Printre destinele frânte mult prea devreme şi mult prea dur de regimul comunist, se numără şi cel al poetului Constant Tonegaru.
Printre destinele frânte mult prea devreme şi mult prea dur de regimul comunist, se numără şi cel al poetului Constant Tonegaru. Născut în 1919 şi mort în 1952, la nici 33 de ani, a avut, totuşi, timp să marcheze avangarda poetică a epocii lui, dar şi generaţiile următoare de la poeţii anilor 1980 - reprezentaţi, de pildă, de Mircea Cărtărescu - până la cei lansaţi în anii 2000. Pe lângă talentul său ieşit din comun, biografia sa nu a fost mai puţin interesantă. În prima parte, viaţa i-a fost marcată de o crimă pasională: tatăl său, ofiţer de marină, îl va împuşca pe iubitul mamei sale, după divorţ. Iar în a doua parte, Constant Tonegaru, alături de mulţi alţi intelectuali, va cădea pradă epurării efectuate de regimul instalat în 1945 şi va petrece un timp în închisorile comuniste. De acolo, va ieşi atât de bolnav şi de afectat de torturi şi condiţii grele, încât va muri la 100 de zile după eliberare. În prezent, la 100 de la naştere, personalitatea şi talentul său încă sunt vii în amintirea celor care l-au cunoscut, cum este şi scriitorul Barbu Cioculescu, fiul criticului literar Şerban Cioculescu. Barbu Cioculescu. "Când l-am cunoscut pe Constant Tonegaru era în anii războiului, în epoca în care, sub influența lui Vladimir Streinu, își definitiva normele scrisului. El începuse să publice încă de prin 1942 câteva poezioare, dar în acest mic cenaclu al lui Vladimir Streinu a publicat volumul Plantații, al cărui titlu era de fapt Plantația de cuie. L-am cunoscut, așadar, în micul grup din casa lui Vladimir Streinu. Eram elev în clasa a 7-a de liceu. Mi-a făcut o vie impresie pentru că era o personalitate magnetică. Îți dădeai numaidecât seama că e un om deosebit. Poate că și cultiva o anumită ostentație. Viața pe care a dus-o a fost destul de modestă și necăjită, pentru că omul acesta s-a prăpădit la 100 de zile după ce ieșise din pușcărie, probabil din cauza condițiilor de detenție. N-a avut o situație materială bună"
În 1945, un grup de scriitori români, cărora li s-a alăturat şi Constant Tonegaru, au înfiinţat Asociaţia "Mihai Eminescu", ca formă de rezistentă împotriva persecuţiilor la care erau supuşi intelectualii de către forţa sovietică de ocupaţie. Asociaţia avea şi un scop umanitar: obţinerea de alimente şi medicamente din Occident pentru a le distribui clandestin intelectualilor aflaţi pe lista neagră a regimului comunist. În acest context, poetul a intrat în atenţia autorităţilor comuniste în anul 1949 când a fost arestat şi ulterior, trimis la închisoarea de la Aiud. Când a fost eliberat, Constant Tonegaru era deja atins de o boală pulmonară marcată de crize severe de hemoptizie şi a supravieţuit puţin după ieşirea din detenţie. Barbu Cioculescu. "Țin minte ziua când m-a trezit tata și mi-a spus: "Vino repede, că i s-a întâmplat lui Tonegaru ceva!" Eu l-am întrebat: "L-au arestat din nou?" "Nu, s-a prăpădit!" A fost un moment oribil din viața mea. El e născut în 1919, eu în 1927. Erau opt ani între noi, o diferență destul de mare, dar fusesem acceptat în grupul lor. A avut o destul de ciudată evoluție post-mortem, în sensul că acest poet este, din punctul meu de vedere, foarte însemnat. Aș îndrăzni să spun că este un mare poet. Asta este părerea mea. În orice caz, este un poet autentic. Nu a avut, după ce a plecat dintre noi, faima pe care ar fi meritat-o. E păcat că nu o are nici astăzi"
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved