Prinţul Charles al Marii Britanii a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.
"Sunt întrebat ce mă aduce aşa des în România. Răspunsul e simplu: voi, prietenii mei români". Cuvintele - extrem de sincere - ale Prinţului Charles al Marii Britanii au fost rostite, luni, la Cluj-Napoca. Moştenitorul Coroanei britanice a poposit special în acest oraş transilvănean pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al prestigioasei Universităţi Babeş-Bolyai, cea mai veche din România. Distincţia i-a fost acordată în semn de recunoaştere a contribuţiei sale deosebite în domeniul valorificării patrimoniului cultural românesc, al promovării valorilor istorice multiculturale, al cunoaşterii mediului spiritual şi natural autohton peste hotare, precum şi pentru întărirea cooperării dintre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi România.
Alteţa Sa şi-a început discursul de recepţie a titlului în limba română: "Domnule rector, doamnelor şi domnilor, sunt profund mişcat şi foarte recunoscător pentru marea şi deosebita onoare pe care mi-o faceţi în această după-amiază." Onoarea este împărtăşită!
Potrivit celor spuse chiar de Prinţul Charles, se împlinesc exact 20 de ani de la prima vizită pe care acesta a făcut-o în Transilvania. Cucerit de frumuseţea acestei regiuni din centrul ţării, dar şi de oamenii care o populează, moştenitorul Coroanei britanice a revenit constant, înnobilând locul cu prezenţa sa. În 2006, şi-a achiziţionat în satul Viscri din judeţul Braşov o fostă proprietate a unei familii de saşi, o căsuţă veche construită în 1758. Achiziţiile au continuat, astfel că, în prezent, el are mai multe proprietăţi în România. Motivele care l-au determinat să ia o asemenea decizie sunt cuprinse în elogiul făcut, luni, Transilvaniei la primirea titlului de Doctor Honoris Causa: Prinţul Charles a amintit de modul în care în această parte a Europei este păstrată diversitatea naturii, de felul armonios în care oamenii trăiesc în comunităţi tradiţionale şi de maniera în care îşi păstrează moştenirea. Oamenii locului au, în egală măsură, capacitatea de a inova şi de a schimba, fără a aduce atingere mediului înconjurător. Noi, toţi cei din restul lumii, avem ceva de învăţat de la micile ferme sau - aşa cum le numeşte Prinţul - de la peisajele cultivate ale Transilvaniei - după cum a spus chiar el. Aceste peisaje cultivate au deopotrivă o semnificaţie spirituală, socială, economică şi ecologică. Dar acest lucru mai contează, în cinicele vremuri de astăzi, când există aşa o obsesie a eficienţei şi a comodităţii? Da, contează, pentru că esenţialul este că în acele peisaje omul trăieşte încă în armonie cu natura - a conchis moştenitorul Coroanei britanice. Toate aceste lucruri îi fac, în viziunea sa, pe românii transilvăneni cu adevărat speciali în întreaga lume.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved