Remember Timișoara

Pe 18 decembrie 1989, la Timişoara, cel mai mare oraş din Banat, trupele de represiune ale regimului comunist deschideau focul asupra tinerilor manifestanţi repliaţi pe treptele Catedralei ortodoxe. Tot exact acum 30 de ani, 43 de cadavre de revoluţionari au fost furate de la morga Spitalului Judeţean de cadre ale Securităţii, poliţia politică a regimului, şi duse la Crematoriul din Bucureşti, pentru a se şterge urmele crimelor. Retroactiv, mulţi comentatori au afirmat că n-a fost întâmplător că, pentru dictatura comunistă, sfârşitul a început tocmai la Timişoara. Geografia a așezat oraşul acesta mai aproape de lumea liberă. Antenele de televizor au captat ani în şir imaginile Iugoslaviei lui Tito, pentru români neverosimil de relaxate, ori ale unei Ungarii despre care se spunea că-i cea mai veselă baracă din lagăr. Istoria, la rându-i, le-a inoculat bănățenilor, chiar şi sub habsburgi, reflexe civice și o solidaritate transetnică neîntâlnite în alte provincii. Mâna de oameni solidari cu pastorul de etnie maghiară Laszlo Tokes, pe care autorităţile voiau să-l deporteze din Timişoara, a fost nucleul în jurul căruia s-a revoltat întregul oraş. 

Lista revoluţionarilor ucişi cuprinde nu doar nume româneşti, ci şi maghiare, germane ori sârbeşti. Într-un acces pe care comentatorii l-au considerat, deopotrivă, de cinism și de demență, dictatorul Nicolae Ceaușescu, a plecat, exact în acele zile, în vizită în Iran, unul din ultimele locuri din lume în care un despot ucigaș mai putea fi întâmpinat drept șef de stat. Pe 20 decembrie, când restul țării era, încă, republică socialistă și nu-ndrăznea să creadă că poate deveni și altceva, Timișoara era, deja, liberă de comunism. O eliberaseră primii români care, după decenii de umilință, foame și frig, și-au învins frica. Rudele, prietenii și camarazii celor uciși pe treptele Catedralei. Armata a refuzat să mai tragă în oameni şi s-a retras în cazărmi. Primul ofiţer care a fraternizat cu revoluţionarii, Viorel Oancea, avea să devină, doi ani mai târziu, primar al Timişoarei, după ce a câştigat cele dintâi alegeri locale post-comuniste. 

Pe 21 decembrie 1989, revolta de la Timişoara s-a propagat în alte oraşe mari din vestul şi centrul ţării, precum Arad, Cluj, Sibiu ori Brașov, unde forţele de ordine au deschis focul. Tot pe 21, Ceauşescu a convocat un miting pe care şi-l dorea de susţinere şi care s-a transformat într-o manifestaţie făţişă de aversiune faţă de dictatura lui. Pe care, din nou, a încercat s-o înăbuşe în sânge. A doua zi, sub presiunea a sute de mii de protestatari, dictatorul a fugit cu un elicopter. Capturaţi si judecaţi sumar, Ceauşescu si soţia sa au fost executaţi, pe 25 decembrie, într-o cazarmă de la Târgovişte. România a fost singura ţară central sau est-europeană în care răsturnarea regimului comunist s-a produs cu vărsare de sânge, iar Timişoara a fost cel dintâi oraş martir al acelor zile.