ONG-urile luptă pentru protejarea râurilor din Carpaţi

Intervenţiile sunt prilejuite de construcţia de microhidrocentrale. Investitorii caută adânc în inima munţilor locuri prielnice pentru a produce energia verde, dar cu preţul distrugerii naturii sălbatice. În alte ţări europene, biodiversitatea de munte a fost afectată ireversibil de intervenţia omului, în timp ce în Carpaţii României încă se mai află o biodiversitate remarcabilă, cu specii care altădată împânzeau tot continentul.

Exceptând Rusia, în Carpaţii României găsim cea mai mare populaţie de carnivore mari din Europa - urşi, lupi, râşi - precum şi zone întinse de păduri virgine. Prin Carpaţi curg şi pârâuri bogate în tot felul de specii de peşti. Din păcate, prin constructia de microhidrocentrale, apa cristalină a râurilor şi pârâurilor de munte devine un amestec de noroi şi piatră şi orice formă de viaţă dispare. Este afectată fauna nevertebratelor acvatice, dar şi locurile de reproducere a peştilor. Se fac drumuri de acces prin păduri până la cursurile de apă, sunt aduse buldozere şi excavatoare care modifică configuraţia solului, iar apariţia unor construcţii din beton duce la întreruperea conectivităţii naturale a cursurilor de apă. Habitatele se fragmentează şi nimic nu mai seamănă cu ce era cândva. Profitul este mai mare atunci când viteza de curgere a râurilor este mai mare. De cele mai multe ori, aceste microhidrocentrale sunt amplasate în arii protejate sau la limita acestora, adică în zone aflate sub protectia legilor interne şi europene. 

Organizaţiile de protejare a mediului sunt împotriva unor astfel de proiecte energetice, dezvoltate în zone protejate. Federaţia Coaliţia Natura 2000 a câştigat, recent, un proces împotriva Ministerului Mediului, oprind proiectele de construcţie a patru microhidrocentrale pe râurile din Muntii Tarcu (Bistra Mărului, Şucu şi Olteana). Directorul acestei coaliţii de mediu, Liviu Cioineag: “Este o luptă pe care noi o purtăm de ani de zile prin intermediul membrilor noştri, este vorba de WWF România şi fostul custode al sitului - Asociaţia Altitudine din Timişoara. Această asociaţie a ajuns chiar să-şi piardă titulatura de custode pentru că a dat aviz negativ pentru aceste proiecte enegetice. Din păcate, Agenţia pentru Protectia Mediului din Caraş Severin nu a ţinut cont nici de avizul custodelui, nici de sesizările făcute de către coaliţia de mediu şi atunci am fost nevoiţi să apelam la instanţă. Procesul a durat mai bine de un an de zile, am câştigat fiecare etapă şi, în final, Curtea de Apel  a dat o sentinţă irevocabilă, anulând acordurile de  mediu pentru cele patru proiecte energetice. Aceste proiecte energetice sunt niste microhidrocentrale care produc mai mult decât ne-am aştepta noi. Ele au un impact foarte mare asupra habitatelor din jurul râurilor, habitate ripariene şi, din păcate, au un impact foarte mic la nivel de mix energetic. Aportul energetic pe care-l aduce în reţeaua naţională este foarte mic.”

Munţii Ţarcu formează o zonă naturală compactă fără aşezări umane, cu excepţia Poienii Mărului şi a staţiunii turistice Muntele Mic. Peste 10.000 de ha sunt păduri virgine şi aproape 2000 de ha sunt constituite din arborete cu vârsta între 165-185 de ani. Zona a fost desemnată sit de importanţă comunitară pentru  protejarea unor specii şi habitate vulnerabile specifice râurilor, incluzind specii de peşti, rac şi vidră, protejate în ţară şi Europa. Peştii pot suferi din cauza modificărilor de habitat. Ei au nevoie pentru dezvoltare de un volum de apă relativ mare şi de o diversitate a microhabitatelor de asemenea mare, în timp ce microhidrocentralele reprezintă o ameninţare pentru aceşti peşti. Liviu Cioineag: „Astfel de proiecte  în momentul în care se realizează, ele nu sunt numai nişte turbine care folosesc puterea apei. Se folosesc nişte conducte imense de ordinul kilometrilor care străbat albia unui râu şi care, în momentul în care se realizează această construcţie, în mod inevitabil, sunt tăiaţi copacii, sunt distruse peisajele, plantele, animalele, ihtiofauna, peştii sunt alungaţi din cauza faptului  că aceste captări scurg toată apa dintr-un râu.  Nu ştiu dacă aţi văzut un râu din care a rămas numai pietre, e secat. Asta se întâmplă în momentul în  care în amonte există o captare, o microhidrocentrală care a supt toată apa pentru a produce energie. Dacă astfel de proiecte reuşesc să se  realizeze, să fie aprobate, atunci ele lasă râurile fără apă.”

Pe râurile din Munţii Ţarcu mai există câteva microhidrocentrale realizate în anii precedenţi, când implementarea legislaţiei europene era la început şi nimeni nu a anticipat ce impact poate să aibă asupra unui râu. Liviu Cioineag: „Deşi în Occident astfel de investiţii nu mai sunt aprobate, pentru că s-a demonstrat că nu sunt folositoare, impactul asupra mediului este foarte mare în timp ce aportul energetic este foarte mic. Investitorii au continuat să vină în România, în spaţii încă neexplorate până acum, şi se folosesc de râurile de munte tocmai pentru că este locul în care căderea apei este mai mare. Are un debit mic şi o putere foarte mare, o cădere mare şi atunci cu o investiţie relativ mică ei reuşesc să facă un proiect care prin subvenţii, nu prin energia produsă, aduce foarte mulţi bani investitorilor. Aceste subvenţii sunt oferite din buzunarul nostru prin plata facturii la energie electrică. Plătim şi certificatul verde care se duce către aceşti investitori care, teoretic, produc energie verde.”

Câteva râuri din Munţii Retezat, acolo unde se află cel mai vechi Parc Naţional din România  şi sit Natura 2000, au fost deja captate şi derivate prin aducţiuni. În alte judeţe ale României atât populaţia locală, cât şi instituţiile publice au înţeles impactul şi s-au opus investiţiilor în microhidrocentrale. Alături de aceştia, ecologiştii derulează  seminarii şi conferinţe cerând oprirea acestor construcţii. Până în prezent,  aproximativ  200 de microhidrocentrale sunt construite deja pe râurile din Carpaţi.