Prevăzute pentru luna noiembrie a anului trecut, alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost amânate pentru 24 februarie 2019.
Prevăzute pentru luna noiembrie a anului trecut, alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost amânate pentru 24 februarie 2019. Motivul? Vor fi organizate pe un sistem electoral nou - ceea ce necesită mai mult timp, pentru o mai bună organizare. Un sistem electoral mixt, criticat de comunitatea internaţională şi de opoziţia de la Chişinău. În conformitate cu noul sistem, 50 din cei 101 deputaţi vor fi aleşi pe liste de partid, iar 51 în circumscripţii uninominale. Criticii acestuia spun că este un sistem stufos, complicat şi care lasă loc de ambiguităţi. Concurenţii electorali cotaţi cu cele mai multe şanse sunt trei formaţiuni cu orientare politică diferită.
Este vorba de Partidul Socialiştilor, de stânga, susţinut şi de preşedintele pro-rus, Igor Dodon, Blocul Electoral ACUM, constituit din două partide de opoziţie, de centru-dreapta, pro-europene - Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu, şi Platforma Democraţiei şi Adevăr, condusă de Andrei Năstase -, şi Partidul Democrat, aflat în prezent la guvernare, care se declară pro-occidental, dar care, prin multe din acţiunile sale considerate antidemocratice, a dus la o răcire a relaţiilor cu Bruxelles-ul. Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat, s-a declarat recent adeptul celei de-a patra căi - nici Est, nici Vest, nici uniune cu România, ci pro-Moldova, a explicat la Radio România, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, care a vorbit despre posibilele alianţe ulterioare alegerilor şi despre miza acestui scrutin:
"Totdeauna este o miză în Republica Moldova şi e cam aceeaşi de când şi-a declarat independenţa - alegerile în Republica Moldova nu sunt politice, ci geopolitice, partidele nu sunt politice, ci geopolitice, de fiecare dată există această tensiune, această apăsare, această indecizie a Republicii Moldova de a se duce cu fermitate şi consistent, adică nu doar pe parcursul unui ciclu electoral, către Vest sau către Est. Pentru că balansul ăsta care s-a petrecut de fiecare dată, uneori chiar sub aceleaşi figuri prezidenţiale - personaje politice importante în Republica Moldova au câştigat un mandat politic electoral cu o ofertă pro-vest, celălalt mandat l-au câştigat cu o ofertă pro-est - din punctul acesta de vedere, suntem în aceeaşi ambiguitate. Sigur că, de fiecare dată, alegerile care stau să vină par mai importante decât toate cele care au fost."
De obicei, partidele de stânga au fost partide puternice, care ajungeau să ia majoritatea, mai spune Dan Dungaciu. De data asta, însă, vom avea o fragmentare, nu va exista niciun bloc, niciun partid care să poate să facă singur majoritatea. Aşa cel puţin ne spun sondajele şi vom avea cu siguranţă ori o coaliţie, ori anticipate, crede Dan Dungaciu. Ce trebuie să facă România, ce trebuie să urmărească în privinţa procesului electoral din Republica Moldova?
Din nou, Dan Dungaciu: "România este preşedinta Consiliului Uniunii Europene într-o situaţie complicată - din păcate, Republica Moldova a reuşit "performanţa" să fie mai prost văzută la Bruxelles decât era probabil şi pe vremea lui Vladimir Voronin. În acest moment, oficialii Republicii Moldova nu mai sunt primiţi la Bruxelles, nu mai au uşile deschise acolo, nici măcar în Statele Unite, aşa cum se laudă pe la Chişinău, deci Republica Moldova nu a stat atât de prost la nivel de imagine niciodată. România, din această perspectivă, are o complicaţie în plus, pentru că România, ca urmare a unor decizii politice, la vremea respectivă, din punctul nostru de vedere nu foarte fericite, a girat Republica Moldova chiar când Bruxelles-ul a dat semnale foarte dure de sancţionare chiar a Republicii Moldova, inclusiv atunci când au tăiat finanţările. Finanţările sunt blocate pentru Republica Moldova, urmând să vină testul alegerilor parlamentare, care ar trebui să se desfăşoare impecabil. Şi, din această perspectivă, România trebuie să fie fermă în a transmite mesaje că bătălia politică, bătălia parlamentară trebuie să se desfăşoare corect. România, care îşi asumă să pună pe agendă o temă, a Parteneriatului Estic - extrem de greu prizabilă la nivel european, nivelul de saturaţie este enorm la Bruxelles pe tema asta - deci România dacă încearcă să pună de pe scaunul înalt de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene tema Parteneriatului Estic şi nu se asigură că ce se întâmplă în Republica Moldova este măcar decent, dacă nu bine, atunci sigur că România riscă sa-şi joace inclusiv destinul şi credibilitatea în raport cu partenerii Uniunii Europene."
În aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, în Republica Moldova va fi organizat şi un referendum consultativ privind reducerea numărului de deputaţi de la 101 la 61 şi acordarea cetăţenilor dreptul de a revoca deputaţii din funcţie. Un demers considerat de mulţi drept populist, servind actualei puteri, care a vrut să pună, astfel, între paranteze orice dezbatere legată de limbă sau de integrarea europeană a Republicii Moldova.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved