A fost anunţat oficial programul vizitei în România, între 31 mai şi 2 iunie, a Papei Francisc.
Sunt numeroşi cei care afirmă că apropiata vizită în România a Papei Francisc este istorică. Să nu uităm, însă, că extrem de carismaticul fost suveran pontif Sfântul Ioan Paul al II-lea a devenit, în 1999, primul conducător al Bisericii catolice care a pus piciorul, vreodată, după Marea Schismă din 1054, într-o ţară majoritar ortodoxă - tot în România! O numea, atunci, Grădina Maicii Domnului. Călătoria apostolică, acum, între 31 mai şi 2 iunie, a Papei Francisc, cu etape la București, Iași, Șumuleu-Ciuc și Blaj, se va desfăşura sub motto-ul "Să mergem împreună!" ce face trimitere la aceeaşi expresie folosită de Sfântul Ioan Paul al II-lea. Poporul lui Dumnezeu din România își duce existența sub ocrotirea Maicii Domnului - explică prelaţi catolici. Or, în cadrul vizitei sale, Papa Francisc va invita la unirea tuturor sub mantia ocrotitoare a Sfintei Maria. El va pleda pentru unirea diferitelor forțe, renunțarea la egoism, întărirea credinţei şi acordarea priorităţii binelui comun.
Preşedintele român, Klaus Iohannis, îl va întâmpina pe Papa Francisc pe 31 mai, la ora 11,30, pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă' din Bucureşti, iar ceremonia oficială de primire la Palatul Cotroceni, sediul preşedinţiei, este prevăzută o jumătate de oră mai târziu. Au fost incluse în program convorbiri tête-à-tête, o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, dar şi cu autorităţi, reprezentanţi ai societăţii civile şi corp diplomatic. Şeful statului va susţine o alocuţiune, iar Suveranul Pontif un discurs. Tot pe 31 mai, Papa va avea o întâlnire privată cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, precum şi cu Sinodul Permanent al BOR, la Palatul Patriarhiei din Capitală. Suveranul pontif va merge, totodată, la Catedrala Naţională, ortodoxă, în construcţie, unde vor fi rostite alocuţiuni şi vor fi interpretate cântări pascale, după ce se va spune rugăciunea 'Tatăl Nostru'. Apoi, Papa va rosti o predică în cadrul Sfântei Liturghii de la Catedrala Catolică 'Sfântul Iosif'.
Pe 1 iunie, Papa Francisc se va deplasa în Transilvania, la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc, unde, anual, are loc cel mai mare pelerinaj de Rusaliile Catolice din Europa Centrală şi de Est, apoi, la Iaşi, în nord-estul ţării, va vizita Catedrala 'Sfânta Maria Regină' şi va participa la o întâlnire cu tineri şi familii la Palatul Culturii, unde va susţine un discurs. În fine, în ultima zi a călătoriei sale în România, pe 2 iunie, conducătorul Bisericii catolice va participa la Divina Liturghie de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din centrul ţării, în cadrul căreia vor fi beatificaţi şapte episcopi martiri greco-catolici, ucişi din ură faţă de credinţă între 1950 şi 1970 în temniţele comuniste. Vizita în România a Papei Francisc se va încheia pe 2 iunie, la ora 17,30, cu ceremonia plecării oficiale de pe Aeroportul Internaţional Sibiu.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved