România sprijină rolul de lider asumat de UE privind limitarea schimbărilor climatice.
Valuri de caniculă, secetă extremă care pun în pericol producția agricolă, incendii de vegetație, inundații devastatoare sunt câteva dintre efectele schimbărilor climatice cu care se confruntă lumea și care, pe măsură ce trece timpul, sunt tot mai vizibile. Comunitatea internațională este de acord că sunt necesare măsuri urgente cu scopul de a încetini aceste transformări ce au consecințe negative asupra omenirii. Peste 120 de şefi de stat şi de guvern din lumea întreagă s-au reunit, luni și marți, în Egipt, la Sharm El-Sheikh, pentru a participa la conferinţa Națiunilor Unite dedicată schimbărilor climatice. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că aceste transformări au loc cu o viteză catastrofală şi a pledat pentru acţiuni urgente. El a transmis ţărilor întrunite că se confruntă cu o alegere dură: să lucreze împreună, acum, pentru reducerea emisiilor, sau să condamne generaţiile viitoare la o catastrofă climatică.
Prezent la conferința de la Sharm El-Sheikh, șeful statului român, Klaus Iohannis, a afirmat că Bucureștiul sprijină, pe deplin, rolul de lider asumat de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte limitarea schimbărilor climatice. El a atras atenţia că războiul de pe continentul european, care are efecte globale precum insecuritatea energetică, penuria alimentară şi instabilitatea economică, n-ar trebui să distragă atenţia de la schimbările climatice. Dimpotrivă, a spus președintele României, limitarea acestora este esenţială pentru abordarea multora dintre aceste provocări şi pentru protejarea bunăstării generaţiilor prezente şi a celor viitoare. "Trebuie să asigurăm o tranziţie climatică ordonată, cu multiple beneficii, investiţii în cercetare, dezvoltare, inovare, dezvoltarea economiei verzi şi crearea de noi locuri de muncăˮ, a declarat președintele Iohannis. El a mai subliniat că lipsa de acţiune în domeniul climei depăşeşte cu mult costul acţiunii, iar schimbările climatice generează pierderi şi daune economice şi noneconomice în întreaga lume. Cei mai puternici aliaţi sunt tinerii, a adăugat Klaus Iohannis, iar cei din România sunt foarte bine motivaţi. Liderul de la București consideră că sistemele de educaţie şi de cercetare trebuie să fie mai bine aliniate la obiectivele climatice şi să-i înzestreze pe cetăţeni, în special pe tineri, cu competenţele necesare într-o economie şi o societate cu emisii reduse de dioxid de carbon.
Oamenii de ştiinţă spun că omenirea trebuie să reducă, în acest deceniu, emisiile de dioxid de carbon la jumătate faţă de nivelurile din 2005 şi să ajungă la neutralitate climatică până 2050, pentru a preveni schimbări climatice galopante cu efecte extreme. Specialiștii afirmă, însă, că şi dacă acest lucru ar fi realizat, regiunile acoperite cu gheaţă ale Terrei ar începe să se stabilizeze, doar într-o anumită măsură, abia în perioada 2040-2080.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved