat de sărăcie, iar propaganda nu a ezitat să surprindă în special aceste realități românești, așa cum afirmă Mihail Macri:
"S-au făcut cărți poștale de propagandă de către germani în România, au fost cele mai urâte cărți poștale despre români care au existat vreodată. Germanii n-au descoperit nicio clădire, nici măcar una în București, în afara unei crâșme din Colentina, Colentina nefiind în București pe vremea aceea, al cărei acoperiș înclinat era ținut nu de un stîlp ci de un băț, iar pe prispă erau câteva mese. Pe mijlocul străzii, până să se ajungă la crâșmă, era un porc într-o baltă. Germanii trebuia să fotografieze condițiile în care ne ocupaseră pe noi. În fotografiile și cărțile poștale facute de germani nu existau o femeie frumoasă și elegantă, o șaretă, un teatru național, o clădire a palatului regal, nimic."
Dar propaganda germană a surprins, voit sau nu, și părți de realitate cotidiană românească obișnuită.
Mihail Macri: "Singurele lucruri frumoase pe care le-au fotografiat au fost târgurile, două sau trei, fiind gros-plan cum nu se făceau în România era frumos pentru că se vedeau tot felul de vânzători de aproape din epoca respectivă, inclusiv cei care prestau diverse munci acasă. Aveau instrumentele muncii lor în mâini pentru a fi recunoscuți de cei care aveau nevoie de serviciile lor.
Cărțile noaste poștale au fost și ele de propagandă, antibulgărești, au fost cele mai frumoase cărți poștale de propagandă. Bineînțeles că a existat și reversul medaliei, cele mai frumoase cărți bulgărești au fost cele de propagandă, antiromânești. Regele Carol avea o figură impecabilă de șoricel, cu urechi mai mari decât un șoricel, adică semăna ușor cu un măgar.
Va să nu mai spun cum arăta renumitul țar Ferdinand în cărțile poștale românești, cu un nas imens, de obicei cu un șut în partea dorsală. Nu mai era nevoie de text, mesajul era evident. Urmările războiului au existat în cărțile poștale, mai puțin la noi decât în Franța de exemplu, multe cărți poștale arătau ce însemnase războiul."
România anilor 1916-1918 văzută prin ochii propagandei germane apărea ca un teritoriu subdezvoltat și un ținut al sălbăticiei. Ceea ce era o simplificare grosolană, așa cum face propaganda întotdeauna, indiferent de locurile unde se manifestă.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved